Afacerea zilei

Francezii de la Distral au făcut, în 2019, profit de 1,2 milioane euro din comerțul cu carne

Importatorul și distribuitorul de carne, Distral Cluj-Napoca a încheiat anul 2019 cu cifre foarte bune. Însă, 2008 a fost cel mai bun an din istoria companiei. Înființată în 2003, firma are ca principal asociat compania franceză Duguet.

Distral a înregistrat o cifră de afaceri de 16,4 milioane euro în 2019, față de 12,2 milioane euro în anul 2018. Veniturile totale rulate de compania clujeană în urmă cu doi ani sunt cele mai mari din ultimii zece ani. Dacă ne raportăm la întreaga perioadă de activitate a firmei, din 2003 până în 2019, cea mai bună cifră de afaceri a fost înregistrată în anul 2008: 27,7 milioane euro.

Profitul net declarat de Distral în anul 2019 a fost de peste 1,2 milioane euro, mai mare cu 442 mii euro decât profitul din 2018. Cel mai mare profit al companiei din momentul înființării până în 2019 s-a înregistrat însă în anul 2008: 3,4 milioane euro.

Numărul de salariați ai companiei a variat între 6 (în primul an de activitate) și cel mult 23 (în anul 2006). În urmă cu doi ani, Distral a avut 14 angajați.

„În anul 2003 lua naștere în urma unui pas curajos al fondatorilor, firma Distral SRL. Palma a fost bătută cu domnul Druguet, DRUGUET & CIE SA devenind astfel “mama”, adică acționarul principal al firmei nou înființate în România. Această companie are o lungă tradiție în producerea și comercializarea cărnii și produselor din carne în Franța, Cehia, Slovacia și Ungaria. Totul a început cu o echipa tânără și dinamică, echipă care acum este matură, dar stăpânită de același entuziasm. Depozitul nostru este închiriat, adus la standarde europene, are o capacitate de peste 800 de tone, iar activitatea este certificată ISO și HACCP”, scrie pe site-ul companiei.

Distral este deținută de mai mulți asociați persoane juridice și persoane fizice: Import Export Druguet Et CIE Franța (30%), Laure Marie Masic Druguet – Franța (15%), Catherine Laurence Delphine Visan Brunner – Franța (15%) și Dacian Morar (40%). Compania este administrată de Import Export Druguet Et CIE S.A.S. Franța, Laure Marie Masic Druguet și Catherine Laurence Delphine Visan Brunner.

Șapte firme sunt conectate direct de Distral: Euroturism Consult SRL Cluj-Napoca (pe această firmă funcționează Hotelul Panorama din Cluj-Napoca și are ca unic asociat compania Clodi), Smiro Tour SRL Cluj-Napoca (pe această firmă funcționează pensiunea Smida Park din localitatea Smida, județul Cluj și îi are asociați pe Dacian Morar și Catherine Laurence Delphine Visan Brunner), Euroart SRL Smida, Clodi SRL Cluj-Napoca, Evo Automation SRL Cluj-Napoca, International Trade Solutions SRL Cluj-Napoca și Smiro Activ SRL Smida.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *