România va întâlni Spania, duminică, în cel mai aşteptat eveniment fotbalistic al anului la Cluj-Napoca. Pentru acest amical de gală, gazonul de pe Cluj Arena a fost pregătit în detaliu şi, la aproape o lună de la demararea lucrărilor de refacere a acestuia, terenul de joc se prezintă în condiţii perfecte cu şase zile înainte de meciul propriu-zis.
În fotografiile alăturate, primite pe adresa redacţiei, se poate observa un covor perfect de iarbă, reînsămânţarea făcută la finalul lunii februarie dând roadele aşteptate. Firele de iarbă de pe Cluj Arena sunt mult mai dese acum, iar zonele în care acestea erau, practic, inexistente la ultimul meci oficial din luna februarie au dispărut complet.
Aceste fotografii au ajuns ieri şi la reprezentanţii Federaţiei Române de Fotbal (FRF), iar duminică Ramos, Pique, Fabregas, Pedro sau David Silva vor avea condiţiile perfecte pentru a-şi desfăşura celebrul „tiki-taka” şi pe Cluj Arena.
Meciul România-Spania va începe la ora 21:45, cele aproximativ 30.000 de bilete scoase la vânzare de către FRF fiind epuizate în doar câteva ore la începutul lunii.
Înaintea acestei confruntări, spaniolii ocupă locul trei în lume, potrivit clasamentului FIFA, în timp ce naţionala lui Anghel Iordănescu se află pe poziţia a 16-a.