Sport

Ghinion pentru UBB Cluj, care a pierdut în prelungiri la Campionatul European. Românii au nevoie de o victorie pentru calificare

Scris de 43

Echipa de fotbal a Universităţii Babeş-Bolyai a pierdut dramatic al doilea meci de la Campionatul European Universitar din Croaţia, 1-2 cu spaniolii de la Camilo Jose Cela University.

După ce au egalat la unu, prin Viorel Ionaşcu, clujenii au greşit în lanţ la o fază din prelungirile partidei, acolo unde ibericii au reuşit să marcheze golul victoriei. Jocul bun făcut de elevii lui Septimiu Ormenişan nu a fost concretizat şi pe tabela de marcaj, însă echipa care reprezintă România la acest turneu final are în continuare şanse de calificare.

În celălalt meci al grupei, Universitatea din Wurzburg a terminat la egalitate, 0-0, cu cea din Anadolu, UBB având nevoie de o victorie în această seară împotriva germanilor pentru a mai spera la sferturile de finală.

“A fost o lipsă de concentrare la final, după un joc şi o primă repriză foarte bune. Am întâlnit o echipă din Spania care joacă după acelaşi principiu şi caracteristici pe care le are naţionala Spaniei, dar am jucat foarte bine, am egalat, am avut ocazie mare chiar la 1-1, dar am preferat un şut în locul unei pase prin care atacantul nostru scăpa singur. La final chiar ne-a felicitat şi antrenorul Spaniei pentru jocul bun, dar de-asta este frumos fotbalul, îţi oferă surprize. Avem în continuare şanse de calificare, dar trebuie să câştigăm ultimul meci din grupă”, a spus, pentru CJSport.ro, antrenorul UBB-ului, Septimiu Ormenişan.

În primul “11” la meciul de joi seara, Unirea Dej, Sănătatea Cluj şi Unirea Jucu au avut, în total, şase jucători, în timp ce “U” Cluj l-a avut titular pe Darius Hâmpea, Patrick Popescu intrând în a doua repriză. Partida cu Wurzburg, decisivă pentru calificarea în sferturile de finală, va începe la ora 20:00

UBB Cluj: Vaida – Kis, Ionescu, Kereki, Hâmpea – Popa, Rogozan, Cristea, Ionaşcu – Muntean – Pop Al. Au mai intrat: Popescu, Medrea, Halas, Vălean. Antrenor: Septimiu Ormenişan



ULTIMA ORĂ

  • Acum 10 mins Rautacisme
    A fost desființată o tabăra ilegală în Parcul Est. Administrația locală îi roagă pe clujeni să patruleze în locul Poliției locale care este pusă la îngrășat, să-și merite ”Prima de Osânză”
  • Acum 1 hour Justitie
    Bode vs UBB Cluj-Napoca începe cu o amânare
  • Acum 3 hours In vizor
    Cu mobilizare, la sfârșitul acestui an, OSĂ avem inaugurat un nou tronson al Autostrăzii Transilvania
  • Acum 3 hours Politica
    Guvernul vrea să își creeze propria companie de asigurări: polițele RCA, prețuri controlate de stat. Ciucă: “Am discutat cu CEC și ASF”
  • Acum 3 hours PubliNews
    Peste 1.000 de articole vestimentare se transformă în fapte bune, la târgul ReClothing, din Iulius Mall Cluj
  • Acum 4 hours Eveniment
    POATE DEVENI UTIL ŞI INUTILUL ŞURUBARU: SOS Cluj cere reinstalarea barierei plutitoare pentru deșeuri pe Someș. Cantitatea de gunoaie din râu e imensă
  • Acum 4 hours In vizor
    Transtelex: Regizorul Tompa Gabor l-a invitat la Cluj Napoca pe Janos Drabik, conspiraționistul-șef al Ungariei, recunoscut pentru teoriile lui despre cum controlează lumea evreii și masonii
  • Acum 4 hours Vocea ta
    #CMID: Țeapă dată cetățeanului, sub pavăza autorităților
  • Acum 4 hours Eveniment
    Blue Air intră în insolvenţă
  • Acum 5 hours In vizor
    PE CINE SĂ MAI CREZI? Federația Română de Fotbal anunță că UEFA nu a autorizat cererea federaţiei maghiare de afişare a hărții Ungariei Mari: „Revizionismul nu este acceptat în fotbal”
  • Acum 5 hours Politica
    Marcel Ciolacu: Fotbalul nu este politică! Frustrările revizioniste nu au ce căuta în competiţiile sportive. UEFA trebuie să retragă imediat acordul pentru folosirea hărţii Ungariei Mari pe drapele şi bannere
  • Acum 6 hours In vizor
    Csaba Asztalos, reacție fermă după ce maghiarii au primit acceptul să folosească harta Ungariei Mari: „Nu știu ce au avut în cap”
  • Acum 6 hours Eveniment
    Regizorul clujean Tompa Gábor va fi DECORAT cu Ordinul Artelor și Literelor în grad de Cavaler al Republicii Franceze
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE