Editorial

În general, se ia șpagă

Două sticle de whisky, una de prosecco și una de vodcă. Nu e o comandă într-un club, ci șpaga luată de un general din Ministerul Apărării pentru fraudarea unui examen de promovare la Serviciul de Telecomunicații Speciale.

Repet, avem două sticle de whisky, una de prosecco și una de vodcă și un GENERAL din Ministerul Apărării. Deci nu un amărât de birocrat, că funcționarii nu se dau jos din pat pentru o șpagă din asta jenantă. N-a fost jenant însă pentru un general, care s-a gândit că nu i-ar strica niște sticle în plus în barul ăla fain de acasă.

Hai să vedem știrea: „Generalul de brigadă, în rezervă, Nicolae Fugulin, a fost condamnat definitiv vineri, 5 februarie, la pedeapsa de 1 an și 8 luni de închisoare cu suspendare pentru trafic de influență, după ce a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii DNA.”, scrie ziare.com.

Acord de recunoaștere a vinovăției. Asta naște o scenă suprarealistă în care un general din MapN a recunoscut în fața procurorilor DNA că a fost atât de român, încât a luat șpagă niște băutură. Și 360 de lei. Am uitat de cei 360 de lei. Deja se conturează o mită demnă de un greu din armată.

360 de lei sunt 360 de lei. Sunt luați, nu dați. Ce dacă domnul general în rezervă stă, probabil, pe un purcoi de bani? În România, indiferent câți bani ai avea, nu poți refuza o șpagă cinstită. Adică, vine cineva la tine cu niște alcool și niște bani și ce să faci, să-l refuzi? E păcat de la Dumnezeu să întorci spatele unui whisky bun și unor lei. Încă avem foamea aia din comunism în noi, când mergeam la doctor cu cartușul de Kent și pachetul de cafea. Unii mai merg și acum.

Revenind, pentru ce a luat domnul general șpaga asta? Pentru fraudarea unui concurs la Serviciul de Telecomunicații Speciale. Ăștia de la STS ar trebui să fie cei mai cei români pe zonele de tehnologie, programare și tot ce ține de infrastructura informațională a statului. De exemplu, băieții de la STS ar trebui să poată să localizeze o victimă, cum a fost în cazul Caracal. Sau ar trebui să poată făuri o platformă de vaccinare funcțională, cum e cea de acum. Am glumit la partea cu funcțională.

Ei, cetățenii ăștia, de care depind, uneori, viețile unor oameni, dau mită la concursurile de promovare? Mă simt foarte în siguranță, după ce am aflat această informație. Simt că merită să plătesc taxe și impozite, ca unii să promoveze prin șpagă și să fie plătiți, din bani publici, ca să-și facă treaba… cum și-o face un om care a trebuit să plătească pentru un post, nu să-l obțină pe baza competențelor. Vă las pe voi să ghiciți cam cât de bine își face treaba un astfel de om.

„Se dispune luarea față de inculpat a măsurii de siguranță a confiscării speciale cu privire la următoarele bunuri: două sticle de whisky, o sticlă de vodcă, o sticlă de prosecco și suma de 360 lei, cu privire la care a fost instituită măsura sechestrului asigurator, prin ordonanța din data de 01.07.2020″, se arată în minuta Curtii de Apel Bucuresti.

Bă, nimic nu e mai penibil de atât. După ce că a trebuit să recunoască faptul că a luat mita asta jenantă, i-au și confiscat alcoolul și banii. L-au lăsat pe bietul om fără bunătate de whisky, prosecco și vodcă.

Și fără cei 360 de lei. A pus și el ceva pe masa familiei, iar nenorociții ăștia de la DNA le-au luat paharul de la gură. Și îl mai și pun pe săracul general să muncească 60 de zile în folosul comunității, la salubrizare sau la protecția copilului.

Ce să zic, merită să iei șpagă două sticle de whisky, una de prosecco, una de vodcă și 360 de lei și să primești un an și opt luni de închisoare cu suspendare și să bagi 60 de zile la salubrizare. Adevărul e că ar fi fain să-l vedem pe domnu’ general măturând strada sau strângând gunoiul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *