Politica

I SE MAI DĂ O ȘANSĂ: Florin Cîţu rămâne preşedintele Senatului. Lucian Bode: ”Nu riscă să fie sancţionat”

Florin Cîţu rămâne preşedintele Senatului, susţinut de PNL, a declarat marţi ministrul Afacerilor Interne Lucian Bode după ședința liberalilor de la Vila Lac, transmite Agerpres. El a adăugat că Florin Cîţu „nu riscă să fie sancţionat” şi a confirmat întâlnirea de marţi a conducerii PNL, de la Vila Lac.

„Nu riscă să fie sancţionat şi Florin Cîţu rămâne preşedintele Senatului, susţinut de PNL. În al doilea rând, n-aş vedea ca o critică – sigur că domnia sa îşi exprimă o opinie, eu spun că unul dintre cei mai buni specialişti pe care PNL îl are pe zona de finanţe şi expertiză în finanţe publice. Noi şi astăzi am avut o întâlnire la Vila Lac în care am discutat despre toate aceste aspecte, în interiorul partidului. Vom continua să discutăm, acum, sigur, îngrijorări putem să avem fiecare. Unii putem avea şi argumente, alţii mai puţin”, a declarat Bode, la Parlament.

Potrivit acestuia, deocamdată agenţiile de rating au păstrat ratingul României şi a adăugat că „nu stăm foarte bine” în privinţa absorbţiei de fonduri europene. „Aşadar, haideţi să vedem finalul anului, să vedem cum reuşim să atragem aceşti bani europeni”, a adăugat ministrul.

„Rămân la această opinie, am spus-o de fiecare dată, şi i-am transmis şi domniei sale (lui Florin Cîţu – n.r.) de mai multe ori – să rămână în această linie a expertizei pe care o are, în comunicare publică şi va fi foarte bine şi pentru domnia sa, şi pentru PNL”, a adăugat Bode.

Ministrul Afacerilor Interne a menţionat că în coaliţia de guvernare nu au existat discuţii despre introducerea de noi taxe şi impozite, în condiţiile în care Florin Cîţu a declarat că singura posibilitate a Guvernului de a pune în practică măsurile sociale şi economice pe care le-a anunţat ar fi introducerea de noi taxe şi impozite, pentru că nu sunt bani la buget.

„Guvernul are obligaţia să găsească resurse pentru a acoperi toate chetuielile pe care le are statul. Aţi văzut acest pachet de 17,5 miliarde, sigur că sunt cheltuieli foarte mari şi pe zona de investiţii am depăşit pentru prima dată 7% din PIB. (…) Fiecare măsură a fost fundamentată, au fost prezentate pe rând, fiecare, în coaliţie, să vedem de unde luăm banii, luăm din fonduri europene, luăm de la buget”, a spus Bode, citat de Agerpres.