Sanatate

Greata, varsaturi si gaze

Exista multe cauze posibile ale varsaturiloe si senzatiei de greata, dintre care unele sunt legate de alte tulburari digestive, ca de exemplu gastrita, mahmureala sau indigestia. Greata poate fi cauzata, de asemenea, de migrene, rau de miscare, graviditate, boli ale ficatului si alte afectiuni. Daca simptomele persista si cauza este necunoscuta, adresati-va neaparat medicului.

 

Tratamentul varsaturilor

 

Poate cuprinde urmatoarele proceduri naturiste:

–    In cazurile minore, antivomitivele obtinute din plante sunt ideale. Ghimbirul si galangalul sunt unele dintre remediile cele mai eficiente. Eficient este ballota nigra, desi mirosul acestei plante poate fi neplacut si gretos.
–    Daca vi se pare ca mirosul ierburilor nu este placut, folositi picaturi de tinctura direct pe limba. Tincturi care pot fi luate in doze de picaturi sunt cele de angelica, portocala, ballota nigra, cununita sau trifoiste.
–    Infuziile de roinita, musetel sau menta sunt toate eficiente si placute la gust.
–    Mestecati o bucata de radacina de lemn dulce sau tablete de ulm rosu.

 

O planta si pentru stomac: ulmul rosu

 

Scoarta acestui copac nord-american, cunoscut si sub numele de ulm rosu (Ulmus rubra), era folosita de bastinasii indieni ca remediu pentru tratarea durerilor de gat, a problemelor digestive si ranilor, ca si cataplasma pe furunculi si pentru a usura nasterea.

 

Bucatile de scoarta au inceput sa fie folosite mai tarziu ca un iritant mecanic care producea avortul. Iar aceasta utilizare a devenit atat de raspandita incat planta a fost interzisa in multe tari.

 

Ulmul rosu este o planta mucilaginoasa, cu proprietati calmante (calmeaza iritatiile) si nutriente si este deseori folosit pentru a “captusi” interiorul stomacului cu un strat protector in tratamentul gastrietei, arsurilor la stomac, ulcerului. Proprietatile lui nutriente sunt de folos in timpul convalescentei.

 

Preparati o bautura amestecand o lingurita de praf de scoarta de ulm rosu cu putina apa, ca sa obtineti o pasta, apoi adaugati-o la 250 ml de lapte fierbinte; adaugati o lingurita de miere si putina scortisoara.

 

Ulmul rosu se poate folosi in mod eficient extern, unguentul cu continutul lui ajutand la extragerea aschiilor, evacuarea continutului de puroi din furuncule si la tratarea ranilor si arsurilor.

 

Durerile stomacale

 

Orice durere abdominala acuta necesita un consult medical. Cauzele care pot determina o astfel de durere pot fi afectiuni periculoase, ca de exemplu apendicita sau sarcina extrauterina. De aceea este bine sa cereti fara intarziere sfatul medicului.

 

Durerile de stomac pot fi asociate si cu frisoane, iar cele gastrice cu febra. In astfel de cazuri se recomanda plante ca scortisoarq, ardeiul, galangalul si ghimbirul. Fierbeti la foc mic o lingurita de radacina de ghimbir sau galangal proaspat, razuita intr-o ceasca de apa, timp de 10-15 minute, strecurati, apoi adaugati putin ardei sau scortisoara, inainte sa consumati ceaiul obtinut. Repetati daca e necesar.

 

Alte tulburari de stomac care nu par sa fie legate de o anumita afectiune pot sa fie cauzate si de stres. Multe persoane recunosc ca au “noduri in stomac” si de obicei exista o anxietate evidenta sau o incordare nervoasa care a declansat aceasta stare. Infuziile de roinita sau musetel sunt ideale in aceste situatii, deoarece aceste plante ajuta la normalizarea functiei digestive si in acelasi timp au efect relaxant asupra sistemului nervos.

 

Prevenirea gazelor de stomac

 

Gazele in stomac sau intestine (meteorismul) pot fi produse de o digestie inadecvata, precum si de mancaruri care contin fasole sau varza. Meteorismul sau prezenta gazelor in tractul digestiv poate fi insotit de umflarea abdomenului si, ocazional, poate semnala existenta unei afectiuni.

 

Cum sa prevenim gazele? De obicei este suficient sa evitam mancarurile care produc meteorism sau sa folosim, atunci cand gatim, condimente sau plante carminative. Chimenul, Elettaria cardamomum, cuisoarele, semintele de coriandru, mararul, feniculul, usturoiul, ghimbirul, oregano, mustarul, patrunjelul, salvia si cimbrul sunt carminative eficiente si, daca le adaugam in mancaruri, vor reduce riscul formarii gazelor intestinale.

 

O alta varianta este sa consumati dupa fiecare masa o ceasca de ceai pregatita din una din plantele de mai sus – feniculul este disponibil sub forma de pliculete, deci este recomandat sa-l luati preventiv in bagaj, cand calatoriti.

 

.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *