General

În atenţia lui Alin Tişe: Se fac înscrieri pentru cursul de managementul stadioanelor, organizat de Academia Națională de Fotbal. Poate-l înscrie şi pe Raţiu, să managerieze corect Cluj Arena

Scris de 449

Academia Națională de Fotbal organizează în 2 februarie, cursul de Managementul stadioanelor, centrat pe principiile de bază privind gestionarea stadioanelor pentru organizarea evenimentelor. Înscrierile sunt deschise până marți, 31 ianuarie, informează frf.ro.

“Turneele finale pe care România le-a organizat (UEFA EURO 2020) și pe care urmează să le găzduiască (UEFA Under 21 Championship) ne-au oferit ocazia să adunăm bune practici în domeniul organizării de evenimente; așadar, putem veni în sprijinul administratorilor de stadioane din țară, mai ales în contextul în care multe dintre arenele nou construite au nevoie de experți care să le gestioneze.”

Cursul de Managementul stadioanelor va avea loc pe 2 februarie, la Stadionul Giulești, una dintre arenele care vor găzdui meciuri la Campionatul European U21 din această vară.

Sesiunile vor fi livrate de către experții FRF și vor acoperi o gamă largă de zone – de la construirea de noi stadioane, la soluții tehnice, terenul de joc sau inovații tehnologice.

Pe lângă aspectele teoretice, programul include și un studiu de caz și o vizită a stadionului.

Costul cursului este de 110 euro. Un preţ mic pentru un pas atât de mare pentru Raţiu în a deveni profesionist în funcţia pe care o deţine.

 

Sursa: Mediafax



ULTIMA ORĂ

  • Acum 13 hours Justitie
    Elena Udrea a fost condamnată definitiv în dosarul Gala Bute
  • Acum 14 hours Politica
    Robert Cazanciuc, PSD: A crescut de 10 ori perioada interdicției de a mai obține permis auto pentru cei care se urcă băuți, drogați sau fără carnet la volan și ucid oameni pe șosele – proiect de lege votat în Senat
  • Acum 17 hours Eveniment
    Bărbat, prins în flagrant de către polițiști în timp ce transporta 16.000 de țigări de contrabandă
  • Acum 20 hours Politica
    Președintele ASF a explicat, în plin protest în Parlament: ”Euroins și City Insurance erau Muma Pădurii!”
  • Acum 20 hours Eveniment
    ANRE a amendat Hidroelectrica cu 400.000 de lei. Sancțiunea a fost aplicată inclusiv pentru neemiterea la timp a facturilor
  • Acum 20 hours Vocea ta
    Dragoş Damian, Terapia Cluj: Traiasca banii negri din economia subterana, sursa inepuizabila de crestere economica! Inflatia se va domoli doar cand banii negri din economie se vor imputina. Adica nu prea curand.
  • Acum 21 hours Din oras
    După ȘAPTE ani de reabilitare a unui turn făcut într-un an undeva prin anii 1500, municipalitatea anunță că deschiderea oficială a Turnului Pompierilor va avea loc luni, de la ora 19.00. S-a trezit Boc de la ghiontul administrat ieri de Ziar de Cluj
  • Acum 22 hours Sport
    BASCHET CU RANGA. La meciul U-BT Cluj-Napoca-CSM Oradea, un jucător a sărit la bătaie cu o rangă. S-a ales cu dosar penal. Acum zice că ”regretă”
  • Acum 22 hours Politica
    Proiect prin care şi bărbaţii pot primi tichete cadou de ziua lor – 19 noiembrie. Gabriela Firea: “Egalitatea de şanse nu este doar despre drepturile femeilor”
  • Acum 23 hours Politica
    AUR, filiala Maghiară din Transilvania şi-a ales un nou preşedinte. Apă la moara extremiștilor români: ”Să reprezinte în continuare aspiraţiile de autonomie teritorială ale maghiarilor din Transilvania”
  • Acum 23 hours Politica
    Sindicaliștii din sport protestează luni împotriva ministrului Eduard Novak
  • Acum 1 day Politica
    Fără niciun ștrand funcțional sută la sută în Cluj-Napoca, de imediat 20 de ani de mandat, Emil Boc anunță în presa de chitanțier ”OZN”-uri de natație. Știm, nu v-ați plictisit încă de povestea cu ce OSĂ avem în Borhanci
  • Acum 1 day In vizor
    Ce se întâmplă cu polițele RCA de la Euroins? Practic lepoți pune în parbriz și toată lumea îți acordă prioritate. Restul sunt povești de gestionat criza
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE