România este un adevărat Triunghi al Bermudelor în ceea ce privește banii publici. Aceștia dispar fără urmă chiar și când procurorii îi descoperă. Ei erau doar pe când se furau sau se dădeau ca mită. Azi mituitul recunoaște, dar banii nu sunt. Iar hoțiile sunt atât de multe că ne și rătăcim printre ele. Ne rătăcim și nici nu le mai recunoaștem ca atare.
Totul s-a furat – asta este impresia generală. Și cu toate acestea, tot mai aflăm de câte o șmecherie, tot mai apare câte cineva cu câte o schemă de hoție în cârcă să ne demonstreze că se mai poate fura. Ne-au furat țara în timp ce ne îndemnau să urlăm pe străzi că nu ne-o vindem. S-au împroprietărit cu ea. Au vândut-o la fier vechi, i-au tras terenurile de sub picioare și și-au făcut afaceri imobiliare.
Acum aflăm că ne-au furat și sănătatea: a noastră, a părinților, a copiilor – asta după ce ne-au amanetat trecutul, prezentul și viitorul. Copilul care se naște azi, se naște cu o datorie de câteva mii de euro în dreptul numelui său.
“Ei” ne-au furat totul, noi ne-am furat căciula. Fără complicitatea noastră, “ei” nu existau. Și să dăm vina numai pe prostia “poporului” nu este de ajuns.
Bun, că tot sunt bani şi avem obligaţii prin PNRR, Ministerul Sănătăţii a pus în dezbatere publică proiectul de ordonanță de urgență privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate, organism care ar urma să se ocupe de proiectele majore de infrastructură din domeniul sanitar.
Adică ce nu s-a făcut de peste trei decenii va începe să realizeze nou înfiinţata agenţie care, din vasta noastră experienţă cu politicianul român, suntem siguri că va fi doar un nou cuibuşor de sinecuri politice – o maşinărie de produs salarii, populată de „prinţişori” şi „prinţese” care împing hârtii de la un birou la altul
Haideţi să aruncăm o privire peste statistica lucrărilor nerealizate de peste trei decenii în sistemul de sănătate românesc. Avem 137 de spitale în clădiri cu risc seismic. 37 dintre acestea sunt catalogate ca fiind clădiri cu risc seismic ridicat, cu pericol iminent de prăbușire în cazul unui cutremur puternic. Lăsate aşa de la cutremurul din 77, secolul trecut
Situaţia infrastructurii sistemului sanitar din România ne arată gradul de hoţire a sistemului şi delăsarea în care se trăieşte (încă). Dintr-un total de 1.392 clădiri ale unităților sanitare cu paturi, 302 funcționează fără autorizație sanitară de incendiu, iar 52 sunt doar parțial autorizate.
Să ne tot mirăm că se mai aprinde câte un spital şi bieţii pacienţi îşi găsesc „alinarea”şi „vindecarea” murind în chinuri.
Sistemul românesc de sănătate a fost distrus politic. O dată prin numirea de incompetenţi pe pile politice, a doua oară prin distrugerea calităţii învăţământului de specialitate. Moartea pândeşte la fiecare colţ de spital şi prin toate saloanele spitalelor de stat. Corupţia şi incompetenţa ucid. Dacă taci… mori!
Dacă te prefaci că nu vezi… mori!
Statistica, aşa neactualizată de mai bine de trei ani, ne arată încă o faţă a corupţiei: 14% din totalul suprafeței utile a spitalelor care au fost renovate în ultimii 10 ani se află în clădiri cu risc seismic I și II. Ceea ce înseamnă că în loc să se rezolve probleme grave, s-au văruit fisurile.
Sistemul de sănătate din România este în colaps de mai mulți ani, dar întreg dezastrul a fost scos la lumină de criza provocată de pandemie. În ultimii treizeci de ani a fost construit un singur spital, iar investițiile în sistem au fost direcționate doar atât cât să-l țină la limita supraviețuirii. Cei vreo 25 de miniștri ai Sănătății din ultimele trei decenii s-au spălat pe mâini, unul după altul, aruncând atât propria incompetență cât și corupția din sistem în ograda „grelei moșteniri.“
Cei mai mulți manageri ai spitalelor și capi ai direcțiilor de sănătate publică sunt numiți pe criterii politice de guvernele și administrațiile în custodia cărora se află. Vătafi ai aspirinei și algocalminului, aceștia, fără a generaliza, impun personalului medical din subordine reguli și norme care nu au nimic de-a face cu sănătatea.
Dacă pui umărul şi devii complice prin şpagă… mori!
Tradiția plicului cu bani strecurat în buzunarele halatelor albe rămâne de actualitate și după ce salariile cadrelor medicale au fost mărite substanțial.
Dacă nu vezi cum te fură cumătrocraţia… mori!
În România, din 17 milioane de asigurați medical, doar cei 5,3 milioane de salariați contribuie la bugetul public prin Casa de Asigurări de Sănătate. Sunt scutite de la plata asigurării, dar beneficiază de serviciile medicale, 10,7 milioane de persoane. Un asigurat contribuabil ține în spate un asigurat al statului care nu plătește nimic pentru bugetul public pentru sănătate.
Unul din cele 19 categorii de persoane exceptate de la plata contribuției pentru sănătate este „pensionarul”. Avem peste 5 milioane de pensionari în rândul cărora sunt incluși și cei cu pensii nesimțite, între care foștii torționari, magistrații de la CCR, Curtea Supremă de Casație și Justiție, Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Public, precum și cei din MapN, Poliție, SRI, SIE, care nu plătesc nimic.
Dar beneficiază.
Dar ce să ceri unor politicieni care în 30 de ani au construit un singur spital? Și care pe timp de pandemie au avut ca singură grijă cum să scape de licitații și cum să-și încredințeze parandărătul (mita, șpaga) la modul direct.
Sănătatea publică nu poate exista în afara existenţei “competenţilor” numiţi politic, indiferent de guvernare, indiferent de câți muribunzi vor fi fiind abandonați din Ambulanțe cu perfuzia în vene, de câți români vor muri nedepistați după accidente, infectați nosocomial. Şi indiferent de câți români au de suferit din lipsă de medicamente. Că sistemul de sănătate din România a fost jefuit până la secătuire… Vi se pare normal ca 8 miliarde de euro să se neantizeze anual, doar ca să se vopsească nişte fisuri în clădiri ţinute în picioare numai de bacteriile aciuate pe acolo?
Dăm bani la „Sănătate” să fie furați de amicii și tolerații noii Securități şi noi să ne alegem cu o întrevedere cu Doamna cu Coasa pe care să o întrebăm dacă îi este sterilizată coasa, că n-am vrea să ne îmbolnăvim de la alții…
Vreo douăzeci și cinci de miniștri a avut Sănătatea din România, de la căderea lui Nea Ceaşcă. Asta fără să-i socotesc pe interimarii care au deținut portofoliul, dar cred că nici măcar nu au ajuns pe la minister. Am avut o medie, anul și ministrul. Unii au prins mai multe mandate, alții au plecat după câteva săptămâni. Dar, indiferent de timpul petrecut în fruntea ministerului, mulți și-au găsit timp să facă ceva rău pentru sistemul medical din România și prea puțin să îl îmbunătățească.
Să le mulţumim mamelor lor că i-am cunoscut.