O tânără din Cluj-Napoca a decis să își doneze apartamentul asociației Casa Filip, cea care se ocupă cu cazarea bolnavilor de cancer veniți în Cluj-Napoca la tratament. Conform pressone.ro, chiar dacă tânăra mai are de plătit 22 de ani pentru apartamentul achiziționat în rate, nu a stat pe gânduri și și-a lăsat locuința pe mâna celor care vor să ajute. Astfel, după renovare, chiar de luna aceasta, apartamentul va primi pacienții cu afecțiuni oncologice care au nevoie de cazare în Cluj. Asta în timp ce rechinii imobiliari se „bat” care să construiască cel mai înalt bloc din Cluj, ultima găselniță fiind un turn de 40 de etaje.
Cum a ajuns tânăra să își doneze apartamentul?
„Am cunoscut cancerul, dar nu într-atât de aproape încât să mă doară personal. Știu însă ce însemnă să dormi în mașină, să te rogi de cineva din marile Institute oncologice din țară să-ți permită să înnoptezi pe un pat, într-un salon, să împachetezi așternuturi, pernă și să dormi pe te miri unde pentru că nu-ți permiți să stai la hotel cu săptămânile. Toate astea fac parte din realitatea multor oameni, bolnavi și aparținători, deopotrivă”, a declarat tânăra pentru pressone.ro.
Tânăra, originară din Alba Iulia și crescută într-o familie monoparentală, a ajuns în Cluj-Napoca în urmă cu 15 ani. Era studentă la facultate și ar fi trebuit să prindă un loc în cămin, însă nu a fost să fie. Timp de trei ani a stat cu trei fete într-un apartament a cărui chirie a plătit-o mama sa.
La două săptămâni după ce a trecut examenele de Licență s-a angajat ca secretară la o firmă de IT. Și-a dorit apoi să se mute singură, tot în chirie. A optat pentru apartamentul de protocol al firmei la care se angajase. Era undeva în Florești. Vara mirosea îngrozitor de la abatorul de păsări din apropiere și nu prea putea folosi balconul pentru că porumbeii îl asediau neîntrerupt. Pentru E. era un calvar să facă naveta. Lucra, făcea și un master și îi era greu să prindă ultimul autobuz spre comuna care s-a ales între timp cu supranumele de „dormitor al Clujului”.
E. s-a mutat în final într-o altă „chirie”, o mansardă unde patul ocupa aproape toată camera și mai lăsa spațiu pentru un dulap cu înălțimea și lățimea de 60 de centimetri. Își ținea majoritatea lucrurilor sub pat.
În 2010, și-a schimbat jobul. Avea 23 de ani. O delegație extinsă în Anglia, a pus-o în situația de a-și putea economisi diurnele: în jur de 3.000 de euro în trei luni și jumătate, o avere. Și ce faci cu câteva mii de euro în Cluj? Dai un avans pentru un apartament. Faci un credit și ai un loc al tău.
E. a găsit o bancă dispusă să-i ia în calcul, pe lângă salariu, și veniturile obținute din diurne. Toată povestea s-a întins însă prea mult, iar dosarul ei nu s-a finalizat la timp. A încercat să-și ia mama co-debitor însă fabrica la care lucra tocmai intrase în insolvență.
Timp de 10 luni, E. s-a tot chinuit să găsească o bancă dispusă să-i ofere creditul. Toată lumea se uita cu o lupă la salariul ei. Până la urmă, și-a depus dosarul prin programul Prima Casă. În trei săptămâni trebuia să găsească apartamentul dorit și să-l viziteze cu evaluatorul băncii. Apoi, instituția financiară lua deciza dacă aprobă împrumutul sau nu.
L-a găsit în Mănăștur, la stadiul „de șapă și tencuială”. Parter înalt, ba chiar foarte înalt, două camere, 49,85 de metri pătrați, fără balcon. În acte figura cu balcon, iar constructorul îl trecuse la demisol. Chestie de perspectivă, până la urmă, și cel puțin un etaj în plus față de ce era prevăzut în autorizația de construire.
„Dați-mi de un leu bomboane, cam așa a fost. Am căutat ceva ce se apropia de împrumutul pe care-l puteam obține”, a mai spus tânăra
E. a venit cu „banca” la „vizionare”. „Banca” a sesizat că în C.F. e trecut și un balcon, și că acesta nu există în realitate, și a început să mârâie: „Nu corespunde Scripticul cu Fapticul”, a sunat concluzia. Defapticul era că E. picase într-o capcană imobiliară.
A întrebat ce poate să facă. Două soluții s-au detașat: fie construiește balconul, fie îl dărâmă. Cum poți dărâma un balcon inexistent? „Păi mergeți la Cadastru și le rugați pe doamnele de acolo să vi-l taie din registru”, i s-a spus. Dar repede, în 7 zile, când urma să se întoarcă banca pentru reevaluare. Fondurile de la Prima Casă erau pe sfârșite, iar băncile ofereau greu împrumuturi pentru apartamente care nu erau „poziționate strategic”, adică la etaje intermediare. Un parter înalt, trecut în acte ca demisol, nu reprezenta mare interes pentru instituția financiară.
Doamnele de la Cadastru i-au spus că, în șapte zile, nu reușesc să-și prepare cafeaua, darămite să opereze o schimbare în acte. „Ar dura câteva luni, doamnă, mai bine îl construiți decât să-l radiați pe cel inexistent”. Zis și făcut, cu ultimii bani E. a apelat la o mică echipă de muncitori pentru a-i „aplica” balconul. Nea Grigore era șeful. El l-a întâmpinat, o săptămână mai târziu, pe evaluatorul venit să pună din nou în balanță Scripticul cu Fapticul. E. nu putuse pleca de la serviciu în ziua aceea.
Balconul n-avea ușă, nu ajunseseră banii. Evaluatorul a evaluat într-o secundă lipsa acesteia. Nea Grigore l-a liniștit: „A să aibă și ușă. Da unde ai văzut matale balcon fără ușă? A să aibă”.
E. a primit în cele din urmă ambele credite și a devenit proprietara unui apartament cu balcon fără ușă în Mănăștur. Numărul 19, parter înalt. Au urmat doi ani dificili. Salariul abia îi ajungea să acopere ratele și trăia din tichetele de masă și o colaborare cu o revistă. Trimitea două articole pe lună și se ruga ca redactorul-șef să i le accepte pe amândouă.
În ziua în care revista n-a mai intrat în tipar, E. a primit o promovare la locul de muncă, însoțită de o mărire de salariu. În ultimii ani, a crescut profesional, banii n-au mai fost o problemă. S-a mutat de ceva timp din Cluj pentru un job „itinerant”, în alte cinci orașe din România, plus multe delegații în străinătate. Apartamentul din Mănăștur rămăsese gol.
După multe analize, după ce încercat să îl vândă sau să îl închirieze, tânăra a decis să îl ofere donație cuiva care are mai mare nevoie de el. Așa a ajuns apartamentul să fie „casă” pentru bolnavii de cancer.
Ajutorul este nesperat de bun pentru bolnavi, mai ales că prețul de închiriere este chiar și de 10 ori mai mic decât la o pensiune din zona Institutului Oncologic.
În 2019, prin acest proiect, 206 persoane au beneficiat de cazări la prețuri modice (între 20 și 40 de lei pe noapte), așa încât să își poată urma tratamentul pentru cancer.