In vizor

În Florești, proiectele imobiliare se modifică din mers. În loc de două etaje, apar trei

Haosul imobiliar din Florești este un subiect deja cunoscut, însă în ciuda nenumăratelor sesizări, dezvoltatorii imobiliari își văd mai departe de proiecte, fără să fie deranjați. Blocurile răsar pe fiecare bucata de teren liberă, vecinii pot să își strânga mâna peste balcon, iar construcțiile cresc în înălțime de la o zi la alta.

În lipsa unei atitudini din partea autorităților locale, unii floreșteni încearcă să își facă singuri dreptate, sătui să locuiască într-o localitate supra aglomerată, în care lipsesc spațiile verzi și locurile de joacă. În Florești scopul primordial rămâne profitul dezvoltatorilor imobiliari. Aceștia construiesc la foc automat deoarece cerere există. Aflați în imposibilitatea să își achiziționeze o locuință în Cluj-Napoca, oamenii sunt nevoiți să accepte condițiile din Florești.

Astfel, locuitorii din Florești au sesizat cum un bloc de locuințe s-a înălțat peste noapte cu un etaj față de planul inițial. Se pare că aceștia au refăcut autorizația de construire, mai adăugând un etaj retras față de proiectul inițial.

Imediat după sesizările făcute de locuitorii din Florești, constructorul a acoperit întreaga construcție, sub aspectul obligației legale pentru a rotecșia împotriva prafului. Doar că s-au decis să respecte legea după ce au ridicat întreaga construcție, astfel că este vizibilă intenția lor de a ascunde etajul construit în plus. Ulterior a dispărut și panoul cu informațiile privind construcția ce urmează a fi ridicată.

La câteva zile, panoul a fost înlocuit cu un altul pe care apărea regimul real de înălțime al contrucției, respectiv P+2E+ER.

Floreștenii reclamă faptul că astfel de tertipuri sunt dese, dezvoltatorii imobiliari ajung să modifice proiectele din mers, fără să fie consultați vecinii asupra modificărilor. Ca orice lege din România, totul se interpretează, dar în final cei care au de suferit sunt tot cetățenii. Blocuri construite prea aproape, sau care sunt prea înalte, aglomerație, lipsa spațiilor verzi dunează foarte tare calității vieții. Între timp, Primăria amână răspunsurile la solicitările venite din partea cetățenilor care vor să afle cum se poate ca aceste proiecte să fie modificate din mers. 

sursa foto:Facebook/Traiesc in Florești

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *