In vizor

CUM SĂ-ȚI BAGI FAMILIA ÎN BUDĂ: Conform Antena 3, Cătălin Cherecheş a dus în Germania, la mătușa cu care a fost prins, sute de mii de euro cash, de-a lungul timpului

Primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, şi-ar fi pregătit în detaliu fuga din ţară. De-a lungul timpului, el a scos sute de mii de euro cash din țară, pe care i-a dus în Germania, chiar la mătușa cu care a fost prins, pitrivit unui document prezentat de Antena 3.

Potrivit documentului, mama lui Cherecheş a dat mai multe declaraţii în procesul pe care l-a avut cu ANI, declaraţii care au fost de mare ajutor pentru polițiştii români.

„Sumele retrase de fiul meu din acel cont erau ţinute acasă de către acesta sau de către sora mea din Germania”, a spus mama lui Cherecheș.

Femeia susţine că din acest cont au fost retrageri succesive făcute de către acesta, însă nu poate preciza cuantumul extragerilor.

Mama lui Cherecheş susţine că fiul ei ţinea banii acasă pentru că nu ştia unde e mai bine să îi păstreze, în bănci sau cash.

Astfel, banii erau ţinuţi în seif în cele două locaţii.

De altfel banii au ajuns în străinătate după ce Cherecheş a făcut mai multe drumuri în Germania.

„De fiecare dată când pleca în Germania, transporta o sumă de bani, la fel şi eu”, a mai precizat mama acestuia, potrivit referatului procurorilor.