Sanatate

Incidența cazurilor de COVID a sărit de 7 în Cluj-Napoca. Astăzi va fi adoptată o Hotărâre de Guvern care impune reguli noi

MULȚUMIM, EMIL BOC!

Rata de infectare la o mie de locuitori în Cluj-Napoca a ajuns astăzi la 7.05, potrivit informațiilor publicate de Direcția de Sănătate Publică Cluj. Incidența de 7.05 este calculată pentru perioada 15 – 28 septembrie. Pe județ, incidența este 5.34.

În cursul zilei de astăzi, Guvernul va adopta o Hotărâre prin care vor fi validate măsurile adoptate joi seara de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

Primarul Emil Boc a explicat ieri ce se întâmplă în localitățile în care incidența a depășit 7.

„În esență, ca să știe clujenii la ce să aștepte: în primul rând școlile nu se vor închide automat, ci vor fi anumite condiții legate de trecerea în online, în condițiile în care este un anumit număr de persoane infectate (în funcție de ce vor stabili specialiștii). Dar, nu mai există o legătură directă între rata de incidență și închiderea școlilor. Deci, școlile nu se vor închide la Cluj-Napoca de luni.

Acum sunt cel puțin 13 orașe care au o incidență mai mare decât noi, cele mai cunoscute fiind București, Timișoara, Bistrița Năsăud.

În privința altor domenii: restaurantele – și aici lucrurile sunt foarte clare: nu se închid restaurantele și ele vor putea funcționa cu o activitate de maxim 50% și toate persoanele care intră trebuie să fie vaccinate.

Pentru nunți, evenimente private, la interior sau exterior, se vor putea desfășura în continuare în intervalul 05.00 – 24.00, cu 50% din capacitatea spațiului, dar nu mai mult de 200 de persoane vaccinate sau trecute prin boală. Nu se admit testele.

La fel și în cazul cinematografelor, sălilor de spectacole, activitățile culturale în aer liber, spații închise.

Este important să se știe că nici sălile de fitness nu se închid și rămân deschise pentru persoanele vaccinate sau care au trecut prin boală.

Mitingurile și demonstrațiile se pot ține cu maxim 100 de persoane”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *