In vizor

Început în 2013, Boc spune că parkingul Negoiu va fi gata în iulie. Ce au construit alții în patru ani

În Cluj-Napoca, unele investiții ale administrației publice durează enorm din cauza firmelor falimentare, a licitațiilor contestate și a neseriozității firmelor.

Dacă Primăria Cluj-Napoca nu a fost în stare să construiască în patru ani un amărât de parking, alții construiesc zgârie nori într-o perioadă similară de timp.

Nu știm alții cum sunt, dar noi ne-am săturat să mai auzim promisiuni legate de parkingul care se construiește pe aleea Negoiu, în Mănăștur. Anul acesta se vor împlini patru ani de când au început lucrările și este în același ridicol stadiu de 40%, ca anul trecut, ca acum doi ani și ca acum trei ani.  

În fiecare an, cel puțin un termen de încheiere a lucrărilore era anunțat de conducerea Primăriei. Bineînțeles că niciunul nu a fost respectat. Ca să nu ne întoarcem foarte departe în timp, vom merge doar până în iunie 2016, când primarul Emil Boc s-a filmat pe șantier, împreună cu un reprezentant al constructorului. Ambii au promis că în decembrie 2016, parkingul va fi gata. Anul s-a terminat și nici vorbă să fie finalizate lucrările. Din contră, nici măcar nu s-a lucrat la modul serios.

Acum, la început de an, primarul vine cu un nou termen de încheiere a investiției: iunie-iulie 2017. Este convins că de data aceasta constructorul va fi serios.

“Parkingul Negoiu trebuia terminat anul trecut, dar în condițiile în care firma a intrat în insolvență și acum în faliment am fost nevoiți să căutăm o soluție. Eu zic că răul cel mai mic a fost acela de a încerca finalizarea parkingului cu asociatul secundar al firmei care a intrat în faliment și care, pe lege, poate să continue lucrarea dacă are disponibilitate și capacitate. În urma analizei pe care am făcut-o în luna decembrie, firma care a fost asociată cu cea care a dat faliment are capacitate și posibilitate să ducă lucrarea la bun sfârșit. Acum se finalizează contractul de trecere de la vechea firmă, care a intrat în faliment, la noua firmă, care devine titulară de proiect și nu asocierea asociată în proiectul de construcție a parkingului și asta înseamnă că am putea termina parkingul mai repede decât dacă reluam licitația de la zero și ar fi durat mai mult. Cu alte cuvinte, sunt șanse ca începând cu luna iunie, iulie să putem spera la finalizarea parkingului, dacă măcar această firmă își va respecta angajamentul. Sper să nu mai intre și aceasta în faliment. Dumnezeu știe ce se întâmplă pe piața aceasta”, a declarat Emil Boc, la un post de radio local, în urmă cu câteva zile.  

Parkingul Negoiu este construit de asocierea Construdava – Icco Energ. Firma Construdava a intrat în faliment, urmând ca Icco Energ să continue lucrările.

Dacă Primăria Cluj-Napoca nu a putut să construiască în patru ani un amărât de parking de cartier cu 376 de locuri, alții ridică clădiri monstru, de zeci de etaje. De exemplu, construirea unui zgârie nori de 65 de etaje în orașul chinez Nanjing a durat doar cinci ani.

Petronas Tower Twin din Malaezia, un alt zgârie nori, cu 88 de etaje, a fost ridicat în doar trei ani.

Până și Apolodor din Damasc s-a mișcat mai repede când a construit podul peste Dunăre de la Drobeta Turnu-Severin. De doar doi ani a fost nevoie pentru construirea acestui pod. Și totuși acest lucru se întâmpla în anii 103-105, iar Boc construiește 2.000 de ani mai târziu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *