In vizor

Guvernul mărește bursele sociale ale studenților pe spatele universităților. Daniel David: „Ar fi bine ca dacă statul mărește bursele să vină și cu ceva resurse”

Ministrul Educației Sorin Câmpeanu a declarat că universitățile ar trebui să contribuie la bugetul de burse astfel încât odată cu mărirea cuantumului acestora să nu scadă numărul studenților beneficiari. 

„Atunci când creşte cuantumul minim al bursei sociale de la 580 lei la 700 lei, sigur s-ar micşora numărul de burse. Dacă bugetul de burse nu scade, totuşi, prin creşterea cuantumului scade numărul de beneficiari de bursă. Unul din obiectivele discuţiei de mâine este acela de a convinge universităţile româneşti să contribuie cu ceea ce au rezerve, tocmai pentru bursele studenţeşti, să completeze aceste bugete în aşa fel încât să nu scadă numărul studenţilor beneficiari de burse, cel puţin de burse sociale”, a afirmat ministrul Educaţiei, potrivit agerpres.ro

Ziar de Cluj l-a contactat pe rectorul UBB Daniel David pentru a-i solicita un punct de vedere, iar el ne-a transmis că sunt multe universități care nu își vor permite să acopere o parte din burse, iar dacă statul decide să crească valoarea burselor atunci er trebui să aibă și resursele necesare.

„Eu am spus ca universitățile care pot au mai facut-o si probabil o sa o mai faca. UBB, spre exemplu, a acoperit toate solicitarile eligibile pentru burse sociale din resurse proprii. Dar unele universitati nu au resurse! Nu toate si-ar permite. In plus, si cele cu resurse mai au de facut si altceva (ex. laboratoare didactice – ca nu a mai fost un program national de peste 10 ani; spatii didactice – ca nu ne-a intrebat nimeni daca sa ne mai construiasca ceva etc.), asa ca ar fi bine ca daca statul mareste bursele sa vina si cu ceva resurse”, a declarat Daniel David. 

Recent Ludovic Orban a anunțat că transportul gratuit cu trenul pentru studenți va fi eliminat, revenindu-se la vechiul sistem când studenților le erau decontate doar o parte din călătorii. Această măsură a fost vehement contestată de reprezentanții studenților. Acum se pare că Guvernul se pregătește să reducă numărul de burse sociale, mai ales că puține universități vor vrea și vor avea bugetul necesar pentru a suporta diferența stabilită de Guvern. 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *