Uneori ne intrebam daca gelozia este o expresie a iubirii pentru celalalt sau, daca nu cumva, este mai degraba o expresie a iubirii de sine, a egoismului in forma sa cea mai pura?
Pare o intrebare insinuanta si chiar rautacioasa, avand in vedere ca gelozia a fost mereu considerata o pedeapsa pentru cel care trebuie sa-i faca fata, un veritabil chin, durerea si frustrarea lui fiind reale si si nedisimulate, pornite din imposibilitatea armonizarii cu cel iubit.
Este adevarat, gelozia se manifesta fata de cineva, in relatie cu acest cineva dorit, dar neavut sau pe cale de a fi pierdut. Ea este tocmai teama si furia de a pierde acel ceva, ambele venind din propriile noastre proiectii asupra felului in care ne imaginam ca ar fi viitorul personal fara acea persoana: rece, gol, fara farmec, trist.
Exista situatia in care gelozia se manifesta ca o frustrare legata de pierderea unei competitii, nu a persoanei iubite. Ceea ce conteaza nu este faptul ca ai fost parasit sau respins, ci, ca, in acest caz, persoana pe care o doreai a fost castigata de un altul. Sunt situatii in care avem deja de-a face cu invidia si egoismul, cu imposibilitatea de a intelege ca, uneori, altul poate fi mai bun.
Daca uneori am privit gelozia ca expresie a nesigurantei in relatie si ca o consecinta a imaginii proaste pe care o are cel in cauza despre propria persoana, putem alteori sa avem de-a face cu reversul: cel in cauza are o parere foarte buna despre sine si nu concepe practic sa fie abandonat sau schimbat cu alta persoana. El nu gaseste un motiv pentru un astfel de comportament si, ca atare, va trai fuga celuilalt extrem de acut si de revoltat.
Orgoliul se imbina de obicei cu egoismul, sentimentul de proprietate si nevoia de control. In acest caz devine presanta nevoia de a sti ca celalalt depinde de tine, ca esti important pentru el, ca te consideri un reper esential in viata lui. A sti ca posezi ceva te face sa te simti in siguranta pentru ca iti ofera sentimentul de putere, este o forma a nevoii de putere si control. Suntem obisnuiti sa fim evaluati de semenii nostri prin prisma salariului pe care il castigam, a bunurilor pe care le detinem, de ce nu ar conta si bunurile insufletite?!
Nevoia de a te aseza pe o pozitie de putere, de superioritate, de control fata de celalalt, este in final tot o nevoie de siguranta personala. De cele mai multe ori, cei care tind sa isi impuna punctul de vedere intr-o maniera agresiva, in forta, sunt persoane care in felul acesta se simt puse la adapost, simt ca asa nu sunt vulnerabile, ci, dimpotriva, sunt “acoperite” in fata actiunilor celorlalti. Este vorba de binecunoscuta tactica din sport conform careia cea mai buna aparare este atacul!
Disconfortul si lezarea orgoliului personal, date de ideea de a fi parasit pentru un altul/o alta sunt dublate de lezarea sentimentului ca iti poti controla viata, de a sti ca este cineva care depinde afectiv de tine, care te apreciaza, care are nevoie de tine. Iar trebuinta certitudinii ca altcineva are nevoie de tine este cea mai puternica si mai rafinata expresie a nevoii de putere si control in cazul unui homo sapiens.
S-a vorbit despre gelozia starnita de fuga partenerului de relatie. Exista si varianta geloziei – tot de tipul “de ce altul si nu eu?” sau “de ce nu mi s-ar cuveni mie, cu ce e altul mai bun?”, care se refera la o posibila relatie. Este vorba de pasiunea pentru o persoana cu care nu suntem in relatie, dar pe care ne-am dori-o, in ciuda faptului ca este in relatie cu altcineva.
Obiectul geloziei este acest altcineva care ne sta in cale si pe care am fi in stare sa-l facem oricat pachet si sa-l directionam spre tarile calde! Este evident ca e genul de situatie care dezvolta spiritul de competitie, dorinta de a-ti etala calitatile si de a te pune mereu intr-o lumina favorabila in fata celui vanat. Gelozia apare mai curand ca o expresie a orgoliului ranit si seamana destul de mult cu un capriciu in care principalul combustibil este ambitia, iar deliciul si provocarea vin din dorinta de a obtine trofeul atat de greu accesibil.