De peste 18 ore pompierii desfășoară operațiuni de stingere a incendiului de la rampa de gunoi temporară de deșeuri de la Pata Rât.
Trei echipaje cu autospeciale de stingere a incendiilor din cadrul Detașmentului 1 de Pompieri Cluj-Napoca intervin de mai bine de 18 de ore pentru limitarea și stingerea unor focare de incendiu, ce au cuprins deseurile din rampa de gunoi temporară din zona străzii Pata Rât.
„La apelul inițial au răspuns patru autospeciale pentru stingerea incendiilor, încadrate cu 18 pompieri, ce au fost sprijiniți de utilaje și cisterne pentru transportul apei din cadrul operatorului economic. Operațiunile de stingere au fost demarate în forța de la începutul intervenției, pentru a se opri propagarea incendiului pe toată suprafața deșeurilor din rampa de gunoi, ceea ce ar fi dus la prelungirea timpului de stingere și suplimentarea resurselor necesare, având în vedere cantitatea mare de deșeuri din rampăa și diversitatea materialelor conținute”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj.
S-a reușit limitarea extinderii flăcărilor în jurul orei 1.00, fiind folosite pentru stingere și tunurile de apă de pe două autospeciale.
Pentru stingerea în profunzime a focarelor rămase izolat în diferite puncte din masa de deșeuri, este necesară desfacerea stivelor de deșeuri cu utilajele din obiectiv și stingerea acestora individual, acțiune elaborioasă și solicitantă pentru toate forțele angrenate.
Cauza probabilă care a dus la producerea acestui incendiu este în curs de cercetare.