Peste 100 de copii uciși de armata de „orci” a lui Putin (a fost prea mult şi unul singur!), înseamnă un obraz extrem de gros, o lipsă de educație acută și o mamă mereu gravidă a tuturor celor care iau în derâdere războiul din Ucraina și-și fac timp de glumițe proaste pe seama luptei poporului ucrainean împotriva agresorilor.
Dacă erau copiii lor, același discurs superior-știutor l-ar aborda? Tot fake news ar fi fiecare imagine care mai arată câte un ursuleţ din pluş spulberat cu obuzul, cu racheta, măcelărit cu mitraliera?
Orice discuție, orice argument pro sau contra începe de la faptul că Rusia NU are ce căuta pe teritoriul Ucrainei, un stat suveran, care are dreptul, stabilit prin legi și tratate internaționale, de a-și croi propria soartă, propriul destin, propriul parcurs în lume. Nu Putin stabilește pentru Ucraina.
Și aici se opreşte orice discuţie pe acest subiect. Nu discutăm aşa zisa „provocare NATO”, nu discutăm despre „actoraşul Zelenschi”, nu discutăm bla-bla-uri propagandistice care să justifice măcelărirea copiilor şi exodul acestora peste graniţe: o dâră de jucării de pluş abandonate în noroiul drumurilor desfundate cu tancul şi molozul fostelor lor case, care mai păstrează ultimul lor râs cristalin.
Asta dacă aveți bun simț, educație și nu v-a fost mamă una care umbla mereu gravidă.
Dacă pe parcursul unei agresiuni acceptăm ca agresorul să fie mai presus de lege, puțin contează cine pe cine contestă după aceea şi ce alegem să mai fim: nu vom mai fi decât complicii care-și doresc să fie conduşi de indivizi care veşnic se vor plasa mai presus de lege.
Oricum, nimic nu este nou pe acest Pământ.
Cam prin anul 1096, bântuia o aşa foame prin Europa, aşa de bine instutuţionalizată de gândeai că a fost instituită pe bază de Ordonaţă de Guvern – europeanul de rând făcea foame şi gata, în timp ce o pătură mică de privilegiaţi puneau bazele Evului Mediu de Cumetrie.
Problema era că, numai ţinuţi în foame, europenii nu înseamnă că nu aveau preocupări şi, din păcate pentru „baronii locali” ai timpului, preocuparea principală era să fie nemulţumiţi – ceea ce era o ingratitudine pe faţă: în fond, foamea era pe gratis. Aşa că, pentru a ieşi din impasul acumulării de nemulţumire, Papa Urban al II-lea a ordonat ca toţi fomiştii să se adune şi să purceadă la prima cruciadă împotriva musulmanilor din Orientul Apropiat.
La început, cruciada a avut un larg ecou popular, chiar şi acum în cărţile de istorie este pomenită drept „cruciada săracilor”. Ea a fost condusă de doi indivizi străini de „limbajul armelor” (un fel de «cei două’jdemii de specialişti» ai Convenţiei Democrate): un pustnic şi un om fără avere, echivalentul de astăzi al impostorilor de partid și de stat, numiți în funcții după capacitatea de a performa parale la teșchereaua partidului.
Cert este că cei doi „lideri” au dus gloata săracilor direct la dezastru: Orientul Apropiat n-a fost decât o etapă de tranzit pentru fomiştii Europei, turcii conducându-i rapid pe lumea cealaltă.
Iaca un mod sigur de a scăpa de sărăcie: respectivii s-au îmbulzit să ia calea Orientului fără să cunoască şi riscurile la care se expuneau, doar că li s-a spus că este mai bine. În fond, este simplu să deschizi gura şi să indici calea către „Ţara Făgăduinţei” şi apoi să o închizi la loc pentru a nu fi obligat să descrii greutăţile drumului – mulţimea este orbită de speranţă, se hrăneşte cu aceasta.
La fel de simplu se scapă şi de Adevăr într-o lume a Minciunii, în care sunt atâţi de mulţi care se pun în slujba acesteia.
Şi ar mai fi o poveste, despre care istoricii spun că ar avea o bază reală. Este vorba despre o „Cruciadă a copiilor”, localizată cronologic în anul 1212. Nu se ştie exact nici veridicitatea evenimentului, nici data exactă la care a avut loc, sau dacă a avut loc.
Cert este că atunci când vorbim despre Cruciada Copiilor ne referim de fapt la cultul inocenților, foarte răspândit în lumea catolică, întreținut de misticismul și fanatismul Evului Mediu, mai ales în secolele XI-XIII.
O credință străveche spunea că, prin puritatea și farmecul lor, copiii pot răscumpăra de la divinitate vina celor mari. Era un lucru obișnuit și general răspândit ca pruncii să se roage pentru părinții lor. În literatura laică şi religioasă apar numeroase lucrări legate de copii şi rolul lor în relaţia cu divinitatea.
De altfel, în calendarul catolic există o sărbătoare în 28 decembrie, asociată cultului lui Iisus-copil, iar „Cruciada Copiilor” are legătură cu Pruncul Sfânt. Legendă sau istorie reală, „Cruciada Copiilor” este legată de încercarea de creştinizare a musulmanilor şi cucerirea oraşului sfânt Ierusalim cu ajutorul inocenţei pruncilor şi nu a armelor cavalerilor medievali.
Dar, după ce ai măcelărit peste 100 de Prunci Sfinţi, ce pretenţii să mai ai să nu mai vorbească metoda barbară a armelor? După ce ai făcut una cu pământul Ierusalim după Ierusalim, despre care cauză dreaptă mai putem vorbi?
În noaptea de miercuri spre joi, trupele rusești au distrus o școală și o casă de cultură în regiunea Harkov – ţinte militare carevasăzică. Miercuri, civili care așteptau la coadă pentru pâine sau se adăposteau într-un teatru au fost uciși de bombele rușilor. „Javrovii” lui Putin au distrus cu bombe din avion teatrul din Mariupol, deşi scria, vizibil perfect de sus, că este adăpost pentru COPII. Distruşii moral ai lui Putin din România ne spun că erau (copiii) adăpost pentru armament ucrainean. Iar civilii stăteau la coadă să arunce cu sticle incendiare după bravul soldat rus care „denazifica” Ucraina.
Nu-mi rămâne decât să mă rog pentru mântuirea a ceea ce nu mai este de mântuit: ceea ce credem că ar fi sufletul nostru nemuritor (nici hienele nu se omoară între ele, doar omul e Cain pentru fratele său Abel):
Și nu ne da nouă măciuca
noastră cea de toate zilele
în chisălița moalelui creierului aproapelui nostru.
Și nu ne duce pe noi în ispita sfâșierii trupului
dușmanului lui.
Care e prietenul nostru
până în ziua noii noastre dușmănii.
Și dă-ne nouă obrazul
numai bun de întors
în calea pumnului lui, iubitul meu dușman,
cel de toate nopțile minții mele.
Acum.
Și-n veacul înjumătățirii
urii mele în dragoste.
Amin!
(pe unde a trecut nebunia lui Putin și a demenților lui, doar jalea a rămas)
(de Victor Lungu, scris pentru strictsecret.ro)