Editorial

În România e bine, bine, bine! Algoritmul funcționează bine, bine bine! Manele politice cu Vasile Dîncu

În România este haos de peste două luni, haos creat și de moțiunea de cenzură depusă de PSD împotriva Guvernului Cîțu, cel cu care acum negociază algoritmuri de guvernare.

În numele națiunii și spre binele ei, firește. Bine care era o urgență și acum două, sau trei săptămâni (naiba mai știe când au începută ăștia să se prefacă că negociază o înțelegere între cele două “ciume”), dar care se dezvoltă ușor, din negocieri, fără nici un fel de grabă. În fond celor vreo 40.000 de români decedați de la infecția cu SARS-COV-2, arși de vii în spitale, morți în coliziuni cu TIR-uri pe șoselele Patriei, morți netratați de alte boli de când Covid-19 este unica boală de care ai voie să mori, nu le mai pasă.

Poate nici celor lăsați cu foamea-n gât și frigul în case nu le mai pasă de cine are să le fie premier și ce zice algoritmul pe care ni-l tot povestește Dîncu, sau Cîţu, sau Ciolacu şi Mâţu – de la dreapta la stânga, de la stânga la dreapta, de sus în jos, de jos în sus, pe diagonale – nici nu le mai pasă cum amestecă cuvintele în declarații. Papagalii de presă din “Bucale” le preiau ca atare, cum le modulează și le azvârle ei pe jos.

Iar Vasile Dîncu e campion şi el la azvârlit cuvinte pe jos, să patineze poporul pe ele.

Auziţi coerență: “Ministerul Finanţelor şi Ministerul Justiţiei sunt cele două ministere avizatoare care în orice negociere de algoritm de guvernare sunt cele dintre care se alege. La noi există cine are premierul nu are Secretariatul General al Guvernului şi nu alege primul între cele două ministere avizatoare. E un algoritm gândit de mult în politica românească şi chiar funcţionează când se fac coaliţii sau alianţe”. Asta a declarat Marele Vasile “Apă de Gură” al PSD luni seară la Profit News.

Ieri a declarat la fel, poate a schimbat ordinea. Alaltăieri a declarat altcineva din PSD fix același lucru pe care l-a declarat “Don’ Profiessăr” cu altă zi înainte – și, tot așa, de când au început negocierile: permutări de cuvinte care nu spun nimic luate și azvârlite în piață în combinații de nimic.

Putea zice ca Yoda: ”Cine are nu premierul, la noi Secretariatul General al Guvernului există” – era tot un drac. Săreau săracii ăia cu duhul din presa centrală să ne explice că ”Dîncu tună și fulgeră”, ”Dîncu aruncă bomba”, ”Dîncu detonează nucleara”: ”PSD aproape a ajuns la o înțelegere cu PNL: în nici un caz Cîțu!”.

Cîţu… care se consideră a fi în toate şi-n cele ce sunt. Deja, fără el nu mai miroase o floare. Aseară s-au întâlnit şi liberalii să discute nimic. Să-şi aprobe ei lor înşile că fac alianţă cu Peee Seee Deee, că vor avea conducere rotativă la guvernare (dă-o-n părinţii ei de Constituţie care nu prevede nimic de acest gen printre paragrafele de lege!) şi să îl convingă pe Cîţu să fie mai flexibil cu numele celui care va fi premier.

S-a votat totul, mai puţin chestia cu flexibilizarea. Că, imediat după şedinţă a ieşit Cîţu să zică: “Premierul sunt eu”.

Deontologii şi echidistanţii jurnalişti din mass media centrală au consemnat fiecare ce a vrut să audă.

Conform G4Media.ro, Florin Cîțu a făcut declarații laconice jurnaliștilor spunând că nu a fost supusă votului propunerea care ar fi dat posibilitatea numirii altor premieri liberali în afara lui Cîțu. Acesta a mai spus, de asemenea, că nu s-a pus în discuție numele vreunui premier. Cîțu a mai spus că PNL nu și-a schimbat mandatul și că va continua negocierile cu PSD, solicitând sistem rotativ de numire al premierului, cu primul mandat aparținând PNL.

Ştiripesurse.ro a consemnat că Florin Cîțu a declarat că liderii PNL au decis ca partidul să meargă la negocierile cu PSD cu el (şi numai cu el) ca propunerea de premier și ca liberalii să accepte o rotativă guvernamentală cu ei la cârmă, în primul mandat.

