Sport

Fotbalul se opreşte în România. Niciun meci nu se va mai juca în următoarele zile, după moartea unui jucător de la Dinamo, iar finala Cupei României a fost amânată cu o săptămână

Decesul fotbalistului camerunez Patrick Ekeng, petrecut în timpul meciului Dinamo – FC Viitorul, disputat vineri seara pe stadionul din „Ştefan cel Mare”, a dus la amânarea tuturor meciurilor care ar fi urmat să se dispute sâmbătă şi duminică în România.

FRF a postat un comunicat prin care a anunţat că nu doar partidele din Liga a II-a şi Liga a III-a nu se vor mai disputa în următoarele ore, ci nici finala Cupei României, dintre Dinamo şi CFR Cluj, din 10 mai.

„Federația Română de Fotbal își exprimă condoleanțele față de familia fotbalistului Patrick Ekeng, colegii lui de echipă și toți reprezentanții clubului Dinamo București. Finala Cupei României 2015/2016, programată pe 10 mai 2016, se amână și va fi disputată la o dată ulterioară, ce va fi fixată împreună cu reprezentanții cluburilor finaliste. Toate meciurile din competițiile organizate de Federația Română de Fotbal în acest final de săptămână, din Liga 2, Liga 3, Liga Elitelor și Campionatele Naționale de Juniori, vor fi, de asemenea, amânate. Cheltuielile de deplasare și cazare ale echipelor ce urmau să dispute în această etapă partide în deplasare vor fi achitate de Federația Română de Fotbal”, este anunţul reprezentanţilor FRF, potrivit CJSport.ro.

În aceste condiţii, meciul de sâmbătă dimineaţă al Universităţii Cluj, care trebuia să aibă loc la Râmnicu Vâlcea, în etapa a 5-a a play-out-ului ligii secunde, a fost amânat, la fel ca şi cele două finale din Liga Elitelor U19, în care erau implicate Ardealul Cluj şi „U” Cluj. De asemenea, Unirea Jucu şi Unirea Dej nu vor mai juca la Luceafărul Oradea, respectiv CSM Sighet, în Liga a III-a.

Cel mai important este că şi finala Cupei României, dintre Dinamo şi CFR Cluj, programată marţi, 10 mai, a fost amânată cu o săptămână, partida fiind reprogramată pentru 10 mai.

Aşa cum era de aşteptat, oficialii LPF au decis, în această dimineaţă, ca şi meciurile din play-off-ul şi play-out-ul Ligii I, ce trebuiau să se mai desfăşoare în acest weekend, să fie amânate. O reprogramare a partidelor rămase de disputat din ultima rundă din play-off, cât şi din etapa a 10-a a play-out-ului, va fi făcută în următoarele ore.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *