Analiza

Înainte să autorizeze CMID, invităm Agenţia de Protecție a Mediului Cluj să ia ruleta şi să iasă pe teren. Se va lăsa cu denunţuri penale

Centrul de Management Integrat al Deșeurilor, un proiect întins pe o perioadă de 9 ani, ca o Pată (Rât) pe obrazul tehnologizat al administrației județene clujene, a băgat România în infringement din cauza gunoaielor. Acum, reprezentanții administrației județene dau în folosință acest mega proiect de pe-o lună pe alta, de pe o zi pe alta, fără a-l încheia definitiv. Mai mult, Consiliul Județean Cluj a solicitat autorizațiile necesare din partea Agenției de Protecție a Mediului Cluj, în condițiile în care o serie de detalii ale acestui centru scot la iveală aspecte mai mult sau mai puțin legale, precum: gradul de realizare al porții de acces și împrejmuirilor este de cca 10%, stația de tratare levigat este gata în proporție de doar 40%, iar stația de tratare ape menajere este de 0%. Cel mai simptomatic aspect vizează distanța legală dintre centrul de prelucrare al deșeurilor și locuințele modulare unde Primăria a mutat zeci de familii defavorizate de pe strada Coastei în preajma gropilor de gunoi ale Clujului. 

Această Pată de pe obrazul administrației clujene, locale și județene, se numește Pata Rât. 

Vă propunem să descâlcim în cele ce urmează aspecte mai puțin cunoscute care vizează în mod direct nivelul de pregătire al județului Cluj de a-și trata propriile gunoaie și care se răsfrâng în mod direct asupra stării de sănătate al populației Clujului, ajuns din păcate cu un indice de toxicitate și poluare peste orice limită legală admisă. 

 

 „După cum vedeți, lucrările la CMID au evoluat spectaculos, am reușit să creăm celula de depozitare cu cele 3 subcelule, de asemenea am reușit să finalizăm drumul de acces, drumul perimetral, dar în prezent se lucrează după cum vedeți, la accesul către zona de depozitare și de pre-selectare.

Este o procedură finală pe care noi o aplicăm la acest Centru de Management Integrat al Deșeurilor, care împreună cu rampa temporară a Primăriei și cu liniile de demarcare și, respectiv, de preselctare a gunoaielor vor da în funcțiune această celulă în cel mai scurt timp. 

Acest Centru de Managemtn Integrat al Deșeurilor va rezolva problema gunoaielor pentru județul nostru, pentru intervalul de timp de minim 10 ani. Este important să știe clujenii că prin acest Sistem de Management Integrat al Deșeurilor rezolvăm, practic, problema din întreg județul, pentru că în momentul de față în județul Cluj funcționează alte 4 stații temporare de transfer de deșeuri – la Huedin, la Gherla, la Dej și una la Câmpia Turzii. Ele vor prelua inițail gunoaiele, se va face o preselectare, iar gunoiul final menajer care va rezulta urmare a acestui proces va fi adus aici, în această stație, acest Centru Integrat care, practic, va da soluția finală pentru toate gunoaiele din județul Cluj. 

Este o soluție ecologică 100%, este o rezolvare definitivă a problemei gunoaielor, este un plus în ceeea ce înseamnă nivelukl de trai și de viață al clujenilor, este un pas înainte pentru creșeterea nivelului de trai al fiecărui cetățean din acest județ”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj în filmulețul de prezentare al viitorului centru de prelucrare al deșeurilor. 

Între timp, distanța dintre acest centru de prelucrare al gunoaielor și locuințele modulare, unde au fost mutate câteva zeci de familii de pe strada Coastei în imediata apropiere a rampelor de gunoaie, este de 1000 de metri conform legislației în vigoare. 

Sau ar trebui să fie.

În 18 decembrie 2019, președintele CJ Cluj, Alin Tișe, număra câteva zile până la finalizarea proiectului: 

„E o chestiune de zile, să putem să ne apropiem de final, cel puțin din punct de vedere al dării în folosință al primei celule”, afirma domnul Alin Tișe despre Centrul de Management Integrat al Deșeurilor, în 18 decembrie 2019. 

Astăzi, după doar 25 din acele zile, aflăm chiar de la Consiliul Județean Cluj, că domnul Alin Tișe s-a încurcat în propriile calcule, din nou. 

Anume, CJ a înaintat un raport pentru Agenția de Protecție a Mediului Cluj în care susține că „sunt îndeplinite condițiile de autorizare pentru prima celulă” – doar că, spicuind din document, aflăm delicii despre gradul de execuție, precum: 

1. Poartă acces și împrejmuire – 10%.

2. Stație epurare ape menajere – 0%. 

3. Stație de tratare levigat – 40%. 

Ori, fără aceste detalii semnificative, Agenția pentru Protecția Mediului Cluj chiar este rugată să autorizeze groapa.

Cu curaj!

Dar există și o veste bună: termenul de finalizare al lucrărilor este februarie 2020. 

Ca atare, întrebarea merită formulată: a fi sau a nu fi? Vor fi finalizate aceste lucrări în februarie ori se va lăsa cu noi amânări?

Mai întâi, CJ Cluj a solicitat autorizație de mediu de la Agentia de Protecție a Mediului Cluj.

De asemenea, în formularul de solicitare este specificată conformitatea acestui proiect: totul e ok, cum ar veni, întrucât 

 „Zonele protejate (locuintele), se afla la distante mai mari de 1000 m fata de celula de depozitare, respectandu-se distanta minima de protectie sanitara prevazuta in Ord. M.S. nr. 119/2014 art. 11 alin(1).”

Cu o singură observație:

legea cu pricina NU vorbește de „celulă de depozitare”, ci de „Depozite controlate de deşeuri periculoase şi nepericuloase” – adică vorbim de întreg dispozitivul, nu numai de perimetrul unde este depozitat gunoiul efectiv în interiorul acestui dispozitiv.

OMS nr 119/2014 art.11 alin 1

Legea poate fi consultată aici. Cu ultimele modificari, aici.

De unde aflăm cum se dă și cum se măsoară – „Distanţa minimă se măsoară între faţada locuinţei şi perimetrul unităţii”, iar când aplicăm legea la CMID, iată ce găsim:

Imagine care ne arată că celula 1 NU poate fi autorizată, întrucât nici măcar n-am măsurat de la perimetru până la casa din imagine și tot am obținut 976 m, apoi vedem aici:

unde cei 950 m arată că nici celula 3 nu va putea fi autorizată și, ce să vezi?, când ne uităm aici, cei 597 m arată că nici CMID-ul lui Alin Tișe, în ansamblul său, nu poate fi autorizat.

Prin urmare, Agenția pentru Protecția Mediului Cluj are obligația nu doar de a NU autoriza Celula 1 – oricât ar vrea să închidă ochii la ce scrie în solicitarea de autorizație (și anume că delevigatorul NU e funcțional, colectorul de apă pluvială NU e funcțional și că nici măcar gardul nu e pus), ci are obligația de a NU autoriza ABSOLUT NIMIC din tot CMID-ul, pentru că… vezi pozele de mai jos.

Primele screenshoturi sunt făcute cu indulgență pornind din interiorul CMID (și tot dau sub 1000 m distanță), dar dacă e să mergem pe lege, pe perimetru, e şi mai nasol:

869 m spre nord-est și 480 m spre vest.

În asemenea condiții, cine i-a autorizat pe slujbașii județeni să înceapă construcţia acolo, cu asemenea distanțe?

Iar pelteaua, ilegală de la început, a fost lungită într-atât încât am ajuns în infringement pe problema deşeurilor.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *