Din oras

În duminica Floriilor, polițiștii clujeni vor acționa cu efective sporite

Scris de 776

Potrivit IPJ Cluj, polițiștii vor acționa cu efective sporite în acest sfârșit de săptămână, pentru siguranța celor care sărbătoresc creștinește și mai puțin creștinește Floriile. Aviz amatorilor de condus sub influența alcoolului și celor care petrec prin scandal lumesc o sărbătoare spirituală!

„Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj sunt la datorie în acest sfârșit de săptămână, pentru ca Sărbătoarea Floriilor să fie celebrată în siguranță, iar prevederile legale să fie respectate.

Zilnic, în medie 300 de polițiști vor acționa în sistem integrat, împreună cu celelalte instituții ale statului, cu atribuții în asigurarea ordinii și liniștii publice.

Polițiștii vor desfășura activități de prevenire a faptelor antisociale și de impunere a respectării normelor legale.

Cei aproximativ 300 de polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră, investigații criminale, arme, explozivi și substanțe periculoase, investigarea criminalității economice și luptători de intervenție rapidă sunt pregătiți pentru a interveni, în scopul asigurării liniștii comunității.

Polițiștii rutieri sunt prezenți pe drumurile publice din județ, în vederea prevenirii producerii unor accidente grave, depistării conducătorilor auto care se află sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise și impunerii respectării normelor de circulație rutieră”, a transmis IPJ Cluj.



ULTIMA ORĂ

  • Acum 10 hours Sport
    Dacă nu era Ziar de Cluj să scrie despre scandalul alcooliştilor de la U Cluj, totul se muşamaliza. Petrecăreţii au fost “sancţionaţi”. După ce a omis ştirea iniţială, presa de chitanţer uită să ne citeze
  • Acum 12 hours Jos palaria
    Regizorul clujean Gábor Tompa a fost reales în funcția de președinte al Uniunii Teatrelor din Europa
  • Acum 13 hours Din oras
    Ziar de Cluj a scris: ”Domnule Tișe, ieșiți din globul de cristal că vă înecați de la atât fum de trabuc și respirați realitățile cu care se confruntă CETĂȚENII!” Alin Tișe s-a conformat: ”Îmi cer scuze clujenilor”
  • Acum 15 hours FOTOGRAFILA
    Cum se numește primarul care-și numește ”isterici” criticii, clujeni plătitori de taxe și impozite? Care este diferența dintre un astfel de nesimțit și cei care-ți spun: “dar de ce nu pleci dacă e aşa rău?”
  • Acum 15 hours Din oras
    Rozorita a devenit (iar) sefa la APIA Cluj! PSD-ul lui Cordos, tot mai penibil!
  • Acum 17 hours In vizor
    Directoarea de la liceul din Turda care a lăsat un fost lider al interlopilor turdeni să le predea copiilor a fost demisă. Presiunea publică este mai mare decât instituția reabilitării.
  • Acum 17 hours Editorial
    Excesul de ”Moși” și ”tradiții” protembelizate, dăunează grav sănătății sufletești
  • Acum 18 hours Analiza
    IMBECILITATEA GUVERNANȚILOR: Taxele care pun și mai mare presiune pe inflație. Studiu realizat de profesori de la Academia de Studii Economice București și de la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor din cadrul UBB Cluj
  • Acum 19 hours Justitie
    Procurorii clujeni au reconstituit filmul violului de care este acuzat un polițist de la Serviciul Rutier de la IPJ Cluj
  • Acum 1 day Justitie
    JUSTIȚIE CU ORDIN DE ZI PE UNITATE: Alina Bica și Dorin Cocoș scapă de judecată în dosarul ANRP după ce faptele s-au prescris. Se încheie procesul și pentru Crinuța Dumitrean, Sergiu Diacomatu și Gheorghe Stelian, cu condamnări grele în primă instanță
  • Acum 1 day In vizor
    Dacă Emil Boc OSĂ rezolve ”monstruoasa construcție” din Piața Mărăști, va avea un ”Jos pălăria” de la noi. Emil Boc spune că piața trebuie închisă pentru că e un pericol public
  • Acum 1 day Din oras
    S-a ”rezolvat” Strada Victor Papilian, de e gata din nou să o ia la vale. ”Soluțiile alese în cazul alunecărilor de teren de pe strada din cartierul Europa ar putea agrava și mai tare situația”
  • Acum 1 day General
    SĂRĂCIE A LA CLUJ: Elevii se angajează din lipsa banilor, ceea ce duce la abandonul școlar
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE