Viata omului este dominata de o serie de porniri, practic necontrolabile, care se afla la originea intregului ansamblu de atitudini, comportamente si actiuni, porniri pe care stiinta moderna a ajuns sa si le explice aproape in totalitate, sa le dezvaluie mecanismele de formare, caile de manifestare, ba chiar si, in unele cazuri, centrii nervosa interesati in exprimarea lor. Este vorba de instincte.
Ultimul aparut, cronologic vorbind, in viata omului este instinctul sexual, ce se manifesta intr-o forma definita incepand cu perioada de pubertate, respectiv, in general, intre 10 si 13 ani daca ne referim global, la ambele sexe.
Aceste instincte nu sunt, in mod evident, proprii doar omului, ele sunt prezentate la toate speciile, cu acest detaliu insa ca natura a preferat sa dea un impuls mai mare instinctului sexual intrucat acesta este cel ce garanteaza perpetuarea speciei: individul piere, dar el continua in descendentii sai.
Indata ce hermafrodismul a disparut, la o specie data, fiecare individ – devenit purtator al uneia dintre cele doua celule sexuale – masculin sau feminin – singura conditie necesara pentru a impiedica disparitia acestei specii este ca celula de reproducere masculina sa intre in contact cu cea feminina, rezultat al unui proces complex ce antreneaza o mare parte a sistemului nervos, organe specializate, destinate scopului reproducerii.
Acest proces este, la randul sau, pus in miscare de un fenomen miraculos care face sa apara dorinta, apoi sa creasca si sa se pastreze ca atare, sa se repete si sa se reproduca de un numar de ori variabil, in functie de treapta ocupata de specia respectiva pe scara evolutiei.
In cazul omului, o data cu pubertatea – respectiv cu dezvoltarea glandelor sexuale si inceperea activitatii hormonale – o dorinta arzatoare, o nestavilita furtuna interioara se dezlantuie in sistemul sau nervos si glandular si il impinge catre celalalt sex.
La pubertate apar mari modificari in manifestarea dragostei pentru parinti, frati si surori, pentru alte persoane apropiate sau foarte dragi. Acum totul se concentreaza in dorinta sexuala si, inconstient, de procreare. Fiinta intreaga a individului puber este invadata de nazuinta catre celalalt sex cu care ar vrea sa se contopeasca intr-o deplina intimitate, sa se patrunda cu el, intr-o imbratisare fara sfarsit.
La om, instinctul sexual este scanteia ce aprinde o asemenea pasiune, incat toate simturile, intreaga fiinta i se subjuga pe o durata mai mica sau mai mare de timp. Celor doi parteneri animati de dorinta de impreunare li se pare ca intreaga lume a disparut, ca totul se reduce nu numai la ei doi, si numai la orgasmul pe care – in mod egal – il asteapta.
Obiectul dorintei fiecaruia se imbraca in culori sublime care ii ascund toate defectele, toate mizeriile marunte ale realitatii. Fiecare secunda de voluptate ii inspira cele mai nobile sentimente de care nu se indoieste nici un moment ca vor dura la infinit. Se fac juraminte nebunesti, totul pare posbil, raiul a coborat asupra celor doi…
Instinctul sexual dispune de o forta impresionanta; orice adult sanatos si in buna dispozitie fizica si morala este dotat cu o puternica dorinta de a consuma actul sexual. Cel care neaga acest fapt universal cunoscut este fie ipocrit, fie arierat sexual. Marii parinti ai religiei, sfintii chiar, au gemut sub povara impetuozitatii dorintelor pe care – desi le considerau “ispite diavolesti” – nu s-au sfiit sa le marturiseasca.
Daca natura ar fi tintit prin actul sexual exclusiv procrearea, perpetuarea speciilor – a omului, caci despre el este vorba – atunci ar fi putut pastra caracterele hermafrodite prezente la inceputul evolutiei. Sexologia, biologia, medicina in ansamblul sau demonstreaza cu pertinenta ca atat cele doua organe genitale de sex diferit, ale oamenilor, cat si componentele elementare ale procrearii – spermatozoidul si ovulul – faceau initial parte dintr-un aparat genital unic.
Logica implacabila a naturii se dezvaluie si ne arata ca a trebuit sa-i asocieze actului sexual un element indispensabil stimularii instinctului primordial, un elan superior menit sa atribuie omului un loc unic: iubirea intre cei doi plamaditori ai vietii.
Pasiunea care uneste sexele este cel mai complex si, in consecinta, cel mai puternic dintre toate sentimentele, determinand atractia reciproca si starea de excitatie. Lor li se adauga stari sufletesti aflate intr-o relatie organica cu dragostea: simpatie, stima, amor propriu, satisfactia de a fi fost preferat de partener(a) si a posesiunii, a supunerii celuilat. Odata starea de intimitate sexuala instalata, granita, barierele individualitatii se sfarama de la sine conferind un sentiment nou, de nebanuita degajare sufleteasca, de totala libertate de actiune in comuniunea celuilalt.
Insumarea tuturor acestor stari dau nastere sentimentului unic al dragostei. Dragostea este astfel un corolar al instinctului sexual. Forta centripeta a acestuia din urma (placerea personala de nuanta egoista) se transforma in forta centrifuga (renuntarea de sine, capacitatea de sacrificiu). Actul sexual este apogeul vietii biologice, punctul culminant al creatiei, centrul magic de atractie al nazuintelor umane, cel mai nobil si mai bogat in esenta printre toate functiile vitale prezente la om.