Din oras

Inventii premiate la Cluj: casa de carton, motorul fara combustibil si cosmeticele regenerante care se imbunatatesc in timp

Omul de afaceri clujean Teofil Campean a inventat o casa dintr-o combinatie de materiale textile, hartie si deseuri care le este destinata celor din categoriile defavorizate. Pentru aceasta, dar si pentru alte 30 de inventii i s-a acordat astazi o medalie din partea Asociatiei Inventatorilor din Romania (AIR). Intre celelalte inventii premiate in cadrul ceremoniei s-au mai numarat motorul care functioneaza fara combustibil si cosmeticele regenerante care se imbunatatesc in timp prin maturare.

Directorul companiei Rondocarton a fost distins astazi de catre Veres Andras, presedintele Federatiei Mondiale a Inventatorilor, cu Ordinul International de Merit in Grad de Ofiter. Premierea a avut loc in cadrul manifestarii “Rolul inventiilor în Progresul Societatii”, care s-a dorit „un bun prilej de cunoastere si relationare pentru inventatorii din Romania”.

“Domnul Campean are peste 30 de inventii, ne asalteaza cu cereri. Va pot anunta ca in prezent lucreaza la o casa de carton, printre altele”, a declarat Octavian Plesa, presedintele AIR, organizator al actiunii.

Casa de carton la care lucreaza Teofil Campean, directorul Rondocarton este alcatuita din material textil, hartie si deseuri.

“Lucram deja la masina care va produce elementele pentru casa. Este nevoie de grinzi, acestea se vor face dintr-o hartie subtire, multistrat. Speram ca masina va fi gata in luna mai”, a dezvaluit inventatorul.

Principalul target pentru acest tip de locuinta ar fi populatia defavorizata.

“Va fi la concurenta cu castelele pe care le are aceeasi populatie defavorizata in momentul de fata si in care in momentul de fata nu locuieste nimeni”, a glumit el.

“Nu avem un pret stabilit pentru o astfel de casa, dar va trebui sa fie cam 20% din ceea ce se poate face cu lemn”, a precizat Campean.

Intre cele peste 30 de inventii pentru care clujeanul a fost premiat se mai numara cateva in domeniul chimiei.

“Avem un brevet pentru un produs care ar putea inlocui tincturile. Acestea sunt pe baza de alcool. Vrem sa inlocuim asta cu un extract pe baza de apa, care sa se autoconserve. Mai avem brevete pentru cosmetice, cu produse pentru regenerarea parului sau pentru piele, avem geluri de dus pe baza organica si pregatim acum primele creme care se vor produce fara incalzire, la temperatura sub 37 de grade”, a mai dezvaluit directorul Rondocarton.

Cum se poate trai din inventica?

“Bine, daca ai timp si ai alte business-uri si daca ai timp si ai mintea libera sa sa gandesti”, a marturisit el.

In privinta problemelor cu legislatia in domeniul inventicii, Campean a spus ca este greu doar cand se pune problemea punerii pe piata a produselor.

“Este dificil daca vrei sa pui pe piata ceva, e greu sa explici cuiva ce inseamna toxic si ce nu-i toxic. In acceptiunea noastra, tot ce nu poti manca e toxic, iar tot ce poti manca nu e toxic”, a mai spus omul de afaceri.

Teofil Campean a expus in cadrul evenimentului cateva lucrari proprii, realizate pe suport din deseuri si le-a oferit celor prezenti exemplare din cartea sa „Inceputul timpului a fost viitorul”.

Cosmetice naturale regenerante care se matureaza cu timpul

Elena Oancea a venit la evenimentul din Aula Magna a Universitatii “Babes-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca tocmai din Constanta, este estetician si chimist si produsul pe care l-a inventat si pentru care a fost premiata este cel cu care lucreaza.

“Il folosesc in cabinetul cosmetic si este utilizat de catre clientii mei la domiciliu. Este un produs dermato-cosmetic care, aplicat conform instructiunilor, are capacitatea de a regenera celulele epidermei afectate de acnee, cuperoze, iritatii, alergii, pistrui sau pete. Practic, concentratiile de antioxidanti caturali pe care le cosntine produsul, plus Ph-ul acid rezultat din combinatia compenentelor, au capacitate antioxidanta foarte ridicata si, atunci, aplicat pe piele duce la vindecarea formelor dermato-cosmetice”, a explicat ea.

Produsul in sine nu are conservanti de sinteza. Plantele din compozitie, prin macerare se conserva natural.

“Pot sa va spun ca produsul in sine e cam ca vinul vechi: din ce sta, se macereaza si devine mai concentrate in antioxidanti, lucru pe care l-am demonstrat prin diverse buletine de analize efectuate. De-a lungul anilor, ii creste capacitatea antioxidanta si scade Ph-ul. Cercetarile de pana acum au scos la iveala ca un Ph mic, pana in 5, nu dezvolta microorganisme si compozitia inseamna de fapt conservare naturala. E un produs care poate fi utilizat la orice varsta, nu are contraindicatii”, a adaugat Oancea.

Concret, produsul contine o combinatie de masti, de peeling-uri natural, extracte, lotiuni din plate. La standul inventatoarei din Constanta se mai gasea o apa din fructe de catina, descrisa ca “foarte hidratanta si regeneratoare” si “o miraculoasa crema, bazata in mod special pe concentratii  ridicate de catina si plante, cu efect regenerator”.

“Am fost foarte ambitioasa in ceea ce am facut 32 de ani de activitate in domeniul esteticii. Inventiile au fost folosite inainte de a le depune la OSIM> Au fost foarte mult aplicate si combinate. Ma bucur foarte mult ca sunt romanca, ma bucur foarte mult ca am mostenit de la bunici tainele plantelor. Am crescut in mediul meu si am reusit prin multa munca sa imi indrum si familia in aceasta zona. Am un baiat de 30 de ani si o fata de 27 de ani cu care lucrez. Sotul meu care mi-a urmat ambitia si m-a ajutat foarte mult. In acest moment sotul meu se ocupa de culturile de plante, este foarte interesat, a studiat mult. Toata familia contribuie la mica noastra afacere si in mod special e facuta pentru oameni, pentru romani. Produsele se gasesc in Constanta. De un an avem si un cabinet cosmetic in Bucuresti, unde lucreaza fiica mea, care este farmacist, dar s-a dedicat afacerii”, a adaugat aceasta.

O crema cu efect regenerator pentru toate tipurile de ten costa 77 de lei, iar o masca regeneratoare cu 22 – 25 de aplicari costa pana in 100 de lei.

Motorul fara combustibil

Seracin Dimitrie din Caransebes a primit o distinctie pentru o inventive care consta dintr-un motor care nu consuma combustibil.

“Mi-a luat un an, un an si ceva ca sa imi pun la punct inventia. Ideea mi-a venit din cauza pretului motorinei si a benzinei. Erau foarte scumpe si la un moment dat nu am mai putut sa platesc consumul si m-am gandit ca s-ar putea inventa un motor fara combustibil. E o combinatie intre o pompa de caldura si un motor in circuit inchis. Ar revolutiona toata lumea. Ar putea fi utilizat la orice: la masini, la nave, la avioane, la sere”, sustine acesta.

Am incercat sa vand ideea, dar nimeni nu e interesat.

“Mi se spune ca e foarte buna ideea, teoria e perfecta, dar… Nu mi-au zis un motiv. Le trebuie sa fac eu prototipul. Daca ar fi facut si omologat ar merge. Din pacate asta costa, ar fi intre 5.000 si 10.000 de euro”, si-a varsat inventatorul naduful.

Dimitrie este inginer de meserie si mai are doua inventii depuse la OSIM, plus inca doua in proiect.

“Nu ma intereseaza ca hobby, as vrea sa fac ceva care sa intre in productie. De trei ani ma chinui sa gasesc un sponsor. Am incercat si in strainanate, dar si lor le trebuie prototipul, pentru ca au alta legislatie”, a mai spus Seracin Dimitrie (in stanga imaginii).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *