FOTOGRAFILA

Încă un succes al municipalității clujene: cablurile din subteran au fost amplasate în aerian

Municipalitatea clujeană a reușit să aducă programul de amplasare în subteran a cablurilor la un alt nivel: acestea au fost îngropate în aerian, după cum se poate observa în imaginea de mai sus. Proiectul Duct City, un proiect de suflet a edilului clujean Emil Boc, început în anul 2011, s-a dovedit a fi un real succes: treptat, cablurile de telefonie și internet au fost mutate în aerian, astfel încât orice clujean să poată urmări progresul înregistrat de administrația publică în acest sens. 

Și aici, pe strada Constantin Brâncuși, o mândrie de cablu ce ne va apropia și mai mult de lumea virtuală a fost spânzurat de câteva zile în aerian: o evidență ce sare-n ochi, care nu poate fi ocolită de nici un cetățean. 

 

Nici intemperiile, nici obstacolele de orice fel nu pot opri avântul municipalității clujene în a aduce o notă proprie proiectului de amplasare a cablurilor de pe stâlpi în subteran: acestea nu vor mai fi dosite în pământ, ci spânzurate în aerian.

La Cluj se poate. Nici n-ar fi chiar atât de mult timp pierdut: totuși, din 2011 și până astăzi s-a făcut ceva. Ceva cu care municipiul Cluj-Napoca se poate mândri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *