In vizor

Folosirea ilegală a cardului albastru de parcare destinat persoanelor cu handicap: Horia Nasra: „Un dispreț față de ce se întâmplă în viața de zi cu zi a Clujului”

Nesimțirea, abuzul și atribuirea a ceea ce nu ni se cuvine se fac tot mai cunoscute în Cluj-Napoca. În urma unei anchete demarate de Liviu Alexa s-a demonstrat că personaje importante ale Clujului folosesc zi de zi și abuziv locurile de parcare destinate persoanelor cu handicap. Mai grav de atât este că aceste persoane folosesc ilegal cardul albastru de parcare destinat persoanelor cu handicap.

Și parlamentarii clujeni au o părere despre nesimțirea sutelor de clujeni care parchează ilegal în centrul orașului, fără să plătească, folosind abonamente destinate persoanelor cu handicap.

Horia Nasra susține că ar trebui să fim mai atenți și mai corecți în aceste situații.

„Cred că în orice comunitate trebuie să primeze respectul reciproc între cetățeni. Cred că ar trebui să fim mai atenți și mai corecți în aceste situații. Nu mi se pare normal ceea ce se întâmplă, dar de asta avem niște autorități locale care trebuie să supervizeze și să preîntâmpine astfel de situații neplăcute. Dacă au fost eliberate de autoritățile locale este cu atât mai grav și denotă o profundă nepăsare. Aș putea să spun chiar un dispreț față de ce se întâmplă în viața de zi cu zi a Clujului și a clujenilor. Acțiunile de propagandă și de PR ale primarului Boc nu pot să rezolve sau să suplinească aceste nedreptăți” spune Horia Nasra.

Mihai Goțiu, senator USR spune că va face personal verificări în acest sens.

„Nu cunosc situația. Dacă există abonamente fictive este o răspundere a instituțiilor care le-au eliberat, fictive adică dacă s-au eliberat fără a avea acest drept. În situația celor cărora le este eliberat corect un abonament, dar îl folosește altcineva decât titularul, aici probabil ar trebui să impunem niște sancțiuni. Aici este mai degrabă o decizie locală de sancționare contravențională pentru cel care îl folosește abuziv. Chiar nu cunosc problema, dar mă voi interesa direct ce instituții au obligația de a verifica lucrul acesta și atunci se și poate face ceva. Dacă legea există, eu ca și parlamentar pot să iau la rost instituțiile care nu aplică legea, dacă legea există și nu se aplică”, spune Mihai Goțiu.

Vom reveni și cu părerile altor parlamentari după ce vor binevoi să răspundă.

Citește și: STRADA EROILOR HANDICAPATI! Sute de clujeni nesimtiti parcheaza zilnic MOCA in Centru, folosindu-se ILEGAL de cardul albastru de parcare destinat persoanelor cu handicap. De unde au cardurile? Coruptie in Primarie si Politia Locala, INSELACIUNE in masa!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *