Justitie

INTERVIU Avocatul Mihai Lăpușan, despre afacerile în perioada pandemiei: „Nu cred că va mai neglija cineva clauza de FORȚĂ MAJORĂ”

Avocatul clujean Mihai Lăpușan ne-a povestit într-un interviu ce înseamnă să profesezi cât mai departe de sala de judecată, cum a afectat pandemia partea juridică și economică, mai ales clauza de FORȚĂ MAJORĂ și cât de mult suntem pregătiți să trecem la ”next level”.
Mihai Lăpușan a pus bazele casei de avocatură Lăpușan & Partners în 2016 și are clienți din toată Europa. Avocatul susține că se bazează mai mult pe soluționarea ”conflictelor” fără a apela la instanță, decât ca ultima variantă. În opinia acestuia partenerii de afaceri trebuie să ajungă la soluții comune, nu la proceduri interminabile care pot denatura relațiile dintre aceștia. 

Întregul interviu: 

 

  • Criza a cerut o schimbare majoră

Mihaela Trif: Ați fost afectat profesional în perioada pandemiei? 
Av. Mihai Lăpușan:
Pandemia ne-a afectat pe toți. Era normal să-mi afecteze și mie clienții. Suntem în perioada de analiză a efectelor acestei pandemii pe termen lung. Sper să o folosim această experiență pentru eficientizarea lucrului cu clienții, pentru eficientizarea lucrului cu instanțele, unde acest lucru s-a întâmplat deja. Am văzut și cazuri judecate online, am avut discuții cu colegi de-ai mei pledanți care sunt oarecum nemulțumiți de această direcție în care era profesia noastră. Personal cred că ne îndreptăm spre o direcție dacă nu bună oarecum sigură, așa că ori ne adaptăm, ori rămâne să discutăm… Sunt sigur că ce s-a întâmplat va determina o schimbare profundă în modul în care vom profesa: informatizare, digitalizare, eficientizare. 
A sta o zi întreagă în instanță pentru o cauză pe care să o ia judecătorul la ora 14 sper să fie o chestiune cu care nu ne vom mai întâlni. Doar pe acest aspect eu aș fi mulțumit dacă instanțele s-ar moderniza. Nu cred în ce spun unii dintre colegii mei pledanți că se pierde contactul cu adversarul, cu instanța, nu s-ar fi făcut trecerea de la teatru la film, ca să fac o comparație. Actul de teatru ar fi rămas în sala de teatru și nu s-ar mai fi făcut filmul. Uite că filmul s-a dovedit a fi mai de succes. Poți influența pe cineva și prin intermediul camerei, dacă asta îți dorești. Deci eu cred că încet-încet ne vom obișnui cu această modalitate de lucru și va fi cel puțin mai eficientă. 

 

  • Consultanță online și tranzacții prin videoconferințe

Mihaela Trif: Cum au acționat clienții dumeavoatră în timpul pandemiei: cu mai mult curaj sau cu reticență? 
Av. Mihai Lăpușan:
Această criză nu seamănă cu cea anterioară. Majoritatea clienților mei sunt într-o postură fericită din punct de vedere financiar și nefericită din punct de vedere al anticipării aceste crize și a soluților aferente. Pot să spun că nici ei și nici noi nu am descoperit în timpul acesta scurt secretul succesului. Încercăm să ne adaptăm și eu sunt convins că cine se va adapta primul, cine va avea soluții inovatoare, deosebite, va câștiga pe termen lung. Personal, nu am reușit să identific, în ceea ce privește meseria pe care o fac, elemente decisive în a-mi schimba modul de lucru. Încercăm să implementăm de săptămâna aceasta consultații online cu clienții noștri de pe site-ul pe care acum îl modificăm, asa ca o modificare pe care am făcut-o eu. Fiecare dintre clienții mei, pe domeniul respectiv, încearcă să se adapteze.

 
Mihaela Trif: Majoritatea clienților dumneavoastră sunt străini, iar în pandemie zborurile au fost suspendate. Au fost afectate afacerile acestora de acest aspect? 
Av. Mihai Lăpușan:
Unii da, majoritatea nu. Pentru că azi nu este necesar să participi personal la o întâlnire. Am avut negocieri și tranzacții în perioada aceasta cu persoane aflate în București, cu persoane aflate în alte state, pe care le-am realizat cu succes prin intermediul internetului. Sunt aplicații precum ZOOM în care exista conference call și discutăm ca și cum am fi în aceeași cameră. Nu trebuie să piardă nimeni o zi întreagă să ajungă la aeroport să participe. Cred că acest contact personal este necesar în continuare, dar multe dintre etapele unei tranzacții pot să fie parcurse și fără acest contact direct. Semnătura electronică este recunoscută pe toate planurile. Contractele se pot realiza fără să ne vedem cu cealaltă parte. În continuare o parte dintre români sunt mai conservatori și insistă pentru întâlniri personale, dar acestea devin mai rare. 

Mihaela Trif:  S-a apelat la ajutor economic din partea Statului? 
Av. Mihai Lăpușan:
O mare parte a activității noastre pe timpul pandemiei a fost aceea de a încerca, alături de clienții noștri, să regândim și să negociem contracte aflate în derulare. Asta a fost o chestiunea foarte importantă. Este una să închei acum un contract știind în situația în care ești și e alta să adaptezi un contract existent la această nouă situați la care nu s-a așteptat nimeni. 
Circula o glumă pe un forum de avocați: un avocat merge la tablă și scrie „Nu voi mai neglija clauza de forță majoră”
. Chiar și oamenii specializați în contracte au tratat această clauză cu ușurință, cum am făcut-o mai mult sau mai puțin și eu. Acest lucru nu se va mai întâmpla, dar zeci și sute de contracte aflate în derulare au trebuit adaptate. Ca procent, referitor la anumiți clienți care au 700-800 de contracte în derulare suntem în proces de a le negocia și adaptat.
Am avut până acum zece procese. Zece din 800. Avem zece procese, poate 400 de contracte renegociate deja și celelalte, până la 800, pe cale de renegociere. 
Într-adevăr, majoritatea dintre partenerii clienților mei sunt la rândul lor străini. Asta arată că am intuit corect: în domneniul afacerilor și mai ales în domeniul contractelor ajungi în instanță dacă ai greșit. Dacă ne pregătim mai bine o facem preventiv, deci nu ajungem în instanță. Așa gândesc și ei. Cred că este varianta optimă. 

Mihaela Trif: Într-un interviu anterior susțineați că în domeniul economic conflictele se rezolvă cel mai eficient între parteneri, nu cu o terță parte: instanța.  Dat fiind contextul actual, aceste conflicte se rezolvă mai greu atunci când efectiv ”dai de greu”?
Av. Mihai Lăpușan:
Eu sincer m-am așteptat să fie mai greu. Spre surprinderea mea nu a fost așa. Adică, odată apărută această situație deosebită lumea a trecut printr-un proces de inflamare, ca să îi spun așa. Atât clienții mei cât și unii dintre partenerii lor. Dar după ce am analizat mai bine toate elementele ne-am liniștit, ne-am pus din nou la masă și am reușit să ne înțelegem. Deci nu s-au agravat lucrurile, dimpotrivă. Vă dau un exemplu din cele zece procese pe care le-am avut acum: un proces deși a fost câștigat de partenerul nostru contractual a venit și s-a pus din nou cu noi la masă și am reușit împreună să avem o soluție mai bună pentru fiecare, decât cea dată de instanță. Deci ne-am inflamat, ne-am dat în judecată și apoi ne-am revenit și am spus ok, deși instanța a stabilit asta, pentru amândoi e mai bine să facem altfel. Acest lucru e foarte important și a făcut vâlvă în țară pe chestiunea cu adaptarea contractelor. Deși instanța a spus ceva, noi am reușit să stabilim în scris o altă chestiune mai favorabilă pentru toată părțile. 
Nu este vorba despre solidaritate aici. Vorbim afaceri. Aici este vorba despre interesul comun de afaceri. E logic să iei tu și partenerul tău deciziile nu un terț care alocă două sau trei ore pentru studierea dosarului. Tu știi afacerea sau contractul de la zero, contract de 3-4 ani, nu ai timpul necesar să îi explici unui terț ce s-a întâmplat de fapt. Decizia logică e ca tu cu partenerul tău să stabiliți ce se impune.

 
Mihaela Trif: Provocările îmbunătățesc experiența. Ce plusuri ați dobândit în perioada aceasta. 
Av. Mihai Lăpușan:
Am învățat să nu fiu sigur nici pe chestiunile sigure. Ar trebui să fim deschiși și să ne așteptăm la orice în această meserie, pentru că nu îți poți face niște structuri de gândire rigide care să nu îți permită să fii elastic. Asta cred că am învățat: mă aștept la orice, mai mult decât o făceam înainte. 

Mihaela Trif: Raportat la Statul Român a existat în acestă perioadă suportul legislativ necesar pentru ca operatorii economici să poată să depășească acest moment de criză? 
Av. Mihai Lăpușan:
Poate sunt în asentimentul colegilor mei practicieni când spun asta dar legile la noi sunt prea multe și nu sunt suficient de clare. Sunt mult pea multe, mult prea vaste și nu sunt suficient de clare. Cred că ar fi mai o oarecare soluție ca în procesul de adoptare a acestora să fie implicați mai mulți oameni de specialitate strictă pe domeniul respectiv și nu juriști. Noi, juriștii, avocații știm să scriem legea respectivă, dar nu cred că avem tot timpul nivelul de cunoaștere în profunzime al problemei care o are acel practician din domeniul industriei oțelului, spre exemplu. 
Acesta este rolul nostru și în crearea unui contract: să scriem juridic ce partea își dorește. Asta cred că lipseșe unei părți din legislație: faptul că e făcută prea mult de avocați sau juriști și prea puțin de specialiștii din domeniu, de cei care sunt direct afectați. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *