In vizor

Guvernul și INS fac praf recensământul: Explicații halucinante prin care se reinventează locul nașterii

La o lună și jumătate de la începerea recensământului populației – faza online a autorecenzării – Institutul Național de Statistică oferă o explicație care aruncă în aer chestionarele completate deja. INS reinventează conceptul de loc al nașterii.

Într-o postare pe pagina oficială de Facebook, INS precizează că locul nașterii care trebuie precizat în chestionarul online de autorecenzare nu este adevărul loc al nașterii, ci domiciliul mamei la momentul nașterii. Explicația sfidează faptul că toate actele de identitate din România au rubrica „locul nașterii” care se referă la localitatea în care persoana s-a născut, nu la domiciliul mamei.

LOCUL NAȘTERII

– La „Locul nașterii” vei lua în considerare locul de reședință al mamei la momentul nașterii tale și nu localitatea unde se afla maternitatea, dacă acestea sunt diferite. Mai exact, dacă mama persoanei recenzate locuia în Ploiești, dar nașterea a avut loc într-o maternitate din București, atunci locul nașterii va fi considerat Ploiești.

– Atunci când locul nașterii nu mai corespunde cu reședința ta actuală și se află în altă localitate din țară, nu uita să completezi și câmpul privind Localitatea componentă sau Satul, altfel nu se deschid întrebările următoare și nu se validează chestionarul.

Completarea chestionarului de recensământ se face ușor dacă întrebările și informațiile ajutătoare din dreptul lor sunt citite cu atenție. De aceea, e util să îți aloci recensământului un timp în care te poți concentra”, transmite INS.

Explicația halucinantă nu este în totalitate din vina INS. Credeați că în Guvern nu există imbecili?

O asemenea definiție inedită a locului nașterii este prevăzută chiar în Hotărârea de Guvern nr. 143/2022 privind forma și conținutul instrumentarului recensământului populației și locuințelor din România în anul 2021. Semnată de premierul Ciucă. hotărârea de guvern a fost însă concepută de INS, inclusiv modelul formularului, unde se face mențiunea referitoare la locul nașterii.

Adică fiecare român s-a născut de fapt în localitatea în care locuia mama lui, nu în maternitatea în care a avut parte de asistență medicală? Așa, din punctul de vedere al Imbecilistanului (satul mafiot român), te naști degeaba într-un alt stat decât satul, comuna, sau orașul de origine al mamei. Dar care ar fi relevanța locului de unde era mama când s-a născut românul, din moment ce s-a născut într-o maternitate, nu pe câmp? Ce informații utile statistic aduce statului de imbecili această informație?