Rautacisme

În timp ce Primăria ne bagă pe gât metrou, clujenii cer, prin Bugetarea Participativă, avioane

Clujenii mai pot vota doar până la finalul acestei săptămâni cele 20 de propuneri eligibile pentru bugetarea participativă din acest an, un proiect al Primăriei care, din 2013 până acum, ne-a amuzat teribil, prin cele mai năstrușnice inițiative.

Teoretic, procesul de bugetare participativă ar trebui să îmbunătățească vestita calitate a vieții din oraș, prin propuneri venite de la cetățeni, implementare ulterior de către municipalitate, cu fonduri din bugetul local.

Prin propunerile lor, clujenii ar trebui să își definească prioritățile, obiectivele de investiții de care au nevoie pentru o viață mai bună. Dacă ne uităm însă peste proiectele din acest an, constatăm că, în timp ce autoritățile ne bagă pe gât metroul, concetățenii noștri cer avioane.

Vă prezentăm câteva dintre proiectele anului de grație 2021:

De 30 000 de euro, Gino Tramonte propune „stâlpișori colorați la creșe, grădinițe și școli”.

„Culorile ne pot da într-un mod foarte simplu acea stare de comfort mult dorită, ne ajută să ne cunoaștem propria personalitate, pătrunzând în structura profunzimilor, ne ajută să ne și exprimăm mai bine, ne orientează spre o rearmonizare cu ceea ce suntem sau vom deveni.

Culoarea devine o formă de comunicare, înlocuind de cele mai multe ori limbajul verbal și sau chiar non-verbal.

Așadar, propun colorarea stâlpișorilor din preajma creșelor, grădinițelor și școlilor, liceelor, pentru a crea un mediu atractiv, colorat, vioi pentru copiii din Cluj-Napoca”, scrie inițiatorul.

Și ce vioi și rearmonizați ar deveni unii, cu niște zeci de mii de „verzișori” în buzunar, pentru executarea acestei lucrări!

Tot Gino Tramonte ne propune și să „încurajăm cititul prin artă sustenabilă”, contra sumei de 40 000 de euro.

„Realizarea unor instalații sub formă de carte care să fie instalate în puncte cheie prin oraș pentru încurajarea cititului.

O sugestie ar fi realizarea acestor instalații din materiale reciclabile, în primul rând plastic. Copiii au nevoie de educație pentru protejarea mediul înconjurător.

O altă sugestie ar fi colorarea cu vopsea ecologică a unor garduri de la școlile din Cluj-Napoca sub formă de carte cu numele celor mai cunoscuți scriitori”, explică inițiatorul.

Așadar, să educăm copiii pentru protejarea mediului înconjurător, prin instalații de plastic! Plus, să vopsim gardul, doar oricum știm cu toții că înăuntru nu citește nici leopardul! Dar, cu zecile de mii de euro din bugetul public, unele firme și-ar putea desăvârși educația financiară.

Cosmin Budelecean propune un proiect și mai năstrușnic, pentru 100 000 de euro: „coșuri de gunoi accesibile bicicliștilor”.

În orașul în care nu avem piste de biciclete coerente, practicabile peste tot, numai de coșuri de gunoi accesibile bicicliștilor mai avem nevoie și le avem pe toate!

„În contextul dorinței de a avea un Cluj mai curat, municipalitatea ar trebui să vină în ajutorul tuturor categoriilor de oameni care circulă prin oraș. Se știe foarte bine că în această perioadă, în special curierii care livrează mâncare utilizează în special biciclete. Aceste coșuri de gunoi vin în ajutorul acestora și al mediului atunci când se află în tranzit, fără a mai fi necesară oprirea la unul dintre coșurile de gunoi amenajate pe trotuare. Pentru că unul dintre obiectivele de dezvoltare ale Clujului este amenajarea unei rețele de biciclete care să interconecteze atât cartierele orașului, cât și zona metropolitană, aceste tipuri de coșuri de gunoi accesibile bicicliștilor, trotinetiștilor și nu numai ar trebui să fie introduse în toate viitoarele proiecte”, scrie inițiatorul.

În Cluj lipsesc coșurile de gunoi „pietonale” pe multe străzi, ori acolo unde există, sunt amplasate la distanțe mari și sunt deteriorate. Dacă vom avea, în schimb, coșuri de gunoi biciclistice, eventual și cu USB, vom fi primul oraș din țară cu asemenea cireșe pe tort, dar fără tort.

Pe lângă aceste inițiative elucubrante, la Bugetarea Participativă din acest an sunt înaintate și propuneri utile orașului, proiecte care însă ar fi trebuit să existe deja sub formă de infrastructură publică, în urbea care se consideră „smart”, de 5 stele, prima în toate topurile urbanistice. Ziar de Cluj vă va prezenta mâine și aceste proiecte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *