In vizor

În ultimele patru zile, autoritățile au aplicat amenzi de zece ori mai mari decât în perioada desfășurării festivalului UNTOLD

Scris de 261

În ultimele patru zile, la nivelul județului Cluj, valoarea amenzilor aplicate în contextul nerespectării măsurilor restrictive COVID-19 impuse de autorități a fost de – 31.800 lei/cca 6.400 euro. În perioada desfășurării festivalului UNTOLD (9-12 septembrie 2021), valoarea amenzilor a fost sub 1000 euro – cca 3990 lei.

În condițiile înăspririi restricțiilor COVID-19, valoarea amenzilor privind nerespectarea măsurilor impuse de Guvernul PNL-ist – precum acces permis doar cu certificat verde în instituții, malluri, hoteluri, dar și pentru a ieși din casă, după ora 22.00. Nunțile și botezurile sunt interzise 30 de zile, iar masca de protecție devine obligatorie peste tot – ar putea crește considerabil.

Potrivit datelor furnizate de instituțiile abilitate, precum Instituția Prefectului Județului Cluj, putem urmări o ușoară tendință de creștere a amenzilor aplicate în utlimele zile, în contextul înăspririi restricțiilor COVID-19.

Astfel, conform datelor informative publicate de această instituție, luni, 25 octombrie, autoritățile de profil au aplicat o serie de măsuri, precum:

Situație măsuri Covid-19 aplicate la nivelul județului Cluj:

[ ] Efective angrenate (polițiști, jandarmi, ISU și SAJ) – 369;

[ ] Persoane verificate cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse – 1.181,

[ ] Societăți comerciale/PFA verificate cu privire la respectarea interdicțiilor impuse – 70;

[ ] Total sancțiuni contravenționale aplicate în ultimele 24 de ore, în context COVID/valoare: 24/ 12.200 lei;

[ ] Persoane verificate – 1.540;

24 Octomrbie  –

Efective angrenate (polițiști, jandarmi, ISU și SAJ) – 252:

[ ] Persoane verificate cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse – 1.083;

[ ] Societăți comerciale/PFA verificate cu privire la respectarea interdicțiilor impuse – 103;

[ ] Total sancțiuni contravenționale aplicate în ultimele 24 de ore, în context COVID/valoare: 21/ 10.500 lei;

[ ] Persoane verificate – 1.356;

23 octombrie –

Efective angrenate (polițiști, jandarmi, ISU și SAJ) – 400;

[ ] Persoane verificate cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse – 1.563;

[ ] Societăți comerciale/PFA verificate cu privire la respectarea interdicțiilor impuse – 95;

[ ] Total sancțiuni contravenționale aplicate în ultimele 24 de ore, în context COVID/valoare: 14/ 7.000 lei;

[ ] Persoane verificate – 1.870;

22 Octombrie –

Efective angrenate (polițiști, jandarmi, ISU și SAJ) – 355;

[ ] Persoane verificate cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse – 1.444;

[ ] Societăți comerciale/PFA verificate cu privire la respectarea interdicțiilor impuse – 88;

[ ] Total sancțiuni contravenționale aplicate în ultimele 24 de ore, în context COVID/valoare: 16/ 2.100 lei;

[ ] Persoane verificate – 1.924;

Amenzi aplicate în perioada UNTOLD 9-12 Septembrie 2021

În perioada desfășurării festivalului Untold în municipiul Cluj-Napoca, valoarea cumulată a amenzilor aplicate în context COVID a fost de  – 3.990 lei

13 Septembrie – amenzi aplicate în ultimele 24 de ore, pentru data de 12 Septembrie 2021, duminică –

Efective angrenate (polițiști, jandarmi, ISU și SAJ) – 609;

[ ] Persoane verificate cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse – 592;

[ ] Societăți comerciale/PFA verificate cu privire la respectarea interdicțiilor impuse –85;

[ ] Total sancțiuni contravenționale aplicate în ultimele 24 de ore, în context COVID/valoare: 0/ 0 lei;

[ ] Persoane verificate – 728;

12 Septembrie –

Efective angrenate (polițiști, jandarmi, ISU și SAJ) – 595;

[ ] Persoane verificate cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse – 594;

[ ] Societăți comerciale/PFA verificate cu privire la respectarea interdicțiilor impuse –83;

[ ] Total sancțiuni contravenționale aplicate în ultimele 24 de ore, în context COVID/valoare: 11/ 3.700 lei;

[ ] Persoane verificate – 881;

Septembrie 11 –

Efective angrenate (polițiști, jandarmi, ISU și SAJ) – 466;

[ ] Persoane verificate cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse – 483;

[ ] Societăți comerciale/PFA verificate cu privire la respectarea interdicțiilor impuse –57;

[ ] Total sancțiuni contravenționale aplicate în ultimele 24 de ore, în context COVID/valoare: 0/ 0 lei;

[ ] Persoane verificate – 683;

Septembrie 10 –

Efective angrenate (polițiști, jandarmi, ISU și SAJ) – 363;

[ ] Persoane verificate cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse – 538;

[ ] Societăți comerciale/PFA verificate cu privire la respectarea interdicțiilor impuse –104;

[ ] Total sancțiuni contravenționale aplicate în ultimele 24 de ore, în context COVID/valoare: 12/ 290 lei;

[ ] Persoane verificate – 691;

La finalul săptămânii trecute, în Monitorul Oficial a fost publicată Hotărârea de Guvern nr. 1130/2021 cu privire la noile reguli ce se aplică în starea de alertă începând de Luni, 25 octombrie 2021: acces permis doar cu certificat verde în instituții, malluri, hoteluri, dar și pentru a ieși din casă, după ora 22.00. Nunțile și botezurile sunt interzise 30 de zile, iar masca de protecție devine obligatorie peste tot.



ULTIMA ORĂ

  • Acum 22 mins Eveniment
    Valentin Jucan, membru al Consiliului Național al Audiovizualului, a fost ales în funcția Vicepreședinte al Platformei Europeane a Autorităților de Reglementare în Audiovizual
  • Acum 3 hours In vizor
    Sindicatele Gaudeamus și Hermes din învățământul superior și cercetare anunță că sunt solidare cu greva profesorilor din școli: Iohannis a făcut declarații false privind satisfacerea tuturor revendicărilor profesorilor
  • Acum 3 hours In vizor
    Clujul, în Top 10 al mamelor cu vârste cuprinse între 11 și 14 ani. Într-un singur an, na nivel național numărul copiilor mame de copii s-a triplat
  • Acum 4 hours Politica
    MINCIUNA STĂ CU POLITICIENII LA MASĂ. Cum se apără guvernul în fața acuzației că i-a păcălit pe profesorii care ceruseră garantarea viitoarei grile majorate de salarii: a inclus o referință în nota de fundamentare a unei ordonanțe de urgență. Creșterea de 1.000 de lei din iunie e avans din majorarea de anul viitor
  • Acum 21 hours In vizor
    Iohannis, declarații dure la adresa profesorilor care continuă greva: Cum îndrăznește cineva să pună în dificultate examenele naționale? După ce guvernul le-a dat tot ce au cerut, acum în ce temei să continue greva?
  • Acum 1 day In vizor
    NU A FUNCȚIONAT MANEVRA CU ”NICULE, MAI DĂ-LE 1000 DE LEI”: Purtătorul de cuvânt al Guvernului: Negocierile cu sindicatele din educație au luat sfârșit. Lider de sindicat: Acțiunile de protest continuă de marți încolo
  • Acum 1 day In vizor
    În timp ce polițiștii protestau la minister, lui ”dottore” Bode îi cânta Marcel Pavel la ureche ”Frumoasa mea, în seara asta”, la o chermeză de la Direcția Generală Anticorupție, în timp ce angajații de rând stăteau, ca ”fetița cu chibrituri”, cu nasul lipit de geamuri
  • Acum 1 day Rautacisme
    Aeroportul Cluj va avea sistem de identificare rapidă a obiectelor străine pe pistă. Să-și ia și președintele CJ Cluj un sistem de identificare a impostorilor în pită. A banilor publici, firește
  • Acum 1 day Politica
    Guvernul le vâră pe gât sindicatelor OUG cu creșterile propuse pentru profesori, dar respinse de aceștia. Ciucă bagă și un șantaj emoțional: ”E momentul ca dascălii și elevii să nu mai stea departe de școală”
  • Acum 1 day Politica
    Guvernul se reunește joi în ședință pentru a aproba OUG prin care salariile profesorilor cresc cu 1.000 de lei brut, deși negocierile au eșuat iar greva continuă
  • Acum 2 days Politica
    Ciolacu, despre pensiile speciale: Îmi menţin părerea că trebuie o reformă şi am să o duc până la capăt. Întrebat dacă noile propuneri să nu se aplice pentru pensiile în plată: Înseamnă că nu mai vorbim de o reformă
  • Acum 2 days Politica
    Flancat de Salad Box și Canta, Ovidiu Săcară rămâne președinte al PSD Cluj-Napoca
  • Acum 2 days In vizor
    ZĂHĂRELUL: Oferta finală a Guvernului pentru profesori: cresc de la 1 iunie salariile cu 1.000 de lei brut lunar pentru cadrele didactice și 400 de lei pentru personalul nedidactic. Majorarea cerută de sindicate până la salariul mediu pe economie, etapizată pe trei ani. Întâlnire premier-sindicate la ora 19.00
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE