Rautacisme

În plină pandemie, o casă ”horror” în Dâmbul Rotund, cu 666 mp de teren, costă 210 000 euro

Pandemia i-a făcut pe mulți să își reconsidere opțiunile locative. Dacă, până acum, cumpărătorii erau orientați mai mult spre achiziționarea de apartamente, carantina le-a schimbat preferințele oamenilor, care au înțeles că o casă le oferă un confort sporit.

Casa de mai sus, de pildă, situată în cartierul Dâmbul Rotund, în Clujul ”smart”, vă oferă toate condițiile pentru o calitate a vieții, cea mai bună din țară!

Pe dinafară, casa nu pare cine știe ce, dar asta reprezintă un plus – nu vor fi tentați să vă prade hoții, care ar putea crede, privind din stradă, că aici locuiește un om sărman.

Cunoscătorii pieței imobiliare clujene știu însă că nu e deloc așa! Casa din imaginile de mai sus, care ar putea fi ușor confundată cu un grajd, valorează 210 000 de euro. O ofertă cu adevărat deosebită, după cum aflăm și din descrierea imobilului, promovat pe compariimobiliare.ro:

„Va prezentam o oferta deosebita! In localitatea CLUJ-NAPOCA, cartier DAMBU ROTUND, in apropiere de DEDEMAN, AUTOGARA, BUS, din 1970, casa calcan, din caramida acoperita cu tigla clasica, cu parter 85mp (3 camere, 1 bucatarie, 1 camara, 1 baie), subsol (pivnita sub bucatarie), pod (mansardabil), curte, gradina, acces auto in curte, 2 loc de parcare in curte, 1 garaj tabla. Imobilul izolat in exterior, cu centrala proprie, usa intrare lemn, ferestre termopan [2018]. Suprafata totala a terenului e 666 mp, din care 85 mp amprenta casei (suprafata utila 85 mp), iar terenul 581 mp.”

Vă prezentăm și pozele, din care reiese cea mai bună calitate a vieții pe care o veți avea dacă decideți să locuiți în această casă din Cluj!

Curtea spațioasă, curată, în care veți putea petrece momente deosebite de relaxare, la un grătar, în natură:

Puteți filma, în această curte, chiar și un film de groază! Sau o puteți închiria, pe bani grei, unui regizor autohton pentru un scurtmetraj horror de pandemie. Prețul acestui imobil, din start, dă fiori de groază oricui și, în plus, suprafața totală a terenului, 666 mp, pare predestinată unei asemenea destinații.

Dacă curtea nu v-a convins să oferiți pentru această proprietate 210 000 de euro, priviți interiorul! Finisaje moderne, practic, la standardele Clujului ”smart”, și la înălțimea prețului:

Puțin cam scump totuși, ce-i drept, dar e fain la Cluj! Merită!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *