Rautacisme

Începe Săptămâna Europeană a Sportului. OSĂ avem parte de multe poze cu polisportivul Emil Boc: la paletă, la 100 metri cartofi în poală, la şut cu mingea, stop pe piept, preluat cu capul şi apărat de Însuşi El în poartă

De azi începe şi la Cluj, Săptămâna Europeană a Sportului. Deja s-a umplut presa locală de chitanţier de poze cu unicul sportiv al urbei în diverse ipostaze sportive şi explicându-ne cum se dă cu paleta, cu bila, cu mingea, la coş, la poartă, cum să marci studiul de fezabilitate la amicul X (pardon, asta-i activitate din restul săptămânilor în care se face sport cu bugetul, că e obez şi trebuie subţiat).

Aflăm de la nutriţionistul sportiv Emil Boc că România are „cea mai mare rată a obezității în rândul adolescenților din UE”.

Omul acesta este orice în loc să fie administrator de urbe: încărcător-distribuitor de saci cu varză şi cartofi, ciocănar-desfundător-înfundător, în funcţie la ce anume foloseşte ciocanul, desfundă butoaie, înfundă ţăruşi la inaugurări de lucrări care OSĂ se termine cândva, undeva. Dă pe dală, la dală, pe lângă dală, dă jos ţurţuri, se plimbă cu CTP-ul, dă la lopată, amestecă mămăliga, suflă în ciorbe, se bate cu pernuţe, joacă miuţe – dar numai cu condiţia să se afle vreun fotograf întâmplător din întâmplare în zonă.

Pentru restul sporturilor cu bugetul pe care le joacă în deplin anonimat e bine să nu existe martori şi mărturii fotografice.

Pus în faţa unui microfon prietenos în faţa căruia îşi desface guriţa să ne spună săptămânal (pe banii noştri) nimicuri de PR, Emil Boc ne-a spus că ne dă „sate sportive” în toate cartierele unde există baze sportive şi în care nu joacă popice inutilul city manager Şurubaru (l-aţi mai văzut, există, nu e o legendă?), apoi ne-a dat din înţelepciunea plată a unor cuvinte azvârlite cu accent de bătrânel simpatic şi sfătos: „Avem nevoie de tineri sănătoși care vor ajunge adulți sănătoși și vor avea o bătrânețe cât mai plăcută. Viața liniștită, de calitate se pregătește din tinerețe”.

Unii dintre tinerii de azi îşi petrec liniştit viaţa în trafic până vor fi şi mai liniştiţi de bătrâneţe. Trafic crescut şi îngrăşat cu Urbanism de Cumetrie de Însuşi El, Maestrul şi Primarul Emil Boc care a semnat tot ce i s-a dictat în materie de blocuri printre blocuri, blocuri printre case, peste case, toată batjocura şi bătaia de joc urbanistică a acestei copii palide de Răchiţele care a devenit Cluj-Napoca.

Îl înţelegem, din chiar propriul exemplu cu viaţa de calitate care se pregăteşte din tinereţe… Când creşti strâmtorat ca spaţiu îngrămădit între munţi ca la Răchiţele şi ajungi la oraş, vrei să-l modelezi după modelul tinereţii. Aşa că a înghesuit tot spaţiul disponibil, să se simtă ca acasă.