In vizor

Gazonul Cluj Arena a fost distrus din lăcomie prin folosirea unui portafloor care nu a permis gazonului să respire. Din declarații, se pare că Alin Tișe cunoștea situația înainte de începerea festivalului

La Cluj-Napoca, se pare că interesele privaților sunt mai presus de interesul autorităților de a proteja avutul obștesc. Coroborând declarațiile de anul trecut cu cele de anul acesta ale oficialităților implicate în organizarea Untold, putem deduce faptul că cei care ar trebui să protejeze bunurile publice, pentru a nu îi supăra pe unii privați și pentru a câștiga capital electoral, au preferat să-i lase pe organizatorii Untold să folosească o soluție mai ieftină de acoperire a gazonului Cluj Arena, un tip de portafloor care se știa de dinainte că nu va lăsa iarba să respire, iarbă care astfel se va distruge.

Anul trecut, nu doar pista de alergare de pe Cluj Arena a fost deteriorată în urma festivalului Untold, ci și gazonul de 550 000 de euro, care, deși protejat, a fost afectat pe anumite porțiuni, unde s-a uscat. Conducerea Cluj Arena considera anul trecut că în câteva săptămâni iarba se va regenera, pentru că nu au fost afectate rădăcinile:

„E uscata doar iarba de deasupra, radacinile nu au fost afectate. Acestea ajung la o adancime de 50 de centimetri, am verificat, nu au fost afectate. Astfel, in 2-3 saptamani gazonul se reface. Pentru acoperirea a 85% din gazon s-a folosit portafloor de ultima generatie care a permis gazonului sa respire. Poate fi acoperit cu acest material chiar si o saptamana, fara sa fie afectat. Restul de 15% din gazon, care a fost acoperit cu portafloor clasic, in fiecare seara, dupa terminarea concertelor, il descopeream si il lasam asa peste zi, sa respire. Gazonul e in regula, nu trebuie inlocuit. Celelalte mici pagube vor fi remediate pe cheltuiala organizatorilor”, a explicat pentru Ziar de Cluj, în 9 august 2015,  Radu Ratiu, directorul Cluj Arena.

Anul acesta, însă, după cum se poate observa din fotografiile realizate luni de către Ziua de Cluj, după ce gazonul a fost decopertat, distrugerile pe care acesta le-a suferit sunt masive, incomparabil mai mari decât cele de anul trecut. Gazonul a fost acoperit cu un tip de portafloor care pur și simplu a arat terenul de joc.

„Bogdan Buta mi-a promis că se va ocupa de refacerea gazonului, că Untold va suporta costurile pentru procedeele de supraînsămânţare şi drenare care trebuie efectuate pentru ca terenul să se prezinte în condiţii optime. În mod normal, aceste proceduri se pot finaliza până la meciul România – Muntenegru.

Costurile pentru refacerea gazonului se situează, din informaţiile noastre, la circa 10.000 de euro. Cluj Arena a încasat pentru găzduirea Untold 150.000 de lei şi preţul utilităţilor consumate, dar contractul prevede că organizatorii vor repara orice fel de stricăciuni se produc”, a declarat Radu Rațiu, pentru Ziua de Cluj.

Dacă anul trecut, pe suprafața de 85% din gazon, unde s-a folosit portafloor de ultimă generație, care a permis gazonului să respire, acesta nu a fost distrus, iarba doar uscându-se pe anumite porțiuni, pe care s-a putut ulterior regenera, iar 15% din gazon, unde s-a folosit portafloor clasic, a necesitat descoperirea zilnică a gazonului, după terminarea concertelor, pentru ca iarba să fie lăsată să respire, înseamnă că anul acesta pe întreaga suprafață a terenului, care a fost distrus, devenind inutilizabil, a fost montat portafloor clasic.

Situație cunoscută de altfel de către Alin Tișe, președintele Consiliului Județean, și, implicit, de către reprezentanții societății Cluj Arena, pentru că, cu o zi înainte de începerea fetivalului, în cadrul unei conferințe de presă, Alin Tișe a declarat că se așteaptă ca gazonul să fie afectat de către portafloorul care nu va lăsa gazonul să respire, precizând și faptul că este prevăzut în contract faptul că, în fiecare dimineață, gazonul trebuie să fie eliberat de acest portafloor, pentru ca gazonul să se aerisească.

Se pune acum problema dacă organizatorii Untold și-au respectat prevederile contractuale și dacă au decopertat zilnic gazonul, pentru a preveni sufocarea și distrugerea iremediabilă a acestuia.

Se mai pune și problema dacă această soluție prevăzută în contract a fost una realistă, dacă era posibilă decopertarea zilnică a întregii suprafețe de gazon, iar apoi reinstalarea, în timp util, a portafloorului, până la începerea concertelor. 

Problema cea mai importantă constă însă în faptul că, prin contract, după cum se poate deduce din declarațiile oficialilor, societatea Cluj Arena le-a permis organizatorilor Untold să folosească acest tip de portafloor clasic, care nu lasă gazonul să respire și care se știa că va ucide iarba în cursul celor 4 zile de festival.

Dacă tot s-a închiriat stadionul pe o sumă derizorie, de 10 000 de lei pe zi (închirierea pentru o zi, pentru un meci de fotbal, costa 7000 de lei, conform declarațiilor lui Alin Tișe, iar evenimentele nu se pot compara ca amploare și venituri aduse organizatorilor), atunci ar fi fost imperios necesar ca măcar de cheltuiala suplimentară a folosirii unui portafloor de ultimă generație să nu fie scutiți organizatorii.

Administratorii Cluj Arena și, pentru că era la cunoștință cu întreaga situație, președintele Consiliului Județean Cluj, prin acceptarea soluției de folosire a unui portafloor mai ieftin, care să nu lase să respire gazonul, cel mai probabil, și-au dat acordul tacit pentru distrugerea gazonului Cluj Arena. Asta, deși în 4 septembrie, pe Cluj Arena este programat un meci al Naționalei României cu Muntenegru, primul meci al tricolorilor în preliminariile Campionatului Mondial de Fotbal Rusia 2018.

Chiar dacă gazonul va fi refăcut, conform contractului, pe cheltuiala organizatorilor, cât timp acesta nu va putea fi utilizat, gazonul distrus poate aduce prejudicii financiare suplimentare pentru Cluj Arena, pentru că pe acest teren nu va mai putea fi organizat nici un alt eveniment.

Consiliul Județean Cluj și societatea Cluj Arena au lăsat niște privați să distrugă gazonul stadionului printr-o soluție de acoperire, probabil, mult mai ieftină decât o soluție de acoperire cu portafloor de ultimă generație care, chiar dacă ar fi fost mai scump, ar fi protejat gazonul.

Interesele privaților sunt puse mai presus de interesul public, „Untold să fie!”, privații să câștige cât mai mult, că pagubele nu mai contează! – interesele privaților care organizează Untold și interesele oamenilor politici angrenați în acest eveniment, care, prin intermediul Untold, culeg foloase electorale.

„Acum e Untold. Vă dați seama că și ăștia vor afecta gazonul. Acum, sigur, noi avem deschiderea toată pentru Untold, dar înțeleg că societățile care desfășoară și fac activități acolo sunt private 100% acum. Și mai înțeleg că trebuie să respecte contractul și să protejeze stadionul. Ceea ce înțeleg că în ultimele zile nu s-a cam întâmplat. Evident că eu nu pot să spun acum nimic, pentru că toată lumea ar spune că are Tișe ceva cu Untold-ul. Iar o să mă trezesc cu… Însă, toate pagubele care vor fi acolo sunt în sarcina celor care organizează. Trebuie să ne uităm și la calitatea pilonilor respectivi sau picioarelor respective, care trebuie să fie de o anumită calitate, pentru că, dacă nu, intră în gazon. Despre asta e vorba. 

Și le-am solicitat în contract, în mod oficial, în fiecare zi, dimineața, să elibereze gazonul, să se aerisească. Să nu îl țină 4 zile acoperit, pentru că îl vor distruge. În fiecare dimineață, când nu sunt oameni, până după-masa, el, sigur, cu niște grafice, să poată ieși, să se organizeze, dar să ridice… Ei pun niște piciorușe de plastic și peste ele vine ca un cauciuc, ca o pardoseală, ca o podea. Și, peste alea pun mochetă sau ce… Bun, dar dacă picioarele alea și distanța nu e suficientă, ele intră în gazon și vine podeaua și se lipește de gazon. Și de-asta trebuie ridicate, să rămână numai piciorușele, ca, în timpul zilei, gazonul să respire, să aibă lumină, să fie udat, și atunci nu se distruge. Dar, dacă îl ții acoperit 4 zile, o să avem probleme

Și anul trecut au fost probleme. Dar, acum e prins în contract să facă asta. Și eu sper să respecte. Înțeleg că evenimentul de anul acesta e mai mare, va fi mai multă lume. La evenimentul de anul trecut nu au fost în fiecare seară tot un număr la fel de mare, au fost numai în una sau două seri. Acum înțeleg că în fiecare seară sunt mai mulți. Per total, sigur că va crește numărul. Vă dați seama, 4 zile… Dar, oricum, și dacă pui acea pardoseală, fără să ai oameni pe ea, dacă o ții 4 zile peste gazon, îl afectează. că nu are lumină, nu respiră iarba. În fine… 

Deci, societatea, știu că cei de la Cluj Arena au avut toată deschiderea, trebuie să înțeleagă și cei care organizează că sunt niște, vor fi probabil niște pagube, inclusiv la scaune și la alte lucruri, pe care ei trebuie să le refacă în regim de urgență”, a declarat Alin Tișe în cadrul conferinței de presă din 3 august, cu o zi înainte de începerea Untold.

„Numai să nu pățiți ca anul trecut, cum au făcut, ei au spălat putina cu firma și au lăsat…”, i-a dat replica un reporter din sală lui Alin Tișe.

„Dacă ați fi în locul meu, ce ați face? I-ați da afară astăzi, că mâine începe Untold-ul? Ce ați face? Hă, hă, hă! Asta ne-ar mai trebui acum! Hă, hă, hă! Mai spun și prostii de-astea! Hă, hă! Nu ai ce face! În momentul în care, în fine… în momentul în care e un eveniment… Dar nici nu putem spune: da, faceți ce vreți! Hai, distrugeți tot, gazon, scaune, rupeți tot, intrați cu tirurile unde vreți și distrugeți pista, pentru că noi vrem Untold! Nu se poate! Trebuie să respecte contractul, care spune exact: când intri, când ieși, ce greutate trebuie să aibă mașina cu care intri, unde pui scena, cum eliberezi pe urmă, în câte zile, ce faci cu scaunele rupte, cum retușezi… tot scrie în contract! Adică, toate aceste lucruri pe care ei le distrug, trebuie să fie reparate! Mai cu seamă că, înțeleg că, asta o luați de la stadion, taxa pentru chirie nu este foarte mare. La un eveniment așa de mare, taxa e ca și la un meci de fotbal! Nu le-au pus taxă mare pentru că intram în ceea ce v-am spus eu: ni se spunea că vrem să sabotăm Untold! Contractul nu îl avem noi, e la societate, dar o să vorbesc cu domnul Rațiu să vedem dacă e, să nu-l fi pus la secret prin clauze, deși nu văd de ce, că… în fine!”

Prezent în cadrul unei emisiuni la Napoca Fm, Alin Tișe a declarat astăzi:

„Problema e că în momentul în care ai o Arenă multifuncțională care se pretează la un eveniment, practic, ca autoritate publică, ești obligat să folosești acea entitate sau acea arenă, pentru că nu poți să o ții închisă la nesfârșit.”

„Spuneați înainte de Untold că vă veți asigura că gazonul nu va fi afectat. Iată că ați luat măsuri, dar nu a fost așa, nu au fost suficiente, ce a rămas în urmă este foarte greu de recuperat, înțeleg că va dura un pic și se va face pe costurile organizatorilor Untold, așa cum este normal, însă mulți dintre cei care au văzut gazonul sunt sceptici în legătură cu felul cum va arăta pentru partida din 4 septembrie, adică vine totuși Naționala României pe Cluj Arena, ne-am dorit-o, am adus-o aici, avem și gazon pentru ea?„ l-a întrebat moderatoarea emisiunii pe Alin Tișe, iar acesta i-a răspuns:

Gazonul va fi, fie însămânțat și grăbită practic creșterea ierbii, fie va fi înlocuit. Este timp suficient pentru a înlocui un gazon, nu e asta problema. Problema este ca cei care au contract, să respecte contractul. Și, eu mă voi asigura să fie respectat. Chiar azi am fost și, din nou voi merge pe stadion pentru a putea vedea ce e de făcut, iar cei care au organizat mi-au dat toate asigurările că vor respecta întocmai contractul. În mod clar, fiind vorba de un gazon acoperit timp de 4 zile, sigur, el a suportat și are anumite pagube, anumite defecțiuni în ansamblu. Și, evident că vor trebui să suporte ei aceste costuri, ceea ce există și în contract. Acum, e și o chestiune de timp, într-adevăr, având în vedere că la începutul lui septembrie există acel eveniment sportiv, eu sper să putem să ne încadrăm în termen, iar ei să își plătească toate pagubele pe care le-au făcut stadionului.”

„Ar fi vorba de vreo 10 000 de euro, cât ar costa…”, a specificat moderatoarea emisiunii, iar Alin Tișe i-a răspuns:

„Dacă ar fi doar atât! În opinia mea este mai mult! Pentru închirierea stadionului, eu înțeleg că organizatorii au plătit 10 000 de lei pe zi, înmulțiți cu două săptămâni cât au închiriat Arena… Pentru un meci de fotbal se plăteau 7000 de lei pentru două ore, sau, pentru o zi, de fapt, că se închiria toată ziua. 7000 de lei plătea Universitatea Cluj pentru o zi în care folosea Arena. Aici s-a perceput 10 000 de lei pe zi pentru folosirea Arenei, astea au fost tarifele stabilite de Consiliul de Administrație de la Cluj Arena. Ce vă asigur e că vom insista să fie remediat, iar dacă nu va putea fi reparat acest gazon, vom cere să fie înlocuit. Înlocuirea unui gazon costă în jur de 200 000 de euro. Bani suportați tot de cei care au organizat. Și nu mă voi lăsa până când nu vom avea soluția corectă, pentru că înțeleg că se întâmplă un eveniment, înțeleg necesitatea lui, înțeleg că a fost un eveniment reușit, dar, cred eu că și menținerea Arenei într-o stare bună este tot o prioritate pentru noi ca și autorități, pentru că el, altminteri, nu va mai putea fi folosit la nici un eveniment.”

Foto: ziuadecj.realitatea.net

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *