Argumentele de neconstituţionalitate dezvoltate în sesizările primite sunt examinate de angajaţii Biroului contencios constituţional prin raportare la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, a Curţii Europene a Drepturilor Omului, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Având în vedere complexitatea aspectelor sesizate, instituţia a decis să solicite informaţii suplimentare Guvernului şi ministrului Justiţiei pentru următoarele aspecte:
Critici de neconstituţionalitate extrinsecă
– Actul normativ criticat contravine art. 115 alin. (6), raportat la art. 131 şi art. 132 din Legea fundamentală, din perspectiva afectării regimului unei instituţii fundamentale a statului;
– Ordonanţa de urgenţă încalcă art. 115 alin. (4) din Constituţie, întrucât elementele din preambul nu sunt de natură a justifica urgenţa, în contextul în care modificările propuse puteau fi inserate în timpul procedurii legislative parlamentare;
– Încălcarea art. 61 alin. (1) din Constituţie, motivat de faptul că Guvernul nu poate adopta o ordonanţă de urgenţă pentru a contracara o măsură legislativă tocmai adoptată de Parlament.
Critici de neconstituţionalitate intrinsecă
– Sintagma „procurorii care îşi desfăşoară activitatea” este neclară, prin aceea că poate fi înţeleasă ca referindu-se atât la toţi procurorii, inclusiv cei numiţi în funcţii, dar şi numai la procurorii aflaţi în situaţie de delegare ori de detaşare;
– Încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituţie, în măsura în care s-ar aplica procurorilor numiţi în funcţie, ar determina înlăturarea unor procurori din funcţiile legal deţinute, prin impunerea unor condiţii noi, inexistente la data la care a fost făcută numirea;
– Încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie, apreciindu-se că se instituie un tratament discriminator între judecători şi procurori, care aparţin aceleiaşi categorii profesionale şi anume magistraţii;
– Invocarea art. 21 din Constituţie, din perspectiva încălcării statutului procurorilor, aceasta fiind de natură să afecteze negativ funcţionarea normală a parchetelor, în principal prin creşterea duratei de soluţionare a cauzelor penale;
– Încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat, reglementat de art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală;
– Nerespectarea art. 147 alin. (4) din Constituţie privind obligativitatea deciziilor Curţii Constituţionale.
Avocatul poporului este o autoritate publică unipersonală, autonomă și independentă
Avocatul poporului, Victor Ciorbea, susține într-un comunicat de presă, că nu și-a delegat atribuțiile de sesizare la Curtea Constituțională a ordonanțelor de urgență către adjuncții săi pe motiv că instituția pe care o conduce este o autoritate publică unipersonală, autonomă și independentă.
El își fundamentează hotărârea pe o decizie a Curții Constituționale din 2013, potrivit căreia ”Avocatul Poporului are exclusivitatea în privinţa deciziei de a ridica o excepţie de neconstituţionalitate, parte a independenţei instituţionale şi funcţionale de care acesta se bucură (…)”.
Începând cu anul 2014, mai susține Ciorbea, ”s-a exceptat, în mod consecvent, delegarea atribuțiilor privind sesizarea Curții Constituționale”.
”Prin urmare, făcând aplicarea art. 15 alin. (3) din Legea nr. 35/1997 și a considerentelor Deciziei nr. 336/2013 sus-menționate, Avocatul Poporului nu a delegat nici prin Ordinul nr. 190 din 16 octombrie 2018 atribuțiile referitoare la sesizarea Curții Constituţionale cu privire la neconstituţionalitatea legilor, înainte de promulgarea acestora și nici pe cea de sesizare directă cu excepţia de neconstituţionalitate a legilor şi ordonanţelor. Avocatul Poporului consideră că decizia de a nu delega atribuțiile în materia controlului de constituționalitate al legilor și ordonanțelor pe calea obiecției și a excepției de neconstituționalitate este justificată și de faptul că instituția Avocatul Poporului este o autoritate publică unipersonală, autonomă și independentă”, se prevede în comunicatul de presă al Avocatului Poporului.
Ciorbea mai susține că ”aspectele sus-menționate reprezintă o consecință a realităților social-politice și economice ale României, care au determinat legiuitorul constituant să creeze o instituție de tip Ombudsman cu caracter unipersonal”.
”Tipul de conducere unipersonal al instituției, astfel cum reiese din dispozițiile constituționale, în antiteză cu modalitatea de conducere colectivă întâlnită în cadrul altor instituții de tip Ombudsman, conferă Avocatului Poporului putere de decizie și în egală măsură răspunderea personală pentru hotărârile luate. Acestea sunt rațiunile care fundamentează deciziile Avocatului Poporului în delegarea atribuțiilor sale”, se mai arată în comunicat.