Politica

Fostul Avocat al Poporului: Alegeri ANTICIPATE, Băsescu rămâne PREȘEDINTE până în martie

Înalta Curte de Casație și Justiție ia în discuție marți dosarul în care Klaus Iohannis e acuzat de incompatibilitate de către Agenția Națională de Integritate, spune StiripeSurse.ro.

Fostul Avocat al Poporului, profesorul de drept constituțional Gheorghe Iancu, lansează o ipoteză care va face valuri: dacă Iohannis e declarat incompatibil, Traian Băsescu rămâne președinte până la organizarea de alegeri prezidențiale anticipate.

„Până acum am observat că la Curtea Supremă se dă termen după CCR, iar CCR dă termen după Curtea Supremă”, a remarcat Gheorghe Iancu.

El a arătat că Înalta Curte ar putea amâna o decizie până în 9 decembrie, când CCR dezbate o excepție de neconstituționalitate la acel articol din legea pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, în baza căruia Klaus Iohannis și sute de alți aleși locali au primit raport de incompatibilitate de la Agenția Națională de Integritate.

În plus,  Traian Băsescu își încheie mandatul pe 22 decembrie, moment în care președintele ales va fi învestit.

„Trebuie rezolvat până pe 22 decembrie, pentru că altfel efectele sunt în funcție de soluțiile date. Ei pot să mai dea niște termene unul după altul, dar dacă Iohannis e declarat incompatibil, Băsescu continuă mandatul până în martie. Oricum, trebuie organizate alte alegeri. In situația în care nu e declarat incompatibil, se pot pronunţa imediat.

Dacă şi maine se amână, lucrurile capătă altă turnură. Eu cred că în momentul acesta, dacă se tot amână, o să avem situația în care judecătorii să nu-și dea seama de „pericolul” respectiv – spun pericol în ghilimele – , ca actualul preşedinte să rămână până în toamna anului următor, ca să organizeze noi alegeri, pentru că nu se ştie dacă Klaus Iohannis va fi declarat incompatibil după 22 sau chiar înainte. Justiţia e cea care va spune dacă e sau nu incompatibil. Legea spune că, în situația în care justiția a decis (că o persoană este incompatibilă, n.r.), trei ani acea persoană nu mai poate ocupa o altă funcție eligibilă – oricare, a spus Curtea Constituțională, nu doar cea în care el a fost incompatibil, adică cea de primar”, a mai spus Gheorghe Iancu la Digi 24.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *