In vizor

În loc să meargă în fața Primăriei și să-i bată obrazul lui Boc, clujenii se bat între ei pentru “un petec de asfalt”

Motto: „Dezbină și stăpânește”

Clujul, în opinia unora, este Paradisul pe Pământ. Desigur, există multe argumente care să plaseze orașul nostru în top, acest lucru nu poate fi contestat.

Totuși, nu putem ignora cealaltă parte „întunecată” a orașului: oameni care se urăsc și care, după cum vedem în cel mai recent caz al scriitorului Gabriel Bota, se iau la bătaie pentru un loc de parcare. 

Povestea e arhicunoscută deja. Scriitorul a relatat într-o postare ajunsă virală pe Facebook cum un taximetrist l-a agresat. Șoferul de taxi a recunoscut agresiunea, însă a menționat că doar s-a apărat. Desigur, taberele s-au împărțit, sute de comentarii agresive au curs din ambele părți. Justiția va prelua cazul și va trage concluziile. Chiar și așa, singurii care au văzut de fapt adevărata cauză a problemei au fost cei de la Asociația Taximetriștilor Cluj, care au punctat excelent: „Clujul este un teatru de război când vine vorba de parcare”. Cum altfel să fie, când locurile de parcare sunt inexistente în raport cu numărul de mașini. 

Clujul, orașul comoară, condus de un Gheorghe Funar cizelat și extrem de prezent pe Facebook, însă inexistent când vine vorba de rezolvat problemele urbei. Vechiul Gheorghe Funar a condus orașul 12 ani bazându-se pe ura dintre români și maghiari. Aceeași votanți ai lui Funar îi asigură lui Emil Boc mandat după mandat fiind extrem de mulțumiți de puzderia de proiecte ce se „vor face”. Conceptul de „divide et impera” nu e de azi. E probabil cel mai simplu mod de a conduce, atunci când societatea e divizată.

Vreți locuri de parcare? „Se vor face”, „sunt în lucru”. Până atunci, oamenii se iau la bătaie ca în junglă pentru că nu au unde să parcheze. Vreți distracție? Facem Untold în centrul orașului și împărțim lumea în două: în cei care adoră distracția și restul „boșorogilor” care sunt rugați politicos să plece din oraș dacă nu le convine situația. Traficul e plin de șoferi de BMW „ucigași” și restul participanților la trafic. Orașul e împărțit între clujeni cu pedigree și vinituri, care nu ratează nicio ocazie să se certe. 

Clujenii nu văd pădurea din cauza copacilor. Să curgă mandatele lui Boc asemeni gunoaielor pe Someș. Căci, de protestat se protestează doar pentru salvarea puilor de urși panda. 

PS: Chiar și aici vor curge comentarii de susținători ai primarului, care ne vor trimite la origini și ne vor amenința. Pentru că atât a rămas din Clujul anului 2019, ura. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *