Justitie

GICĂ CONTRA: Magistrații de la trei instanțe clujene și-au reluat activitatea după ce pensiile speciale au fost eliminate

Scris de 529

În timp ce magistraţii CSM şi cei ai ÎCCJ încă se mai plâng cu privire la tăierea pensiilor speciale, magistrații Curții de Apel Cluj, Tribunalului Cluj și Judecătoriei Cluj-Napoca au decis reluarea activității de judecată, miercuri, după ce aceasta fusese suspendată din 22 ianuarie în semn de protest față de proiectul de lege privind eliminarea pensiilor de serviciu.

Purtătorii de cuvânt ai celor trei instanțe – Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Cluj și Judecătoria Cluj-Napoca au declarat, miercuri, corespondentului Mediafax, că în adunările generale s-a decis reluarea activității de judecată, miercuri, după suspendarea care a avut loc în perioada 22-28 ianuarie, cu excepţia cauzelor având ca obiect adoptarea unor măsuri preventive în materie penală.

Cel mai probabil, magistraţii clujeni se bazează pe faptul că paragrafele de lege privind magistraţii au fost declarate în trecut drept neconstituţionale de către CCR. Aşa că îşi reiau activitatea în aşteptarea unei noi pronunţări pe constituţionalitate a judecătorilor CCR.

În perioada de suspendare a activității de judecată, ca semn de protest față de proiectul de lege privind eliminarea pensiilor de serviciu ale magistraților, au fost sute de dosare care au fost amânate la cele trei instanțe clujene.

Pensiile speciale au fost eliminate, marți în ședința Camerei Deputaților din Parlament, cu 247 de voturi pentru și 21 de abțineri. Proiectul de lege vizează parlamentari, magistrați și funcționari publici cu statut special, excepție făcând militarii și polițiștii.



ULTIMA ORĂ

  • Acum 1 hour In vizor
    Cu mobilizare, la sfârșitul acestui an, OSĂ avem inaugurat un nou tronson al Autostrăzii Transilvania
  • Acum 2 hours Politica
    Guvernul vrea să își creeze propria companie de asigurări: polițele RCA, prețuri controlate de stat. Ciucă: “Am discutat cu CEC și ASF”
  • Acum 2 hours PubliNews
    Peste 1.000 de articole vestimentare se transformă în fapte bune, la târgul ReClothing, din Iulius Mall Cluj
  • Acum 2 hours Eveniment
    POATE DEVENI UTIL ŞI INUTILUL ŞURUBARU: SOS Cluj cere reinstalarea barierei plutitoare pentru deșeuri pe Someș. Cantitatea de gunoaie din râu e imensă
  • Acum 3 hours In vizor
    Transtelex: Regizorul Tompa Gabor l-a invitat la Cluj Napoca pe Janos Drabik, conspiraționistul-șef al Ungariei, recunoscut pentru teoriile lui despre cum controlează lumea evreii și masonii
  • Acum 3 hours Vocea ta
    #CMID: Țeapă dată cetățeanului, sub pavăza autorităților
  • Acum 3 hours Eveniment
    Blue Air intră în insolvenţă
  • Acum 4 hours In vizor
    PE CINE SĂ MAI CREZI? Federația Română de Fotbal anunță că UEFA nu a autorizat cererea federaţiei maghiare de afişare a hărții Ungariei Mari: „Revizionismul nu este acceptat în fotbal”
  • Acum 4 hours Politica
    Marcel Ciolacu: Fotbalul nu este politică! Frustrările revizioniste nu au ce căuta în competiţiile sportive. UEFA trebuie să retragă imediat acordul pentru folosirea hărţii Ungariei Mari pe drapele şi bannere
  • Acum 5 hours In vizor
    Csaba Asztalos, reacție fermă după ce maghiarii au primit acceptul să folosească harta Ungariei Mari: „Nu știu ce au avut în cap”
  • Acum 5 hours Eveniment
    Regizorul clujean Tompa Gábor va fi DECORAT cu Ordinul Artelor și Literelor în grad de Cavaler al Republicii Franceze
  • Acum 5 hours Straineze
    CU BĂŢUL PRIN GARDUL NAŢIONALISMULUI DE JOASĂ SPEŢĂ: Federația de Fotbal de la Budapesta susține că a primit permisiune de la UEFA de a folosi pe drapeluri simbolul Ungariei Mari la partidele naționalei maghiare
  • Acum 5 hours In vizor
    Federația națională a părinților cere măsuri urgente pentru combaterea consumului și traficului de droguri în rândul tinerilor: Ministerul de Interne și Agenția Antidrog să își regândească sistemul de combatere, prevenție, intervenție și consiliere
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE