Sport

FOTO: „U” şi CFR, meci spectaculos la juniori E. Micii feroviari s-au impus cu 4-2 în fieful „rivalilor”

Jucătorii născuţi după anul 2004 ai celor de la „U” Cluj şi CFR Cluj, care evoluează în campionatul juniorilor „E”, seria a II-a, s-au întâlnit, marţi după-amiaza, într-un meci din etapa a 24-a, antepenultima a sezonului.

Partida a avut loc pe terenul de la baza „Dan Anca”, iar prima repriză bună făcută de micii feroviari, toţi născuţi în anul 2007, avea să fie decisivă în rezultatul final. Intraţi cu 2-0 la pauză după primele 25 de minute ale meciului, CFR-iştii au primit rapid un gol de la gazde, „U”-iştii, mai mari, însă, chiar şi cu doi ani decât adversarii lor, reuşind apoi să şi egaleze. După un contraatac rapid, elevii lui Janos Mezei au trecut din nou în avantaj, iar eforturile Universităţii de a reveni în meci au fost în zadar, ultimul gol fiind reuşit de către alb-vişinii chiar la ultima fază, dintr-o lovitură liberă.

Dacă pentru învingători au marcat Andrei Sabău, Darius Pop şi Alin Duma, ultimul autor a unei „duble”, de la „U” au reuşit să înscrie Marc Fodorean şi Marc Ormenişan.

„Prima repriză a fost un pic mai lentă din punct de vedere al exprimării, însă în a doua parte am contat mai mult pe faza de atac, marcând şi două goluri. Cred că am făcut o repriză foarte bună, asta chiar dacă pe final am primit două goluri şi am pierdut. Au fost ocazii de ambele părţi, un meci frumos, disputat, speram să câştigăm, dar copilaşii au muncit şi, cu puţin mai multă atenţie, reuşeam un rezultat în favoarea noastră”, a declarat antrenorul Universităţii, Radu Sabo, pentru CJSport.ro.

„Tema jocului la noi a fost să încercăm să pasăm cât mai mult, având în vedere că am întâlnit o echipă superioară ca şi vârstă şi cred că am reuşit să ne facem treaba şi să ne atingem obiectivul pentru jocul de azi. Rezultatul nu ne-a interesat, nu a contat asta, le-am şi spus copiilor că noi venim să jucăm din ce în ce mai bine şi să încercăm să ne îmbunătăţim calităţile tehnice”, ne-a spus şi tehnicianul învingătorilor, Janos Mezei.

După acest succes, CFR-ul a ajuns la 33 de puncte în clasament şi se află pe locul şapte, în timp ce Universitatea a rămas cu 17 puncte, pe poziţia a noua. Mai jos puteţi vedea lotul de jucători al celor două formaţii pentru acest meci, toţi copiii intrând pe teren.

„U” Cluj: Darius Boiti – Antonio Sălăjan, Tudor Şerban, Paul Feurdean, Andrei Cuibus, Raul Chifu, Marc Fodorean, Marc Ormenişan, Raul Chira, Andrei Gâzdac, Bogdan Milik, Paul Zirbo, Iulian Mureşan. Antrenor: Radu Sabo

CFR Cluj: Alex Chiş – David Horst, David Dragoste, David Sabău, Emil Rusu, Andrei Sabău, Alin Duma, Denis Zanc, Andrei Oltean, Darius Pop, Alex Radu, Alex Pop, Vlad Oargă, Alex Ondreykovicz, Mihai Răcăşan. Antrenor: Janos Mezei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *