Tudor Zileriu, un avocat cu o vechime de aproape 10 ani în drept penal, un avocat care a intrat în sute de dosare în care s-au dezbătut aproape toate tipurile de infracțiuni cuprinse în Codul Penal din România, a acceptat invitația noastră de a vorbi într-un interviu despre conceptul de „avocat de sală” și evoluția incriminării pe evaziune fiscală.
Face echipă cu soția sa, avocat și ea, Anca Zileriu, care reprezintă clienții în faza de urmărire penală, el fiind cel care apare în sală la fiecare termen de judecată pentru a asigura dreptul la un proces echitabil.
Mihaela Trif: Ce înseamnă sintagma „avocat de sală” și cât de greu este să îți exerciți meseria în sala de judecată de când a început pandemia?
Av. Tudor Zileriu: Într-adevăr, odată cu apariția acestei pandemii a avut loc o schimbare majoră în ceea ce privește avocatura, mai ales în spețele din penal. În primul rând, avocatura de penal presupune activitate în sala de judecată, acolo este locul unde se lămuresc problemele care se ivesc. Și faza de urmărire penală este extrem de importantă, pentru că acolo este locul unde procurorul își poate sau nu schimba părerea despre persoana pe care o cercetează. În urmă cu aproximativ un an de zile am început să muncim în pandemie. Evident, justiția nu s-a putut bloca, și în special justiția în penal nu s-a putut bloca, pentru că există un număr foarte mare de cauze în care sunt persoane privative de libertate, iar acele cauze trebuie să fie judecate.
Într-adevăr, la început a fost o teamă din partea apărătorilor și din partea procurorilor, în încercarea de a găsi soluții optime și s-a ajuns ca în situațiile în care există persoane privative de libertate, să se judece dosarele cu ajutorul tehnicii, prin video-conferință.
Ei bine, dacă la început toți participanții la actul de justiție am văzut acest aspect ca pe o salvare, constat că după aproape un an de zile lucrurile nu stau chiar așa. Din punctul meu de vedere am ajuns într-o zonă foarte sensibilă.
Există foarte multe povești pe tema judecătorului care judecă ba dosarul, ba persoana acuzată. Eu cred că este un mix între acest zone. Judecătorul trebuie să judece și dosarul și persoana acuzată, iar aici intervine o problemă: există situații destul de multe, iar aici pot spune că le-am trait pe pielea mea, procurorul trimite în judecată dosare cu mai mulți inculpați. Dacă sunt persoane privative de libertate, prin această videoconferință se încearcă a se găsi un punct la mijloc între asigurarea dreptului la apărare a persoanei și asigurarea dreptului la un proces echitabil, dar și asigurarea sănătății, în ceea ce privește această pandemie de Covid. Ori problema cea mai mare este că pe un televizor, cu o diagonală rezonabilă, în sala de judecată apar șapte capete, sau cinci capete, acoperite cum mască. Judecătorul vede doi ochi și două urechi. Este dificil, din punctul meu de vedere, în a adopta soluții potivite în situația în care judecătorul nu vede persoana în sala de judecată. Vorbesc de judecătorii care au vechime de la tribunale, curți de apel, judecători care în 10 ani de zile 99% din timpul în care au intrat în sala de judecată au văzut persoana în fața lor. Ori acum văd persoana acuzată prin intermediul unui televizor și este acoperita fața acesteia în proporție de 90%. Aici este foarte important să vezi persoana pe care o judeci, să o ascuți, dar să o asculți fără întreruperi. Cu siguranță s-au făcut eforturi foarte mari din partea Ministerului Justiției pentru a asigura o calitate decentă a legăturii, dar există probleme, pentru că, în prezent, în biroul pe care îl conduc, avem foarte multe cauze cu arestați preventiv, în foarte multe multe situații, după ce se termină cauza, pledoariile, primesc telefon de la penitenciar sau de la centrul de arest și mi se spune „domnule avocat nu am auzit nimic din ce s-a discutat”. Ori este foarte important ca persoana care trece prin proces, pentru că procesul penal se desfășoară în sala de judecată, să înțeleagă ce i se întâmplă, în condițiile în care nu își poate spune poziția în mod coerent. Cred că există o problemă din acest punct de vedere. Am văzut judecători care inițial au încercat să judece dosare prin sistemul de video-conferință, însă la anumite situații au considerat că nu se poate merge mai departe decât cu prezența persoanei în sală.
Sălile de judecată, în principiu, sunt dotate cu mijloace de protecție. S-au montat paravane, s-a asigurat distanțarea, dar e foarte important să fie inculpatul în sala de judecată, să i se poată adresa întrebări de către apărători și procurori, iar judecătorul poate intra în contact cu respectivul. Acest aspect în ultimul an de zile a fost extrem de greu de atins.
Mihaela Trif: S-a pus o presiune mai mare pe avocat, în sensul de a substitui lipsa acestei expresivități a clientului, care s-ar fi aflat în mod normal în sala de judecată?
Av. Tudor Zileriu: Cu siguranță. Oricum există situații în sala de judecată și în momentul în care se judecă un proces apar tensiuni. Apar tensiuni pentru modul în care se răspunde la întrebări, ori modul în care se adresează anumite întrebări. Aceste lucruri pot fi foarte bine lămurite cu prezența părților în sala de judecată. Nefiind prezentă persoana în cauză, inculpatul sau inculpații, avocatul este nevoit să arată în fața judecătorului chestiuni care îl privesc strict pe inculpat, dar care ar trebui spuse de inculpat, ori explicate mai coerent. Este foarte greu în momentul în care inculpatul dă o declarație și declarația se întrerupe din cauza conexiunii să intervină avocatul în mod constant să spună judecătorului „asta a vrut să spună inculpatul, la asta s-a referit”. Ori te poți trezi în mod real cu o atenționare din partea instanței și a procurorului, spunându-ți-se să nu intervii. Într-adevăr, declarația de inculpat este o declarație liberă. Orice poziție pe care o ia un inculpat, teoretic, nu poate fi întreruptă până nu își termină de spus părerea, dar dacă apar întreurperi este evident că trebuie să intervi să lămurești anumite aspecte.
Mihaela Trif: Cu toate acestea, declarația în faza de urmărire penală a unei persoane se face față în față cu organul de cercetare…
Av. Tudor Zileriu: Da, aceasta este o problemă și o situație atipică. Momentul în care vorbim de persoane care sunt chemate în fața procurorilor audierea are loc în timp real, să nu mai spun că există prevederi în legislație în care îi este permis avocatului să se consulte cu clientul înainte de a răspunde anumitor întrebări, ori acest lucru a dispărut complet pentru că nu poți opri ședința de judecată să spui judecătorului că vreau să discut cu clientul. Și dacă ai putea să spui chestia asta, nu are cum să fie asigurată pentru că este pornită aparatura de înregistrare, iar clientul apare pe un televizor. Tot ceea ce mi-ar comunica sau aș încerca să îi comunic s-ar auzi în toată sala.
Mihaela Trif: Ați reprezentat clienți acuzați cam de toate infracțiunile incluse în Codul Penal, sute de cauze în Cluj și în restul țării. Aș dori să discutăm puțin despre evaziunea fiscală. Practica din România și care considerați că ar fi „idealul” pentru combaterea acestui fenomen infracțional.
Tudor Zileriu: Dezbaterile pe infracțiunile de evaziune fiscală au început să apară tot mai des în sala de judecată. De exemplu, acum câteva zile am citit pe internet și s-a dezbătut în spațiul public o modificare destul de importantă la infracțiunea de evaziune fiscală. O modificare la care mi se parte că publicul a reacționat destul de agresiv. A reacționat din punctul meu de vedere pentru că nu s-a explicat contextul în care a apărut această modificare. Este vorba despre posibilitatea persoanei acuzate de a plăti prejudiciul, până la un anumit termen stabilit de lege, iar în situația în care prejudiciul se încadrează pe anumite plafoane să se înlăture răspunderea penală. Ori acest lucru este binevenit și din punctul meu de vedere mă bucur că ne-am întors puțin în timp. Inclusiv la nivelul anului 2012 a existat o astfel de prevedere legală.
Evaziunea fiscală este practic infracțiunea de furt, dar este un furt de la Statul Român. Interesul Statului ar trebui să fie recuperarea prejudiciului. Pe de-o parte apare în presă o poziție a publicului referuitoare la incapacitatea Statului Român de a recupera prejudiciile, pe de altă parte când se modifică legislația în sensul acesta, opinia publică sare în aer. Este o modificare binevenită, o modificare în care persoana acuzată își va regândi poziția în ceea ce privește procesul. Până la urmă e bine că intră bani la Stat.
Dosarele de evaziune fiscală sunt dosare complexe. Folosesc acest termen pentru că îl aud des în sala de judecată. Vorbim de dosare în care este necesară audierea unui număr mare de persoane, este necesară efectuarea de investigații speciale, expertie de specialitate, aceste lucruri durează. Am avut și am situații despre fapte de agest gen presupus a fi fost comise la nivelul anului 2010, dar noi încă suntem în procedura de judecată în primă instanță. Unde voiam să ajung? În momentul în care se declanșează procedurile pe acest segment de infracțiuni, procurorul este obligat să instituie măsuri asiguratorii. Pe românește spus, este obligat să pună sechestre. Ori aici este o linie extrem de sensibilă, pentru că în situația în care vorbim de persoane care își desfășoară activitatea în mai multe societăți comerciale sau care au un grup de firme, apar incapacități de gestionare eficientă a societăților, inclusiv a celor care nu au legătură cu dosarul. Practic, din dispoziția uno organe judiciare ajunge persoana să aibă o indisponibilizare a bunurilor. Bunuri personale, bunurile societății. Ori procedurile derulându-se pe un termen îndelungat exist șanse reale ca și în situația în care persoana este găsită nevinovată, sau nu este atât de vinovată pe cum se credea inițial, să sufere din această perspectivă și să nu poată să se redreseze economic sau pe plan social.
Altă problemă pe care eu am identificat-o împreună cu colegii mei o reprezintă un vid legislativ în ceea ce privește procedura cu măsurile asiguratorii. În Codul de procedură penală sunt foarte puține articole în care este reglementată această problemă, dar nu ai multe căi de atac, nu ai multe situații în care să poți să lămurești lucrurile într-un termen rezonabil și să arăți că ești dispus să participi la proces, ai bună credință, dar nu e necesar fie absolut toate bunurile tale blocate.
Mihaela Trif: Cum vede România evaziunea fiscală și cum este văzută infracțiunea într-o altă țară?
Av. Tudor Zileriu: Citeam acum câșiva ani în presă o situație care pe mine m-a amuzat teribil. Nu vreau să mă înșel, era vorba despre jucătorul de fotbal Messi. Autoritățile din Spania au declanșat o procedură împotriva lui cu privire la o posibilă evaziune fiscală. Prejudiciul era de cinci milioane de euro. Ceea ce m-a frapat a fost că în situația lui și o eventuală pedeapsă era extrem de mică, în comparație cu practica din România. În România o evaziune fiscală cu prejudiciu de peste 500.000 de euro are ca limite de pedeapsă între 9 și 15 ani de închisoare. Iar acest jucător de fotbal a avut posibilitatea să plătească și plătind a scăpat de acel proces penal. Cred că poziția pe care au avut-o cei din Spania a fost mai eficientă și mai pragmatică. E foarte simplu. Dacă am găsit probleme în contabilitatea unei persoane este mult mai eficient în a găsi soluții prin care să determin persoana să achite prejudiciul. Nu se poate să fie o masă mare de oameni care să fie cinstiți, să plătească impozite, să fie activi din punct de vedere social, iar în situația în care sunt găsiți vinovați să nu pățească nimic în afară de a merge la închisoare. Nu ajută pe nimeni condamnarea la închisoare.