Din oras

„Frăția bărboșilor” s-a apucat serios de treabă și vrea să construiască o școală lângă Cluj

Scris de 575

ONG-ul Beard Brothers a anunțat că a reușit să strângă, dintr-un șut, 40.000 de euro din cei 300.000 de care are nevoie pentru construirea unei școli de la zero, în cadrul celei de-a 13-a campanie e proiectului BBSchool. Cei 40.000 de euro au fost donați de o familie din Cluj.

Proiectul are ca scop construirea unei altfel de școli, un loc în care doritorii să învețe o meserie și să se dezvolte pe plan personal și profesional.

„Ne-am propus o altfel de școală: un loc în care toți oamenii se vor dezvolta învățând o meserie, un loc în care vor asimila cunoștințele necesare dezvoltării personale și profesionale, un loc în care se va crea o comunitate de la care cu toții vom avea de învățat.”

arată ONG-ul pe pagina sa de facebook

Proiectul BBSchool se va axa pe două ramuri principale, una socială și una social-economică. Cea socială se adresează copiilor din centrele de plasament sau care nu au posibilități financiare. Toți copiii din aceste categorii vor beneficia de serviciile noii școli, în mod gratuit.

Partea social-economică se adresează persoanelor care vor să urmeze cursuri de perfecționare și de meserii. Pentru că nu, în 2020 nu e o rușine să fii strungar, betonist sau croitoreasă. Cursurile vor fi contra-cost pentru cei care își permit să plătească. Din banii strânși, persoanele care nu au posibilitatea financiară să învețe o meserie, vor beneficia de aceste cursuri în mod gratuit.

BBSchool vrea să schimbe mentalități, să crească o comunitate, să ajute la dezvoltarea copiilor. În clădirea de 400 de metri pătrați pe care voluntarii Beard Brothers vor să o construiască lângă Cluj-Napoca, cei mici vor primi sprijin și vor putea să înțeleagă mai bine materiile din școală. Apoi, cei mai mari, vor avea ocazia să învețe o meserie, fără riscul de a se simți marginalizați sau criticați pentru că au ales să muncească cinstit. În final, mai sunt și cei care vor beneficia de reconversie profesională.

Practic, în școala altfel ce va fi construită lângă oraș, va renaște dragostea de învățătură și de muncă cinstită.

Susține Ziar de Cluj!

Timp de aproape 10 ani, ți-am oferit gratis articolele noastre. A venit timpul să devenim parteneri. Ziar de Cluj va implementa în curând abonamentul de 10 lei pe lună pentru toți cititorii. Pentru toți cititorii care ne respectă curajul și experiența.



ULTIMA ORĂ

  • Acum 8 hours Din oras
    Mașina de vot a lui Boc a fost convocată în ședință extraordinară. S-a votat, dar s-a și adoptat (și, viceversa)
  • Acum 9 hours Politica
    În următoare ședință de Consiliu Județean se prefigurează la vot scumpiri la salubritate?
  • Acum 10 hours Justitie
    SĂ APĂRĂM PLAGIATUL CU DINȚII. Ai Justiției, firește: În apărarea onoarei nereperate, Lucian Bode mai deschide un proces la București
  • Acum 10 hours Editorial
    Mult prea competentul Lucian Bode ar trebui să-și dea demisia. Dar este atâta de ratat ca om și profesie încât ”sistemul” nu poate găsi unul mai bun
  • Acum 10 hours Sanatate
    N-A PLECAT, NU S-A ASCUNS: În noul raport COVID, crește numărul de infectări și se raportează zeci de decese în doar câteva zile
  • Acum 11 hours In vizor
    Curtea de Conturi a găsit abateri financiare de peste 9 milioane lei la Primăria Cluj-Napoca. Mai pune Boc un milion de la el și-i dă la ”U” Cluj
  • Acum 11 hours Sport
    ”U” Cluj primește 10 milioane de lei, bani publici nerambursabili, de la Primărie
  • Acum 12 hours In vizor
    Cum încearcă PSD și PNL să scape de cartoful fierbinte al pensiilor nesimțite, cunoscute în ”famiglie” drept ”speciale”
  • Acum 12 hours Jos palaria
    NU ARATĂ RĂU: Muzeul de Istorie a Farmaciei se pregătește de deschidere
  • Acum 12 hours Vocea ta
    Dragoş Damian, Terapia Cluj: Headhunter-ii, târgurile de cariere şi platformele de recrutare îţi vând ceva. Astăzi este munca remote. Mâine săptămâna de patru zile. Poimâine, pensia la 45 de ani. Ai grijă ce cumperi!
  • Acum 13 hours Eveniment
    SIMULARE BAC: Elevii dau astăzi proba scrisă la Limba română
  • Acum 14 hours Politica
    Marcel Ciolacu: ”PNL nu e prea confortabil în acest moment în sondaje le opinie, dar e problema dânşilor, nu e problema noastră”
  • Acum 14 hours Din oras
    CHIRII A LA ”E FAIN LA CLUJ”: Cu buda lângă aragaz, arome ca la ”mama acasă”…
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE