Citesc că acum câteva zile, pe o autostradă din Germania, în apropiere de Munchen, un „de-al nostru” a intrat pe contrasens și s-a izbit de un Audi. Rezultatul? Solomonic. Câte doi morți din fiecare mașină. Dacă ar fi murit numai boul carpatin nu ar fi fost nici un bai… un prost mai puțin. Dar au murit și trei oameni nevinovați. Întâmplarea îmi amintește de o alta, al cărei protagonist și viitoare posibilă victimă am fost chiar eu: traversez toată Ungaria, Slovenia și mai bine de jumătate din Italia fără nici un incident. Până mă apropii de Napoli. Localitate, drum drept și, în depărtare, un BMW negru, parcat la ieșirea dintr-o curte cu botul perpendicular pe șosea. Șoferul povestea cu o tipă aflată peste drum. Văd scena de departe și, instinctiv, reduc ușor viteza. Când ajung la vreo 30 de metri de el, boul țâșnește. Pun frână și mă uit la numărul BMW-ului. Era de Olt.
Nu trece zi să nu citim sau auzim despre accidente de circulație. Mor oameni pe capete. Alții rămân nenorociți pe viață. Cei mai norocoși scapă doar cu o vizită la service. În Europa, România este fruntașă la numărul de accidente. Nu știu să se fi întocmit un clasament la nivel mondial, dar, sunt sigur, dacă ar exista un astfel de clasament, tot pe un loc de frunte ne-am clasa. Viteza, condusul sub influența alcoolului sau fără permis au ajuns obișnuințe cotidiene. Oricât de bun și de experimentat șofer ai fi, oricât de preventiv ai conduce, nicăieri pe străzile și șoselele din România nu ești în sigurană. Și, se vede treaba, nici în străinătate nu mai ești tocmai în siguranță. Pentru că nu poți ști niciodată de unde va apărea vreun nebun și va intra în tine.
De ce am ajuns noi în această situație? Cum de am ajuns noi în această situație? Susțin unii sus și tare, că din cauză că nu avem infrastructură, autostrăzi adică. Fals, zic eu, pentru că și pe puținele bucăți de autostrăzi pe care le avem se petrec accidente într-o veselie. Vară de vară, spre exemplu, săptămânal, auzim despre accidente pe Autostrada Soarelui. Și-atunci? Și-atunci pentru că tot felul de analfabeți funcționali și analfabeți de-a binelea reușesc, cumva, să-și ia permisul de conducere. „Cumva” însemnă că dau șpăgi la școala de șoferi, la medic și la polițiști. Că doar nu crede cineva că unul care nu știe să scrie sau să citească poate da un examen la sală. Cum să învețe reguli de circulație un analfabet funcțional, care știe să citească dar nu pricepe ce citește?
Apoi, ce fel de oameni sunt polițiștii care, pentru un pumn de bani, dau permise unor indivizi, conștienți fiind că aceștia, mai devreme sau mai târziu, vor nenoroci vieți? Sau poate sunt inconștienți, și-atunci mă întreb cum au trecut ei testul psihologic de mai sunt în funcții? Și-așa ajungem la o altă cauză: psihologii care dau avize unor săriți de pe fix. Unii atât de tare încât, deja, sunt buni de dus la psihiatru. Tot pe bani, desigur, că dacă aceste avize s-ar da pe bune, cred că am fi cu măcar 20% mai puțini pe șosele.
Dar ce poți să spui despre unul care după ce i-a fost suspendat permisul pentru conducere sub influența alcoolului, aste prins din nou la volan, tot băut, și nu o dată ci de două ori? Da, s-a întâmplat și așa ceva. Poți să spui că omul e întreg la minte? Cred că nu. Și-atunci, cum a trecut el testul psihologic?
Și cu exemplul de mai sus ajungem la lege și justiție. Legea nu pedepsește, mângâie părintește. Amenzile sunt mici și nu sperie pe nimeni. Sunt stabilite în așa fel încât să-și poată omul permite să le plătească, ceva de genul mai bine puțin de la mulți, decât mult de la puțini. Bașca tot felul de prevederi care le permit nebunilor să-și ia înapoi permisul înainte de împlinirea termenului de suspendare. Păi dacă, de pildă, i-ar fi confiscată mașina sau ar trebui să-și vândă casa ca să plătească amenda, i-ar mai arde cuiva de băut sau călcat pedala de accelerație până în „blană”? Sau măcar dacă, pe lângă o amendă grasă, i-ar crește asigurarea până la ceruri?
Când se ajunge în fața judecătorilor… altă dandana. Multe pedepse cu suspendare sau, dacă e cu executare, la minim. Carevasăzică, în loc să-i țină departe de mașină și să ne protejeze, judecătorii le dau drumul printre noi, să ne schilodească și să ne omoare. Să fie clar, viața a dovedit-o, e o chestiune de timp până ce bețivul, vitezomanul, analfabetul sau nebunul vor deveni criminali.
Mă tot întreb și nu pricep nicicum, de ce toți cei care ar trebui să ne protejeze, prin lege și prin aplicarea ei, mai degrabă îi protejează pe criminalii de la volan decât pe victime.