Sport

FOTO Furtună de goluri în Gruia, la ultimul joc al CFR-ului în faţa propriilor fani

CFR Cluj a făcut spectacol joi seară în Gruia, învingând cu 4-0 CS Craiova, în penultima etapă din play-out şi totodată la ultimul joc în faţa propriilor fani din actualul sezon. Show-ul din tern a culminat cu prezentarea după meci a trofeului Cupei României.

Toate golurile au fost marcate în repriza secundă, când la doar câteva minute de la reluare, singurul jucător avertizat al Craiovei, Achim – în timp ce CFR-ul avea cinci fotbalişti cu cartonaş galben a văzut cel de-al doilea galben şi a fost eliminat, scrie CJSport.ro.

Ploile din ultimele zile pare să-i fi inspirat pe elevii lui Conceicao, iar la poarta lui Popescu s-a iscat o furtună de goluri în partea a doua, Camora marcând din lovitură liberă, deviată de un adversat, după care l-a urmat Jakolis cu o dublă şi Petrucci, care a “închis” tabela.

În urma acestui rezultat clujenii egalează la puncte Craiova, liderul de până acum din play-out, care luptă cu CSMS Iaşi pentru ocuparea locului întâi în play-out şi 7 per general, care duce în Europa League, în condiţiile în care două echipe din play-off nu pot participa în cupele europene.

Cei doi antrenori au început cu următoarele formule:

CFR Cluj: Marc – Thiago Lopes, Larie, Mureşan – Gomelt, Juan Carlos, Petrucci – Nouvier, Bud, Jakolis. Antrenor: Toni Conceicao.

CS Craiova: Popescu – Achim, Ivanov, Popov, Vătăjelu – Nascimento, Monteiro Rocha, Zlatinski – Băluţă, Hergeligiu, Bancu. Antrenor: Daniel Mogoşanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *