Sport

INTERVIU. Mihai Silvăşan, căpitan şi la costum: „Sunt foarte ambiţios. Oferta a venit prin surprindere, dar nu am stat pe gânduri

Nu există fan al Universităţii Cluj care să nu fi auzit de Mihai Silvăşan. Indiferent de sportul preferat, orice suporter clujean s-a bucurat măcar o dată la un coş de trei puncte al lui „Silvă”, omul care şi-a dedicat întreaga carieră de jucător unei singure echipe.

Baschetbalistul cu „U” pe piept a fost decisiv în multe dintre meciurile formaţiei sale, problemele medicale făcându-l să-şi încheie cariera, însă, la doar 30 de ani. După un an în care a învăţat conştiincios din postura de „secund”, căpitanul din teren a fost ales, acum trei săptămâni, să-şi conducă şi de pe banca tehnică echipa sa de suflet.

O provocare pe care „Silvă” a luat-o ca pe o şansă imensă, cel mai tânăr antrenor din Liga Naţională acceptând să explice pentru CJSport.ro ce l-a făcut să accepte instantaneu această ofertă. Fostul jucător cu numărul 15 a vorbit şi despre obiectivele de la U-BT Cluj, a rememorat câteva episoade din cariera sa în maieul alb-negru, spunând chiar şi ce meciuri ar vrea să rejoace, dar şi-a exprimat şi dorinţa de a face baie în Someş anul viitor, clujenii sărbătorind prin acest mod câştigarea titlurilor de campioană.

Reporter: Mihai, eşti noul antrenor al echipei U-BT Cluj, în acelaşi timp şi cel mai tânăr tehnician din Liga Naţională. Cum a venit această ofertă şi cât timp ţi-a luat să o accepţi?

Mihai Silvăşan: Sincer să spun, oferta a venit prin surprindere. Eu, ca un viitor antrenor ambiţios, mă gândeam că o să fiu antrenor principal la un moment dat, practic ăsta era scopul meu, nu doream să rămân secund toată viaţa. A venit această ofertă, puţin pe neaşteptate, însă nu am stat pe gânduri şi am acceptat-o instantaneu, pentru că nu poţi trece peste o asemenea oportunitate pe care ţi-o dă viaţa. Fiind foarte ambiţios şi dorindu-mi lucrul acesta de la viaţă, am acceptat instant.

Ai fost instalat antrenor principal după un an în postul de „secund”. Crezi că poate exista un risc din acest punct de vedere?

Riscuri sunt cu oricine. Chiar dacă aduci un antrenor foarte experimentat, din Euroligă sau NBA, nu poate să-ţi garanteze succesul. Într-adevăr, la mine riscul este mai mare, pentru că nu m-a văzut nimeni să fac această meserie, nu am cum să am experienţă la vârsta asta, însă sunt foarte ambiţios şi sper să compensez prin alte calităţi. Voi munci mult ca să iasă lucrurile bine, voi da 100% pentru ca echipa să fie una de succes, iar la final vom trage linie şi vom vedea ce rezultate voi avea.

Ce înseamnă pentru tine să antrenezi echipa la care ai jucat toată cariera, alături de care ai cunoscut cele mai mari satisfacţii?

Înseamnă foarte mult pentru mine. Cum ai spus şi tu, nu am jucat la nicio altă echipă, a venit această oportunitate şi mă bucur foarte mult. Ştiam ce se aşteaptă de la echipă, ambiţiile sunt foarte mari şi asta mă responsabilizează foarte mult. Munca de antrenor o văd, însă, ca pe o chestie colectivă, baschetul e un sport colectiv, la fel şi munca în antrenorat trebuie să fie o chestie colectivă. Am lângă mine oameni cu experienţă, care cred că mă vor ajuta pe parcursul sezonului.

Se zice că meseria se fură. Tu de la cine ai “furat” cel mai mult în toţi aceşti ani?

Am avut norocul să întâlnesc nişte antrenori foarte buni aici la Cluj. De la toţi am avut câte ceva de învăţat, atât pe partea tehnico-tactică, cât şi pe cea psihologică. Nu pot să dau nume pentru că de la toţi am “furat” câte ceva, mi-am luat şi notiţe pentru că ştiam de mult că asta îmi doresc să fac. Nu m-am trezit acum că vreau să fiu antrenor, mă pregătesc din timp pentru asta. În februarie am avut şi licenţa la şcoala de antrenori, deci sunt antrenor cu acte în regulă acum. Sunt şi foarte mulţi antrenori internaţionali pe care îi urmăresc, mă uit la meciurile echipelor lor, încerc să văd cum joacă, cum gândesc.

A existat vreun antrenor care te-a impresionat în mod special?

Da, şi acesta a fost Tab Baldwin. Nu e doar părerea mea, pentru că el a schimbat un pic felul în care vedeam baschetul la cel mai înalt nivel. Participase şi la o semifinală de Campionat Mondial şi atunci, când a venit la noi, am văzut exact care este definiţia profesionalismului în antrenorat.

Ţi-ai propus un maxim în cariera de antrenor, să ajungi undeva, la un anumit nivel?

E greu să-mi dau target-uri pe următorii 10 ani, să zicem, pentru că nu sunt într-o firmă, într-o corporaţie. Cel mai bun lucru e să priveşti cu paşi mărunţi, să faci lucrurile bine în fiecare zi, să fii profesionist în fiecare zi, iar rezultatele vor veni. Pe de altă parte, în meseria asta depinzi şi de şansă, sunt foarte multe necunoscute pe care nu le poţi ştii dinainte.

Mai toţi foştii sportivi zic că este mai greu pe bancă decât pe terenul de joc. Le dai dreptate?

Mă gândeam şi eu că e mai greu pe bancă, dar am avut norocul să am nişte antrenori de la care să am multe de învăţat, atât la Cluj, cât şi la echipa naţională. Asta îmi este meseria, mi-o asum şi merg mai departe cu ea.

Au venit primele două transferuri pentru sezonul următor, Vlad Moldoveanu şi Ousmane Barro. Ce ne poţi spune despre situaţia lotului de jucători?

Păi, avem trei străini siguri până acum, Adamovic, Dykes şi Barro, apoi îi mai avem pe Vlad Moldoveanu, Rolland Torok, Teodor Jucan, Kuti Nandor, Tudor Gheorghe şi Wilhelm Brosser, aceşti jucători sunt acum în lotul echipei noastre. Există discuţii şi cu jucătorii străini de anul trecut, dar încă e foarte devreme să închidem lotul. Sunt negocieri şi cu alţi jucători, dacă ne uităm atent la lotul pe care îl avem cred că ne mai trebuie pe poziţia 2-1 pe cineva şi unul pe poziţia 3, care să poată juca şi pe 4. Dintre cei de anul trecut sigur nu va mai rămâne Todic, iar în rest vom vedea. Nu vreau nici să fac afirmaţii că nu va mai rămâne unul sau altul, iar apoi să ne trezim că îl luăm înapoi.

Din sezonul viitor cluburile vor avea voie să înscrie doar cinci jucători străini pe foaia de joc. Cum ţi se pare această regulă?

Este o decizie pentru toţi, nu ştim dacă noi avem mai mult de suferit decât alţii. E un lucru benefic pentru jucătorii români, care vor prinde mai multe minute, dar pentru cluburi nu ştiu dacă e foarte bine, pentru că nivelul baschetului românesc a fost ridicat de străini. Părerea mea e împărţită aici, sunt 50-50. Oricum, unul din scopurile mele este să dau minute tinerilor din lot. Kuti a confirmat cât de cât, vreau să urmeze panta asta ascendentă şi să devină un jucător şi mai important. De asemenea, lui Tudor Gheorghe vreau să îi acord încredere, mai ales acum că a scăpat de BAC, poate să vină la toate antrenamentele, ei doi şi cu Brosser vor avea şansa lor.

Despre staff-ul tehnic ce ne poţi spune. Care va fi rolul exact al lui Branko Cuic?

