Editorial

Încetați cu falsele discuții: nu mai puneți semnul egal între Soros și indivizii care i-au furgăsit banii în România și azi se dau a fi înnoirea clasei politice

Nu banii lui Soros sunt problema, ci cei la care au ajuns. Vorbim despre natura umană și despre bani mult prea mulți ajunși în anii 90 la îndemâna unor sărăntoci (inclusiv moral) cărora le-a pus parcă Dumnezeu mâna în cap – de le-a luat și mințile.

Știu ce vorbesc, am trăit personal (ziar și fundație) proiecte care au fost ratate cu brio de către (nici nu știu cum să-i numesc: lucrătorii, funcționari, birocrațiii?) profitorii Fundației pentru o Societate Deschisă.

Cel mai vizibil a fost faptul că la robinetul banilor lui Soros s-au încuibat câțiva care au decis discreționar ce se întâmplă cu aceștia, la cine merg, cum merg și de ce merg. Față de banii europeni de dinainte de integrarea europeană (celebrii ECU), controlați de un “trimis” al Uniunii la București și care cerea, cu nerușinare, șpagă pe față – am mai povestit, am să mai povestesc cum a încercat șmenarul european să ne facă să acceptă o pierdere în proiect de câteva zeci de milioane de lei vechi (bani buni pe atunci) din diferența de curs valutar -, pe cei de la Fundația lui “Soros” eu unul nu pot să acuz de practica cererii para-ndărătului. Ei erau mai subțiri, mai europeni, mai educați, mai subtili, la fel de subtili cum sunt azi, în Cluj, cei de la Fundațua Share care și-au creat o adevărată caracatiță a șmenuirii banilor publici destinați culturii – prin grupulețe și subgrupulețe care-și dau “sahre” la proiecte (că au fost și șmecheri, au impus și metodologia prin care se aprobă “transparent” și “democratic” banii publici, prin câte “like”-uri iau proiectele depuse; ori la ei e pita și cuțitul “like”-urilor prin controlul, ca număr, pe care-l exercită prin încârlândâcul de federeații studențești, grupuri, comitete și comiții). Așa și cu “Societatea Deschisă”, care era o castă închisă în care nu prea pătrundeai cu proiectele și nu prea accesai fonduri dacă nu făceai parte din familie (nu erai agreat). Așa că altă chestie care ține strict de natura umană și, în consecință, trebuie să fii bolnav de scenarită să i-o reproșezi lui Soros, banii lui mergeau numai unde trebuie, în funcție de interesele locale și de cei care au fost recrutați primii să-i gestioneze.

Din experiența mea cu acești bani, în anii 90 mergeau în general către conaționalii maghiari (iar eu nu sunt Funar sau peremist să-mi săriți în cap pentru afirmație, este purul adevăr). Două exemple: chiria sediului ziarului “Tribuna Ardealului” se plătea la un preț exorbitant pentru acea vreme – dar s-a împachetat extrem de frumos povestea, că se plătea unui băiat orfan de ambii părinți și care așa și-a putut face liceul și continua studiile. Numai că acest băiat și problema lui în sine putea să fie un proiect separat care să nu fi grevat, prin impunerea într-un proiect care trebuia să devină viabil (ziarul) și să stea pe propriile sale picioare în doi ani, a unei chirii cvadruple față de piață, chirie care greva grav bugetul.

De asemenea, ziarului i s-a impus să tipărească numai cu tipografia “Gloria” – tipografie ținută de niște alți conaționali și care ne-au tipărit pe hârtie de lux și pe offset înalt (folosit de obicei pentru carte), la niște prețuri altfel prohibitive – tot pe povestea frumoasă a ajutorării unei intreprinderi noi să răzbată în lume. De fapt “Tribuna Ardealului” a fost un fel de căsuță poștală pentru banii care trebuiau să ajungă în altă parte – căci și acest proiect al Tipografiei “Gloria” putea fi un proiect separat.

Am atras atenția că proiectul “Tribuna Ardealului” crapă fără a putea să stea pe picioarele lui din moment ce este pus în piață cu două pietre de moară agățate de picioare, că nu are cum să fie viabil dacă nu este lăsat să-și achiziționeze consumabilele și să-și cheltuiască bugetul conform propriului plan de afaceri. Cei care girau proiectul din partea “societății civile” clujene, pe „barba” cărora cică se făcuse acest proiect – o adevărată tribună a exprimării libere într-un oraș dominat de gașca lui Funar: Adrian Marino, Doina Cornea, îl aveau ca om de încredere pe Virgil Lazăr (Dumnezeu să îl ierte), fost ziarist la România Liberă, cu educația despre economia de piață și bunul simț al libertății de expresie format la “Casa Scânteii” și la “Gheorghiu Dej”. Lazăr n-a înțeles nimic din ceea ce-i bălmăleam eu despre economie de piață – el oricum avea alte interese în zonă, singurele lui cuvinte erau: “așa vor maghiarii”. Mă rog, plin de curaj civic, mai avea și altele, gen: “nu mai scrie împotriva Caritas, că ne dau foc la redacție” (dar asta-i altă poveste).

Cert este că am făcut suficient scandal pe această temă încât de la București să vină viitorul sociolog și senator PSD Dan Pavel, pe atunci mare societar deschis. Care ne-a dezvoltat marele plan: vom primi o tipografie nou-nouță care să ne susțină din activitățile sale ziarul, chiar dacă vom rămâne cu cele două pietre de moară agățate de picioare.

În final (și ce poveste frumoasă în ticăloșenia ei este și aici, voi fi nevoit să o spun altă dată), tipografia au primit-o cei de la “Gloria” – din acea tipografie s-a dezvoltat ulterior afacerea care acum se numește „Garamond”.

Și-mi mai aduc aminte de un exemplu despre cum se cam făceau bani “românește” din banii lui Soros. Am primit la “Tribuna Ardealului” cele mai puternice computere la acea vreme, cu scanner A4 de 1200 dpi și o imprimantă post-script de 400 dpi. Acum se poate râde în hohote, dar atunci erau vârf tehnologic: monitor de 17 inchi, alimentat cu fir separat pe RGB, computer DX2 cu hard de 800 de mega – nu râdeți, se stoca de paralizai pe atâta capacitate pe atunci – și cu unități floppy disk de 5 1/4 inch și 3 1/2 inch – aka se putea face transfer de pe vechile floppy disk pe „noile” floppy disk cu capacitate de stocare de 1,4 MB (nu mai știu ce capacitate de stocare aveau alea “mari”). Le-am primit de noi-nouțe, dar când le-am luat la purecat am constatat că-și efectuaseră un stagiu de activitate, prin vreun alt proiect, de aproape doi ani. Dar pe facturile prin care le-am luat în gestiune erau trecute la un preț prin care puteam să-mi dublez “șeptelul” după cum am constatat ulterior.

Bun, și?

Păi lumea este tentată să-l acuze pe Soros pentru modul în care au decis unii să-i sifoneze (să profite, să nu fie prea onești cu) banii – ceea ce este o prostie.

Iar alții sunt tentați să vadă o frumusețe și o bună intenție extreme în construcțiile politice pe care le fac cei ca cei despre care am pomenit în fraza anterioară. Ceea ce-i tot o prostie.

Ne place în extreme. Dacă un apropiat de-al nostru are o părere, suntem acuzați și noi. Acolo s-a ajuns cu polarizarea dezbaterii publice, nu mai există nuanțe. Am ajuns de le spun muții surzilor ce anume trebuie să vadă orbii. Politici corecte, deh!

Citesc că poza cu Mihai Goțiu, încovrigat pe un pet de bere Timișoreana este o “făcătură”, motiv pentru care se exaltează hipsterimea și boschetarii bugetului cultural din municipiu să se mobilizează să-l susțină pe golanul civic să ajungă în Senat. Poza există pe site-ul lui Marius Ghilezan, e reală – îl arată pe unul ca Guță dormind, mizerabil, ziua în amiaza mare, în țărână. Că un “amic” i-a pus un pet de bere lângă și i-a făcut o fotografie regizată nu este scopul discuției. Discuția este dacă se vrea ca acest individ (dormind, mizerabil, ziua în amiaza mare, în țărână) să ajungă să ne fie senator, să lucreze legi șamd – chestii cu care ar trebui să se ocupe un senator. Dar, după ce i-am avut pe Irina Loghin, Dolănesci, Becali șamd în Parlamentul României, dacă hipsterimea se simte reprezentată de un astfel de individ, să se mobilizezee și să ne arate chipul și asemnarea, ca să zic așa. Dar să nu ne mai zică nimic despre lipsa de judecată a celor care i-au trimis pe dolănești în Parlament.

Și să nu înceapă să pună egal între Soros, banii acestuia, oamenii care i-au cam furgăsit prin România și că, dacă-i critici pe ăștia, ești anti-european, anti-occidental și alte astfel de tembelisme. Că nu există nici un egal.

Între bunele intenții și materializarea acestora, întotdeauna vom da peste un Dan Pavel, un Mihai Goțiu, o Clotildă care să ne vorbească despre mizeria banilor corporațiilor, stând fix până la dinții rânjiți în acești bani.

Așa că, votați-vi-i pe alde Guță, vi-i meritați. E fix înnoirea de care aveți nevoie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *