Politica

În plină campanie electorală, Boc cere Guvernului construirea de blocuri ANL și locuințe sociale

Cu o lună înainte de alegerile europarlamentare și cu un an înainte de alegerile locale, primarul Emil Boc își îndreaptă atenția spre nefericiții care nu au locuințe și solicită sprijin de la Guvern pentru construirea de blocuri ANL și locuințe sociale.

În ședința extraordinară de Consiliu Local de marți, primarul Emil Boc a adus în discuție locuințele ANL și locuințele sociale. Este interesant că în ultimii 2-3 ani nu a fost interesat deloc de faptul că în Cluj nu s-a mai construit niciun bloc ANL. Acum, dintr-o dată este preocupat de soarta celor în căutare de locuințe.

„De peste 10 ani de zile, în orașul Cluj-Napoca nu s-a mai construit nicio locuință ANL. În acest sens, am înaintat oficial o adresă Ministerului Dezvoltării pentru ca la Cluj să fie reluat programul de construcție a locuințor ANL, oferind ca primă soluție terenul de pe Valea Gârbăului, care a fost într-o asemenea procedură și ni s-a promis că va fi reluat procesul, dar încă nu am primit niciun răspuns. Cu alte cuvinte, cerem guvernului să-și întoarcă fața spre Cluj în privința construirii de locuințe ANL”, a declarat Boc.

Solicitarea către Minister a fost trimisă pentru binele tinerilor cărora le este extrem de greu să pornească la drum într-un oraș cum este Cluj-Napoca.

„Știm bine că este o presiune extrem de mare în ceea ce privește piața de locuințe, în special pentru tineri, care sunt la început de carieră, la început de familie, și nu este foarte ușor să găsească resursa financiară pentru a se putea acomoda la Cluj-Napoca. De aceea, un program masiv de construcție de locuințe ANL, și în special în marile centre urbane care oferă o asemenea șans[ de dezvoltare, cred eu că este o necesitate, pe care trebuie să o aibă în vedere oricare dintre guvernele care s-ar afla la conducerea țării și de aceea vă cer tuturor sprijinul să accelerăm această aprobare de către Guvern”, a adăugat primarul.

Edilul șef spune că este pregătit deja cu un PUZ pentru Valea Gârbăului.

„Noi am făcut PUZ-ul pentru Valea Gârbăului, doar avem nevoie de parteneriatul cu guvernul pentru ca acest lucru să fie realizat”, a punctat Boc.

Boc a cerut ajutor de la Guvern și pentru locuințe sociale.

„Aș sublinia nevoia unui proiect consistent și coerent național de construire de locuințe sociale, în special în aglomerările urbane care au asemenea probleme. Nu este firesc să lași toată povara pe umerii administrației publice locale, care sunt păgubite și de banii care li s-ar cuveni. Noi ne adresăm acelora care muncesc legal, dar nu pot să își acopere toate cheltuielile. Fac apel la toți parlamentarii: locuințe ANL și un program masiv de construire de locuințe sociale”, a mai spius primarul.

Dacă Guvernul PSD nu a susținut financiar Clujul până acum de ce ar face-o tocmai în această perioadă? Boc știe acest lucru, dar nu îl doare gura să apară public cu declarații care ating coarda sensibilă a unei categorii însemnate de votanți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *