Din oras

INCREDIBIL! Un avion nu a putut decola de pe Aeroportul Internațional Cluj-Napoca: pasagerii erau prea grei. 15 au fost coborâți fără explicații

Un avion al companiei Lufthansa ar fi trebuit să decoleze de la aeroportul din Cluj cu destinața Munchen. După ce s-au efectuat toate procedurile și s-au încărcat bagajele, pasagerii au aflat că vor avea o întârziere de 2 ore.

După această întârziere, oamenii s-au îmbarcat în avion, dar personalul i-a anunțat că nu pot decola. Avionul era prea greu și nu se putea ridica de la sol.

Echipajul a încercat să redistribuie bagajele de cală, dar totuși greutatea era prea mare.

Ulterior, pasagerii au fost informați că 15 dintre ei vor trebui să coboare din avion și să se întoarcă în terminal, fără explicații clare despre criteriile de selecție.

Printre ei au fost şi doi spanioli care au fost nevoiți să își recupereze bagajele și să închirieze un autoturism pentru a ajunge la Timișoara, pentru a prinde un alt zbor către Munchen. De acolo, și-au continuat călătoria spre Bilbao.

Serviciul de Reclamații Erreklamatu a anunţat că acest incident este, tehnic vorbind, o „denegare a îmbarcării” și, prin urmare, compania aeriană are responsabilitatea de a oferi un mijloc de transport alternativ.

De asemenea, compania trebuie să acopere toate cheltuielile suplimentare apărute, inclusiv costul închirierii autoturismului.

Pasagerii afectați ar trebui, de asemenea, să primească o compensație financiară între 250 și 600 de euro, în funcție de distanța zborului, potrivit europapress.es.