Din oras

Încă o zi în care posesorii de etnobotanice sunt ”lasați să plece acasa”, fără consecințe penale

Ieri, Ziar de Cluj vă prezenta o filmare cu doi indivizi drogați în parcul din IRIS. Tot ieri ați aflat că cei doi nu au pățit nimic pentru că, la ora actuală, consumul de etnobotanice nu se mai consideră faptă penală sancționată cu închisoare sau amendă. Azi noapte, un echipaj de la Secția 2 Poliție Cluj-Napoca a depistat în Parcul Farmec, un tânăr ce avea asupra lui mai multe plicuri de etnobotanice. Tot ce au putut face polițiștii, conform legii, a constat în confiscarea plicurilor în vederea dispunerii unei expertize care să ateste că sunt droguri. Cât despre individ, acesta nu a mai fost reținut, fiind lăsat în libertate. 

„La data de 30 octombrie a.c., în jurul orei 01:00, patrula de siguranță publică din cadrul Secției 2 Poliție Cluj-Napoca au depistat un tânăr, de 28 de ani, din Cluj-Napoca, care avea asupra sa 9 pliculețe cu substanță vegetală, posibil a fi interzisă. Acesta a fost depistat în Parcul Farmec, din Cluj-Napoca, și a fost condus la sediul unității de poliție pentru clarificarea situației. Pliculețele în cauză au fost ridicate, sigilate, urmând a fi înaintate structurilor competente în vederea continuării cercetărilor”, se arată în comunicatul IPJ Cluj. 

Iată o filmare făcută ieri de către o mamică ce își plimba copilul în Parcul IRIS. 

În prezent, procurorii nu-i vor mai putea urmări penal pe cei care cumpără substanţe etnobotanice pentru consumul propriu, iar dosarele care sunt pe rol vor fi închise. Sunt consecinţele directe ale deciziei luate de instanţa supremă. Totodată, în cazul în care polițiștii surprind asupra consumatorilor o cantitate mică de droguri nu mai au dreptul de a le confisca și nici să le deschidă dosar penal.

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a decis recent că procurarea și consumul propriu de substanțe etnobotanice nu se mai pedepsesc cu închisoarea sau cu amendă penală, deoarece, potrivit magistraților, acestea nu pot să constituie infracțiune.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *