In vizor

Interdicții și amenzi în locul soluțiilor. Clujenii, căutați de gunoaie

„Buna gospodărire” a municipiului Cluj-Napoca în privința colectării și prelucrării deșeurilor va suporta o nouă turnură: vor fi aplicate amenzi în lipsa identificării unor soluții. Municipalitatea locală mai face un pas pentru a-i stoarce pe clujeni de bani, iar în acest sens va adopta o hotărâre prin care agenții Poliției Locale vor urmări și sancționa clujenii care-și plimbă gunoiul la alt punct de colectare decât cel la care sunt arondați. Emil Boc a semnat, iar Marcel Bonțidean este însărcinat cu executarea acestei măsuri coercitive de educare a cetățenilor.

Soluțiiile reale în privința colectării selective, dar mai ales a prelucrării deșeurilor, sunt trecute cu vederea de către administrația locală. Centrul de Management Integrat al Deșeurilor nu este decât un proiect de fum, ce a secătuit bugetul public al județului de peste 20 de MILIOANE DE EURO. 

Acum, Primăria lui Boc își dă mâna cu administrația finului Alin Tișe, înregistrând încă o măsură liberală în vederea sporirii „calității vieții”: sancționarea clujenilor care-și transportă sacul de gunoi de la o pubelă la alta. 

Acesta pare a fi nivelul avansat de soluționare a unei teme cât se poate de însemnate: preocuparea pentru ecologie și sănătatea publică.

CITEȘTE ȘIPrimăria va obliga cetățenii să colecteze gunoiul pe 4 fracții, în saci personalizaţi. Vorbim de o afacere de minim 30 mil. lei, pentru „gunoierii” municipalității, pe spinarea cetățenilor 

Astfel, depozitarea deșeurilor la alte puncte de colectare decât cele special amenajate și destinate respectiv unei categorii de folosință sau depozitarea deșeurilor la alte puncte de colectare decât cele arondate imobilelor în care locuiesc sau își desfășoară activitatea se sancționează cu amendă de la 1.000 până la 2.500 de lei.

Dincolo de plimbatul sacilor de gunoi din pubelă în pubelă, dincolo de amenzile aplicate de Bonțidean și subalternii săi, tarifele pentru salubritate vor fi majorate de la 1 iulie 2019.

Toate, dar toate aceste deșeuri vor lua calea spre Pata Rât, acolo unde toxicitatea muntelui de gunoi și capacitatea rampei temporar-permanente de stocare a deșeurilor nu mai prezintă interes pentru nimeni. 

Cel mai probabil, o dată cu majorarea tarifelor pentru gunoi, incendiile se vor îndesi la Pata Rât, pentru a arde orice urmă de colectare selectivă la grămadă. 

Merită să pomenim de ședința convocată în mai 2018, după un nou incendiu care izbucnise la Pata Rât, în condițiile în care Regia Autonomă a Domeniului Public nu respectase prevederile autorizației de mediu, atunci când Emil Boc s-a inflamat peste măsură și plecat din ședință lăsându-i pe toți cu ochi-n muntele de gunoi de la Pata Rât…

Dar nu înainte de a le fi oferit niște explicații cât se poate de fanteziste colegilor săi din administrație. 

Astfel, în ședința extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Cluj, din 3 mai 2018, s-a discutat printre altele despre colectarea selectivă din oraș, deși subiectul întâlnirii a fost stoparea incendiilor repetate de la Pata Rât. Deși toată lumea știe că în Cluj-Napoca se face colectare selectivă mai mult la nivel teoretic, primarul Emil Boc a găsit vinovații (fără vină): romii care umblă prin tomberoane.

„Noi deja am început, din 2016, implementarea colectării selective prin acele puncte gospodărești îngropate. Oameni buni, suntem la firul ierbii, nu ascund realitatea sub preș. Din nefericire, astăzi, în cartiere, în afara punctelor gospodărești îngropate nu putem face colectarea selectivă datorită romilor care fac colectarea de la punctele gospodărești. Asta este realitatea.

Atunci când vorbim de sănătatea oamenilor trebuie să facem ceva constructiv că de aceea suntem plătiți din bani publici toți. Ideea de a suspenda și de a nu pune nimic în loc…pentru ce mai sunt eu plătit din banii cetățenilor…ca să ce să fac? Să las gunoaiele în stradă și a doua zi să nu ai ce să faci. Să fim realiști. Noi suntem la mijloc aici, între cetățeni și centrul de prelucrare”, afirmase Emil Boc în ședința extraordinară Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Cluj.

CITEȘTE ȘI: Boc a găsit vinovații pentru lipsa colectării selective a gunoaielor: romii care sunt aduși cu mașini, zilnic, din alte județe

În 7 ani, Centrul de Management Integrat al Deșeurilor a ajuns la stadiul 39%. E nevoie de încă 10 ani să ajungă la 100%?

Singura soluție „constructivă” identificată de Emil Boc se rezumă la aplicarea amenzilor. Atât.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *