Din oras

Grădinița Camigo, închisă de Protecția Consumatorilor. Copiii erau ținuți în spații improprii cu igrasie și mucegai – FOTO

Comisarii de la Protecția Consumatorilor Cluj au amendat Grădinița Camigo 3 și au oprit temporar activitatea acesteia.

Pe data de 27.11.2023 Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Nord-Vest (CRPC RNV) Cluj, prin CJPC Cluj, a desfășurat o acțiune de control la un operator economic , care își desfășoară activitatea pe teritoriul județului Cluj.

Verificările s-au efectuat urmare a unei reclamații, urmărindu-se modul în care sunt respectate prevederile legale în domeniu.

Ținând cont de neregulile constatate, la Grădinița cu program prelungit Camigo ( Camigo 3), echipa de control a aplicat următoarele sancțiuni:

2 amenzi contravenţionale, în cuantum de 20 .000 lei

oprirea temporară a prestării serviciilor, până la remedierea deficiențelor, cu relocarea preșcolarilor la celelalte puncte de lucru începând cu data de 28.11.2023

În urma acțiunii, comisarii CJPC Cluj au identificat mai multe deficiențe, după cum urmează:

-spațiile unde își desfășurau activitatea preșcolarii erau improprii prin existența igrasiei și a unui miros de mucegai înțepător

-lista meniu era incompletă, fără menționarea alergenilor

-substanțe dezinfectante și degresante depozitate în zona unde se desfășoară activitățile curente ale preșolarilor

  Comisarii CJPC Cluj vor continua acțiunile de verificare a respectării drepturilor consumatorilor și, așa cum am demonstrat în diverse cazuri, indiferent de operatorul economic, vor fi luate măsuri urgente de conformare, inclusiv sancțiuni contravenționale complementare.