Şi mai este ceva interesant de consemnat: tentativa de lepădare de Cîţu a lui Emil Boc, fostul lui mare susţinător. Conform G4Media.ro, Emil Boc a fost foarte dur cu Florin Cîțu pe parcursul ședinței, afirmând, cu referire clară la adresa acestuia, că „alții” pun mai presus interesele lor de interesul PNL. Ceea ce dă un plus de credibilitate știrii lansate pe piață de știripesurse.ro (între timp a apărut și un video cu această declarație aiuritoare a lui Florin Cîțu – premierul debarcat de PSD din funcție, care are pretenția ca tot PSD să îl pună în funcție).

Asta dacă nu cumva jocul politic este acela de a lungi ”negocierile” și ca Florin Cîțu să rămână premier interimar până la Sfântul Așteaptă – așa cum Ziar de Cluj a profețit deja, încă de la începutul acestei luni.

Oricum, „pe surse”, se spune că Cîţu (sic!) ar vinde posturi şi poziţii către PSD, numai ca să-şi păstreze el poziţia de viitor premier, mai ceva ca Orban că tre USR. E chiar „mumos” să vezi că scapi de dracu şi dai de tac-su în varianta mai tânără, mai „după mine, Potopul!”… E de nepreţuit să vezi pescari care „îşi iau cârlig” de la momeală.

Cât despre Vasile Dîncu, întrebat ce va alege PSD-ul în cazul în care PNL va avea premierul, acesta a răspuns: “Nu am stabilit ce alegem, dar eu presupun că am lua Finanţele având în vedere că sunt alte ministere la care noi nu avem acces, cel puţin în varianta de acum”.

Nu zău?

”În condițiile în care PSD – și am spus-o întodeauna noi asta – ar avea premierul sau cel care face Guvernul, atunci nu cred că ar fi incompatibilă o colaborare, ca să zicem așa, cu Partidul Național Liberal”, a spus Dîncu la Studioul politic de la Digi24, în 10 iunie 2021. Normal, atât Marcel Ciolacu, președintele PSD, cât și Florin Câțu – premier plin pe atunci (și care azi ”negociază” de zor în numele ”bunăstării poporului român”), au negat vehement o astfel de ipoteză.

Pe 26 octombrie, PSD a propus un sistem de guvernare cu premier prin rotație: fiecare partid să dețină premierul timp de 1 an și jumătate, primul la „tragere” urmând să fie PNL. Ideea a fost lansată de (ați ghicit) Vasile Dîncu, cel care vede o coaliție PNL-PSD timp de șapte ani. „În principiu, ideea că la un an și jumătate se poate schimba premierul a fost agreată în discuțiile noastre informale”, spunea Dîncu. Întreb din nou: conform căror prevederi din Constituţia României, sau alte legi?

Oricum azi ne vinde castraveții cu: ”Nu am stabilit ce alegem”.

În schimb, până la viitorul ”impas al negocierilor dintre PSD și PNL”, Vasile Dîncu ne spune că nu este luată o decizie nici în privinţa schimbării structurii Guvernului. Doar s-a numărat, cântărit şi împărțit (Mane, Tekel, Fares).

Citez: “Au propus cele două echipe de negociere nişte ministere pentru că, aşa cum se întâmplă când faci un guvern, vin oamenii din echipele de negociere cu tot felul de priorităţi. Unii au spus este nevoie pentru cei patru milioane de români din afară, şi eu cred că ar trebui făcută asta, ar fi nevoie de un minister al Diasporei, al românilor de pretutindeni, care să se ocupe serios şi de Republica Moldova, să se ocupe şi de românii din afară din perspectiva administrativă culturală, învăţământ, religie. Ar trebui, dar probabil nu o să o facem acum (…) pentru Diaspora un super minister care să conţină fonduri, să fie ca un fel de minister al Administrării românilor din afară, să aibă bani pentru şcoală, pentru religie, pentru Biserică, pentru că asta ţine identitatea. (…) Liberalii au venit cu ideea să facem un minister al întreprinderilor mici şi mijlocii”

Adică fiecare are câte o obligaţie, o sinecură de servit, o curvă (indiferent de sex) de plătit din banii noştri. În rest, după cum v-am zis încă de la momentul picării Guvernului Cîțu prin moțiune șparlamentară, COVID-19 va fi vinovatul de serviciu că “hepatita galbenă” se îmbrățișează cu “ciuma roșie”, să însănătoşească naţiunea. În fond, ”vine iarna”…!

Citez: “Cred că până la urmă şi din perspectiva strategică, din perspectivă comunicaţională, în această sărăcie şi în această criză pe care o avem acum s-ar putea să înclinăm a nu mai face niciun minister. Am face eventual nişte miniştri delegaţi pe aceste zone, dar care să nu mai însemne aparate grele, ministere separate şi să renunţăm la acea idee”.

Și, gata!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *