In capatul satului Nicula, langa un drum ingust, pe un teren inconjurat de pajisti si umbrit de copaci, e agitatie mare. Se aud drujbe, zbarnait de burghie si batai de ciocan. Se construieste o casa pentru doamna Iuliana Muresan, femeia a carei locuinta s-a facut una cu pamantul acum doua luni. Era sa arda si ea in casuta de chirpici, in ultimul moment a sarit pe geam in zapada. A ramas numai cu hainele de pe ea si cu un morman de chirpici pe locul unde isi punea candva capul pe perna.
Langa morman, vreo zece barbati muncesc de zor pe o fundatie – acolo va fi casuta doamnei Iuliana. Toti sunt voluntari, angajati ai Penitenciarului Gherla. Daca ii intrebi ce i-a motivat sa vina iti raspund simplu: “Sa ajutam” si li se pare ciudat ca ar trebui sa aiba un motiv. Sunt un colectiv bine inchegat, unii lucreaza de peste 25 de ani la penitenciar.
“Suntem uniti, doamna. Daca nu am fi, nu am putea lucra acolo”, spun ei in timp ce taie cu drujba, prind suruburi si ridica grinzi.
Muncesc de dimineata pana la amiaza, cand vor fi schimbati de alti 10 colegi, pentru ca diseara trebuie sa mearga la serviciu. In total sunt 50 de ofiteri si agenti din cadrul penitenciarului, care ajuta la construirea casei. Nici directorul, Ioan Batinas, nu se ascunde de munca.
“In schimbul de dupa-masa vin si eu sa ajut. Vrem sa promovam voluntariatul”, spune acesta.
Voluntarii au venit la solicitarea Asociatiei Oastea Domnului din Gherla care desfasoara programe religioase in penitenciar. Iuliana Muresan se afla printre cele 200 de persoane vartsnice, cu situatie materiala precara, ajutate de Asociatie. Silvestru Gherman, directorul organizatiei, a fost cel care a cerut sprijinul penitenciarului pentru a-i face un acoperis doamnei Iuliana.
“Am vrut sa facem voluntariat cu detinutii, dar nu permite legea, asa ca au venit angajatii. Vin in ture, cate 10 gardieni dimineata, 10 dupa-masa. Vin la munca, nu la distractie. Ne-am apucat luni si pana sambata, daca vremea tine cu noi, o terminam. O s-o amenajam cu mobilier cu tot”, spune seful Asociatiei.
In timp ce gardienii lucreaza, un alt angajat filmeaza cateva cadre, la final se va face un video cu proiectul. Apare si doamna Iuliana, cea care si-a vazut casuta facuta praf in incendiu. De atunci sta cu una dintre fiicele ei, si ea stramtorata intr-o casuta mica de peste drum.
Il imbratiseaza cu drag pe Silvestru Gherman, cel care i-a fost sprijin in ultimii ani si nu ii vine sa creada ca atata lume s-a adunat numai ca s-o ajute pe ea.
“Ii multumesc lui Dumnezeu, sunt o femeie necajita. Omul meu a murit si mi-am crescut cei 6 copii singura. Am doar ajutorul social de 120 de lei. Sa le dea Dumnezeu sanatate, imi doresc sa-mi pun capul pe perna aici, in casa mea”, spune femeia, recunoscatoare.
Chiar daca are numai 54 de ani, greutatile vietii si-au pus amprenta pe fata Iulianei Muresan. Nu s-a ferit niciodata de munca, si-a crescut copiii si isi castiga existenta prin lucrul cu ziua prin sat. E o femeie ispravnica, ajuta satenii prin gradini, nu refuza nimic.
E bucuroasa cand vede cum se construieste casuta – o sa fie mai frumoasa si mai rezistenta decat cea dinainte, o sa aiba o bucatarie si o camera, unde sa isi puna capul pe perna dupa cate o zi istovitoare de munca, asa cum isi doreste. Mobilierul cu care se va amenaja casuta este oferit tot de Asociatia Oastea Domnului, astfel ca femeia se va putea muta imediat ce va fi gata locuinta.