Vom fi trei oameni permanent lângă echipă, eu, “Bobo” Pintea şi Cuic, care va fi team-manager. De asemenea, şi Mircea Cristescu va rămâne în spatele nostru, cu echipa asta vom merge înainte. Mai departe, sprijinul Băncii Transilvania este foarte important, dar în relaţia cu echipa vom fi noi patru.

Ce obiective şi-a propus U-BT Cluj în următorul sezon şi care crezi că sunt principalele adversare din Liga Naţională?

Cred că un club ca şi U-BT nu poate să se gândească la altceva decât la câştigarea tuturor competiţiilor în care intră pe plan intern. Asta trebuie să fie mentalitatea pe care să o inducem şi jucătorilor, acestea trebuie să fie obiectivele clubului în fiecare an. S-au făcut paşi foarte mari înainte, suntem un grup foarte bine organizat, avem un centru de copii şi juniori în spate, condiţiile sunt foarte bune. Despre adversari, e prea devreme să vorbim acum, încă nu sunt complete toate loturile, dar, oricum, mai important este ce vom arăta noi pe teren, asta trebuie să ne preocupe.

Cum ţi se pare nivelul baschetului românesc, acum şi din postura de antrenor?

Baschetul românesc a crescut în ultimii 10 ani, de fapt  este într-o continuă creştere, e un campionat mai puternic decât acum cinci sau şapte ani. Lupta la play-off e foarte aprigă, mai ales acum cu acest sistem în care primele şase joacă între ele înaintea play-off-ului. Încă nu ne putem compara cu alte ţări, dar eu zic că suntem în primele 10-12 campionate din Europa. Nivelul investiţiilor reflectă şi valoarea campionatului. Aduci jucăttori mai puternici, joci mai bine. Uite, la Rovinari, care au jucat Final Four de cupă europeană…

Ce înseamnă ca în sala în care antrenezi zi de zi să se desfăşoare meciuri de la Campionatul European?

Eurobasket este un eveniment foarte important, trebuie să ne hrănim din el, să atragem copii la baschet. Pot fi atraşi şi parteneri, sponsori, şi nu doar la Cluj, ci în toată ţara, pentru că va fi o emulaţie foarte mare.

Şansele României la această competiţie?

E clar că, neparticipând de foarte mulţi ani la un asemenea eveniment, România nu poate porni cu prima şansă, dar cred că se face o treabă bună la lot şi cu ajutorul jucătorului naturalizat sper să facem o figură frumoasă.

Să ne întoarcem un pic la cariera de jucător. Ai renunţat la 30 de ani, după câteva probleme medicale. Nu aveai cum să învingi, în timp, acele dureri pentru a mai putea să joci?

Teoretic, mai puteam juca. Probleme erau, dar cu o pauză îndelungată, de o vară să zicem, poate mai puteam s-o mai împing vreo câţiva ani, dar nu am vrut să devin un jucător mediocru, care să mai câştige nişte bani doar că e român, pentru că aveam şi eu de profitat de regula asta cu cinci străini. Nu am mai vrut pentru că ştiam că vreau să devin antrenor şi cu cât mă apucam mai repede, cu atât îmi era mai uşor.

Care a fost cel mai frumos moment al tău ca jucător?

Cu siguranţă titlul din 2011. Nu pot compara asta cu nimic. Fiecare jucător se luptă să câştige ceva, eu am reuşit, chiar dacă a fost numai un titlu, dar mă bucur foarte tare şi pentru acesta. A fost cel mai important. Au existat şi aruncări decisive, cum au fost cele din meciurile cu Sibiul, dar nu se poate compara nimic cu sentimentul câştigării titlului.

Pe de altă parte, îţi pare rău în mod special de un anumit meci? O partidă pe care ai vrea s-o rejoci, dacă s-ar putea?

Meciul pe care aş vrea să-l rejoc e cel dintre România şi Letonia, decisiv pentru calificarea la Campionatul European. A fost acum doi ani, la Sibiu, şi nu am reuşit să câştigăm. Letonia era foarte puternică, era câştigătoarea grupei, dar aş dori să mai pot juca o dată acel meci. La echipa de club, aş vrea să rejoc finala din 2010 cu Asesoftul. Am pierdut 4-0, dar la noi au reuşit să ne învingă pe muchie de cuţit în ambele partide, cu nişte aruncări norocoase. În acele meciuri am avut şi diferenţe de 15-17 puncte, care nu trebuiau pierdute.

Dacă ar fi să spui numele unui coleg de echipă cu care te-ai înţeles cel mai bine în toţi aceşti ani, care ar fi?

Am avut mulţi colegi cu care m-am înţeles bine. Paul Chetreanu şi Teodor Jucan sunt acum naşii mei de căsătorie, m-am înţeles foarte bine cu ei. De asemenea, cu Cuic, cu Medvedj, cu Rob Thomson am avut şi am, în continuare, relaţii foarte bune.

Îţi mai aminteşti debutul la seniori şi emoţiile de atunci?

Îmi amintesc perfect. Era în 2002, în februarie am venit la echipă. Luni am făcut primul antrenament şi miercuri era primul meci. Horia Rotaru era antrenor atunci şi m-a băgat să joc 25 de minute. Cu toate că aveam foarte mari emoţii, am evoluat destul de bine.

Ai jucat tot timpul cu numărul 15. Aşa s-a nimerit sau l-ai ales în mod special?

Aşa s-a întâmplat. De la juniori am avut 15, când ne-au adus echipamentele ne-au pus să le alegem. Atunci numerele erau de la 4 la 15 şi mi-am ales acest număr.

Îţi pare rău că nu ai putut juca şi în străinătate?

Puteam să plec în SUA la 18 ani, la colegiu, dar nu era unul foarte bun, cred că era şi în liga a doua, aşa că am ales să rămân. Puteam să plec, să am altă carieră, dar nu regret absolut deloc, pentru că am trăit nişte momente extraordinare alături de această echipă şi de fanii noştri, pe care cu greu le puteam trăi în alte părţi.

Totuşi, ce te-a făcut să rămâi la Cluj în toţi aceşti ani şi să nu alegi o ofertă de la alte echipe din ţară?

Acesta mi-a fost destinul. A avut aici şi Mircea Cristescu o “vină”, pentru că m-a convins să rămân de fiecare dată când am vrut să plec, însă nu regret absolut deloc.

Ai vreo echipă favorită din străinătate, una pe care încerci să o urmăreşti cât mai mult, poate chiar din NBA?

Urmăresc chiar foarte multe meciuri şi echipe din străinătate. Anul acesta, spre exemplu, am ţinut cu Golden State Warriors, îmi doream să-i bată pe cei de la Cleveland, mi se pare că au un joc colectiv mai bun, însă nu pot să zic că am o echipă favorită, că sunt fanul ei.

Dar ai avut vreun jucător preferat?

De mic am fost mare fan al lui Dejan Bodiroga, un sârb foarte bun, inteligent, cu el am crescut practic. De asemenea, Papaloukas de la greci mi-a plăcut foarte mult, iar din NBA cred că a fost şi va rămâne cel mai bun din istorie Michael Jordan.

De ce ai ales baschetul şi nu alt sport?

Chiar nu ştiu asta. Voiam să fac un sport de echipă. În ’96 m-am apucat de baschet şi atunci am văzut o reclamă la TV cu Ghiţă Mureşan, că se organizează o selecţie la Sala Sporturilor. I-am zis la mama: “Hai, du-mă! Hai, du-mă!”. M-a dus şi m-am îndrăgostit de acest sport.

Ultima întrebare: baie în Someş anul viitor?

Să sperăm cu toţii că vom face.

  • U-Banca Transilvania se va reuni la 1 august, iar perioada de pregătire va conţine un cantonament la Cheile Grădiştei şi un turneu la Belgrad, pe lângă meciurile de la City Cup, de la Cluj. Primul joc oficial va fi în 15 septembrie, Supercupa României. De asemenea, ardelenii vor participa într-o nouă competiţie europeană, Basketball Champions League, acolo unde sunt nevoiţi să treacă două tururi preliminare pentru a ajunge în grupe. Dacă nu va reuşi calificarea pe tabloul principal, U-BT Cluj va evolua în grupele FIBA Europe Cup.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *