PORTRET

Florin Moldovan, un jurnalist care vrea să se implice în viața comunității: „Vreau să îi reprezint în Consiliul Local pe cei mulți, pe cei care nu au fost reprezentați niciodată!”

Florin Moldovan este un tânăr jurnalist, de 32 de ani, care vrea să se implice activ în viața comunității, din postura de candidat la Consiliul Local Cluj, din partea Partidului Mișcarea Liberală. A fost profesor de limba română timp de 5 ani, la mai multe școli din Cluj-Napoca și din județul Cluj, iar mai apoi a lucrat în presă. De un an și jumătate, prin rubrica de portrete din Ziar de Cluj, a întâlnit foarte mulți oameni, din toate domeniile de activitate, adevărați profesioniști prin intermediul cărora a cunoscut de fapt Clujul, problemele și specificul acestui oraș în care oamenii de valoare se află într-o separație totală față de administrația locală, fiind ignorați, ca și cum nu ar exista. Florin Moldovan candidează pentru Consiliul Local din dorința de a îi reprezenta pe cei mulți, pe cei care nu au fost reprezentați niciodată, pe oamenii care, prin munca lor tăcută și valoroasă, duc mai departe orașul. Vocile clujenilor trebuie să conteze, trebuie să se facă auzite prin intermediul aleșilor locali, care trebuie înlocuiți cu oameni simpli și onești, cu oameni cu bun-simț, aflați în slujba intereselor semenilor lor. Ficușii, marmotele, politrucii și gulerele albe puse pe înavuțire din bugetul local trebuie să dispară din viața publică pentru că nu mai reprezintă pe nimeni și nimic. Clujul s-a schimbat și merită să fie condus de oameni aleși dintre oameni.

Florin Moldovan e pasionat de tot ceea ce înseamnă sport, cultură și spiritualitate și consideră că în Cluj avem și infrastructura necesară și oamenii capabili, pentru a transforma orașul într-un adevărat centru sportiv, de cultură și de spiritualitate, numai că administrația locală nu a fost niciodată interesată de o strategie coerentă de coagulare a fenomenului artistic și cultural, care acum se manifestă disparat, profesioniștii din aceste domenii încercând, fiecare în parte, în mod individual și nesprijiniți de nimeni, să își dovedească valoarea, să aducă un plus de valoare comunității. Ca un om care înțelege și iubește actul și creația artistică, sportul și manifestările sportive, primul lucru pe care l-ar face Florin Moldovan în calitate de consilier local ar fi să îi adune la un loc pe organizatorii de evenimente culturale și sportive pentru a afla, de la fiecare în parte, ce nevoi au, ce proiecte și cum i-ar putea sprijini administrația locală pentru a transforma împreună Clujul într-un fenomen cultural și sportiv autentic.

Florin a venit la Cluj pentru a își cultiva pasiunea pentru scris

Florin Moldovan s-a născut în Alba-Iulia, în 1983, și a început să scrie din clasa I, de când a învățat să scrie. La început, compunea poezii naive, pe care le strângea cu intenția de a le publica la un moment dat în revista „Șoimii patriei”. Numai că Revoluția i-a zădărnicit planurile. Revista „Șoimii patriei” a fost redenumită „Licurici”, iar copilului de atunci i s-a părut penibil să își publice creațiile într-o revistă cu un nume atât de derizoriu. Șoimii patriei deveniseră o insectă nesemnificativă cu care Florin nu voia să-și asocieze numele, gândurile și sentimentele transpuse în poeziile sale:

„După ce s-a desființat revista în care visam să scriu, am continuat totuși să-mi notez ideile pe foi pe care ulterior le aruncam (eram foarte critic cu mine însumi). Mai bine așa, decât să ajungă în reviste cu nume de insecte! Simțeam totuși nevoia scrisului, fără de care nu mă simțeam împlinit și mă consolam cu gândul că acest talent nu e unul complet inutil. La vârsta aceea toată lumea mă întreba ce vreau să mă fac când o să fiu mare. Eu le răspundeam cu tot felul de meserii fanteziste, dar în sinea mea îmi spuneam: la o adică, voi putea oricând să trăiesc din scris!”

Fire creativă, lui Florin nu i-a plăcut niciodată școala. Nici nu avea ce să îi placă: să stai înțepenit în bancă, ore în șir, să notezi date seci care ți se dictează, să ieși mai apoi la răspuns să papagalicești cunoștințe tocite – pentru că asta era școala pe atunci – nu era un lucru tocmai pe gustul său. Așa că, încă din școala generală, a devenit pamfletar: scria parodii după poeziile din manual, în care integra ca personaje profesori, colegi, prin care satiriza ipocrizia și prostia societății. În liceu a continuat pe acest drum și, în plus, a descoperit școala vieții, pe care și-a însușit-o temeinic. La finalul clasei a XII-a s-a decis să dea admitere la Jurnalistică la Brașov. Se simțea atras de această profesie și de orașul în care avea rude, în care își dorea să se mute definitiv. Însă facultatea, pe care nu o vizitase înainte de admitere, care avea un nume foarte pompos, s-a dovedit a fi o mascaradă ieftină, încropită în curtea unei grădinițe, cu profesori plini de ei, dar goliți de profesionalism:

„După un semestru, în care doar colegele mele mai sexoase erau trimise să facă practică, în timp ce noi, ceilalți, eram ignorați, chiar ironizați de unii profesori care habar nu aveau cu ce se mănâncă jurnalistica, de niște oameni care vorbeau truisme cu aere academice, m-am decis să renunț la facultatea din Brașov și să vin la Cluj la Litere. 

Știam din liceu, de la colegii mei, că la UBB se intră foarte greu – pe atunci se dădea concurs de admitere – și, pentru că eu nu mă omorâsem niciodată prea mult cu învățătura și pentru că nimeni nu îmi dădea vreo șansă să intru, pentru mine Literele au fost o provocare. Știam că dacă vreau pot, și, în plus, îmi imaginam că Literele mă vor ajuta să ajung un mare scriitor. Bineînțeles că m-am înșelat. Profesorii de la Cluj nu au fost cu nimic diferiți față de cei de la Brașov, doar aerele universitare le erau mai înalte, mai rarefiate. Unii ar fi meritat să predea cel mult la gimnaziu. Așa că, deși am venit la Cluj cu speranțe mari, ele mi-au fost năruite după o lună-două și dorința de a lua lumină de la marii profesori universitari de la Litere, pentru a deveni un mare scriitor, s-a transformat în năzuința de a mă feri de întunericul acelei facultăți, de a-mi lua diploma și de a-mi vedea mai departe de viața mea. 

Mi-au plăcut unele materii și, prin anul II, un profesor de lingvistică m-a remarcat; m-a chemat, după absolvire, la un masterat, cu perspectiva promisă a unui doctorat. Nici nu mi s-a cerut în mod explicit nimic și nici nu am oferit vreo atenție, nici la masterat, nici înainte de admiterea la doctorat, așa că am fost, desigur, respins la doctorat. Dar am fost totuși mulțumit. Ulterior viața m-a purtat pe drumuri mai bune și, în plus, mi-am păstrat demnitatea. Mi se pare o umilință să faci un doctorat în genunchi, lingând anusuri universitare și oferind atenții în dreapta și-n stânga, pentru a fi acceptat în rândurile marilor doctoranzi cu opere egale ca valoare cu hârtia igienică parfumată, care, cu toate că arată minunat și are un parfum deosebit, poate fi utilizată concret și util într-un singur mod. Din păcate, nu exagerez foarte mult dacă spun că mediul universitar cu adevărat academic de la Litere, cel pe care l-am cunoscut eu, a fost sublim, dar a lipsit cu desăvârșire! Cu excepțiile de rigoare, desigur.”

Praful de pe pantofi, brandul Clujului încă de acum două decenii

Ar fi putut să aleagă Bucureștiul, dar Florin a ales să studieze la Cluj dintr-o nostalgie. A cunoscut pentru prima oară acest oraș pe clasa a VIII-a când venea periodic împreună cu colegii săi de școală la Cluj să-și cumpere adidași. Atunci i s-a imprimat pe retina sufletului acest oraș, care a rămas într-un colț al inimii sale, permanent, ca o tentație:

„Alba-Iulia era un oraș mic, nu se prea găseau haine, adidași originali și, pentru că mândria acelei vârste era să fii bine îmbrăcat, veneam cu colegii cu trenul la Cluj, unde de dimineața până seara cotrobăiam prin magazinele din Centru. Când ajungeam înapoi acasă, praful gros de pe pantofi îmi atrăgea mereu atenția. În Alba, oricât ai fi umblat, nu intrai în casă cu pantofii plini de colb, ca după un marș kilometric pe drumuri desfundate de țară. 

Clujul era și pe atunci un oraș prăfuit, prost administrat, gri și trist, cu clădiri dărăpănate, neîngrijite, peste tot erau schele, moloz, dar orașul ți se lipea cumva de suflet! Agitația, aerul tineresc, oportunitățile care parcă pluteau prin aer, aerul de urbe plină de potențial, sufocată de praf și de paragină, dar cu o inimă încă vie și puternică, palpitândă de viață, te impresiona și te făcea să îți dorești să revii și, eventual, să faci tot posibilul să rămâi!”

Așa că Florin a venit și a rămas. După ce a terminat facultatea a dat examenul de titularizare și a devenit profesor de limba și literatura română. Mai mulți ani la rând, ca profesor suplinitor, a cunoscut diferite școli din județ și din municipiul Cluj-Napoca, a cunoscut copii și părinți, bucurii și greutăți:

„Cred că atunci am devenit cu adevărat clujean. Ca student, ești aici ca în stațiune, în anii de facultate te simți turist în Cluj. De abia când ajungi să muncești în acest oraș începi să te simți de-al locului. Eu aici m-am simțit cu adevărat acasă, cu toate că la început am locuit în chirie, lucru care mi-a permis să cunosc specificul mai multor cartiere ale Clujului, pe măsură ce mă mutam dintr-o chirie în alta. 

Ca profesor, am cunoscut foarte mulți oameni. Am încercat mereu să fiu prietenul elevilor, când am avut ocazia am discutat cu părinții și astfel le-am aflat problemele și greutățile, bucuriile și speranțele. Pentru școala clujeană, dacă e să fac o glumă oarecum sinistră, era să îmi dau și viața, într-un accident de mașină pe drumul spre liceul din Huedin la care predam. Astfel am cunoscut și sistemul medical din Cluj, care e unul foarte profesionist, însă doar pe alocuri. Dacă reușești să ajungi viu în acele locuri. După un traumatism facial serios, la UPU am fost ținut pe scaun câteva ore, pentru că nu aveau medic radiolog. După ce, într-un final, am fost trimis la Clinica de Maxilo-Faciale, acolo am cunoscut medici care fac cu adevărat minuni. M-au făcut ca nou și, în scurt timp, am revenit în minunatul sistem de învățământ, cu toate că jobul de profesor era de fapt un hobby – trebuia să pun bani de la mine ca să îmi pot plăti naveta, chiria, cărțile, să pot ajunge la școală.”

În timpul guvernării Boc, Florin a văzut în jurul său adevărate drame

Florin a prins, ca profesor, tăierile salariale ale Guvernului Emil Boc. A văzut astfel dramele colegilor săi, ajunși în situația de a nu-și mai putea întreține familia, de a nu-și mai permite traiul zilnic:

„După ce Boc ne-a tăiat salariile, profesorii mai tineri primeam lunar pe card doar cu 100 de lei mai mult decât femeia de serviciu din școală. O invidiam. Noi trebuia să ne pregătim lecțiile, să predăm la clasă, să facem toată hârțogăria infernală pe care birocrația nesimțită din învățământ o presupune, iar femeia de serviciu avea doar de măturat prin școală. Unele colege au devenit atunci coafeze, una dintre directoare ne spunea, la începutul anului, că dacă nu ne convine, este un post liber de barman la cârciuma sătească din colț. Am avut colege care au renunțat la posturile lor, după o carieră de o viață la licee de prestigiu din Cluj, pentru a merge să trăiască la țară, pentru că nu își mai permiteau viața la oraș. Am avut colege cu probleme dentare, cărora li se sfărâmau dinții și nu aveau bani să meargă la stomatolog, care stăteau și se chinuiau, pentru că le-a tăiat Boc salariul și nu le mai rămâneau astfel bani de dentist. 

Cu toate acestea, nu am renunțat la învățământ, dar am început sa scriu în presă editoriale, neplătit, doar din nevoia de a spune lucrurilor pe nume. Aveam mii de citiri și oameni din toată țara îmi dădeau dreptate când criticam guvernarea Boc, o guvernare care a însemnat suferință și deznădejde surdă pentru enorm de multe familii. Dar oamenii acum au uitat. Nu am înțeles niciodată cum au putut clujenii să îl mai accepte ca primar pe un om care, ani de zile, prin reducerea drastică a veniturilor, i-a condamnat la o viață de mizerie. Clujenii sunt oameni buni, uneori, chiar și când nu e cazul. Din păcate, proști de buni. Și mult prea iertători.

La un moment dat, eu am încetat să mai sper. Mă uitam la colegii mei și îmi vedeam viitorul. Nu voiam să ajung la fel ca ei, blazat, sătul de viață, fără posibilitatea financiară de a avea un trai normal, așteptând dezgustat să îmi scuipe statul pe card lunar o sumă jignitoare de bani, cu care s-ar putea întreține în condiții decente doar un câine sau o pisică, nicidecum un om. Așa că, după vreo 5 ani de învățământ, am scris un editorial care a făcut turul țării, «Titularizare 2012 – Decât profesor, mai bine… NU!», în care am descris problemele sistemul pe care m-am decis să îl părăsesc. Pentru că eram un editorialist apreciat, mă gândeam că îmi va fi foarte ușor să mă angajez în presă. Nu a fost cazul și astfel m-am decis să îmi fac propriul ziar online. Am reușit să cresc, din punct de vedere editorial, două ziare, dar, după câteva luni cu primul și un an și ceva cu al doilea, mi-am dat seama că, oricât aș fi încercat, singur îmi era imposibil să mă ocup de tot ceea ce înseamnă un ziar, de la a redacta articole și până la a obține contracte de publicitate. Timpul fizic nu îmi permitea să le fac pe toate, așa că am fost nevoit să renunț la presă și să mă întorc în învățământ.”

Prin interviurile pe care le-a făcut, Florin Moldovan a cunoscut clujeni valoroși din toate păturile sociale

Florin a dat din nou examen de titularizare și, cu o notă mare, peste 9, a prins un post de profesor suplinitor la o școală rurală din județul Cluj:

„M-am întors în învățământ după o perioadă de pauză de doi ani în care am scris, de dimineața, până a doua zi dimineața, la propriile mele ziare. Scrisul îmi lipsea, mă simțeam neîmplinit doar în postura de profesor, așa că m-am gândit la o soluție pentru a-mi împlini și partea mea creativă, cea care mă făcea să simt că trăiesc.

Îmi plăcea teatrul, scriam deja de ceva timp recenzii și mi-am dorit să continui măcar cu această pasiune, să merg la spectacole și să scriu cronici de plăcere, fără niciun alt beneficiu decât propriul sentiment de împlinire. Pentru că Ziar de Cluj era un ziar local pe care îl apreciam, de fapt, singurul pe care îl mai citeam, și pentru că rezonam cu ceea ce scria Liviu Alexa, atât în ziar, cât și pe Facebook, m-am gândit să îl întreb dacă e de acord să publice în Ziar de Cluj recenziile mele de teatru. După ce i-am trimis prima recenzie mi-a oferit un job la ziar, de fapt mai mult decât un job, o rubrică de portrete prin intermediul căreia, din octombrie 2014 și până acum, am cunoscut enorm de mulți oameni, foarte multe povești de viață; am cunoscut Clujul și toate păturile sociale din Cluj, de la vânzători în Auchan pasionați, la taximetriști, oameni de nădejde, până la avocați, arhitecți, artiști sau șefi de clinici universitare. De la fiecare am învățat câte ceva, am cunoscut profesii, stiluri de viață, mentalități, cu unii m-am împrietenit, altora le-am urmat cursurile, din dorința de a deveni mai bun. Astfel am ajuns să îmi descopăr o nouă pasiune, masajul, pe care l-am învățat la școala doctorului Kachef Hadi, pentru că îmi doream de mult să cunosc și acest limbaj universal de comunicare interumană. Off the record am aflat problemele fiecărui om pe care l-am intervievat, am ascultat nemulțumirile lor, și astfel am înțeles că trăim într-un oraș cu un potențial uman enorm, dar insuficient ajutat și pus în valoare. 

Munca la Ziar de Cluj este un stil de viață, e o preocupare permanentă, care nu ține seama de orele din zi sau din noapte, e o sursă inepuizabilă de informații, de trăiri, cunoscute în priză directă cu oamenii acestui oraș, cu viața. Prin jobul pe care mi l-a oferit, Liviu Alexa mi-a oferit de fapt oportunitatea de a fi mai bun, de a face ceea ce îmi place, ceea ce mă face să mă simt împlinit, și pentru asta îi voi fi mereu recunoscător! E un om care știe să recunoască și să valorifice potențialul fiecărui om, știe să aprecieze și să potențeze calitățile oamenilor, iar acesta este un atu pentru un viitor primar, pentru că va ști cu siguranță să formeze și să conducă o echipă de oameni cu adevărat valoroși!”

Florin Moldovan a cunoscut mediul politic clujean, care l-a dezgustat profund

Florin Moldovan a cunoscut mediul politic din Cluj, chiar din interior. Când a terminat facultatea, majoritatea colegilor săi au plecat din oraș, iar el s-a înscris în Organizația de Tineret a Partidului România Mare, nu pentru a face politică, ci pentru a socializa:

„Am întâlnit acolo un grup mare de prieteni, de tineri care se întâlneau săptămânal pentru a socializa. De fapt nu făceam niciunul dintre noi politică, majoritatea nici nu îi votam la alegeri pe Vadim, pe Funar sau pe ceilalți candidați ai partidului. Nimeni nu mai credea în ei, dar tinerii de acolo eram ca o familie, mergeam în excursii, ieșeam în oraș, eram ca o grupare studențească, dar cu o altă titulatură formală. Treptat însă oamenii au început să plece din organizația de tineret, nu mai voiam să ne asociem deloc cu seniorii, pe care, în anii în care am fost membru de partid, nici nu am ajuns să îi cunosc. Era în permanență un domn în vârstă la sediu, care citea ziarele, și pe care, inevitabil, îl vedeam toată ziua și am ajuns să îl cunosc. Era un fel de portar, dar cred că avea de fapt o funcție mai mare. În rest, nu știu nici acum cine erau seniorii de atunci ai partidului.”

După ce a demisionat din PRM, lui Florin Moldovan i s-a propus să devină membru PNL. Era deja profesor de română și a fost ademenit cu promisiunea că la PNL va cunoaște adevărați intelectuali, oameni fini, culți, însă, după ce a devenit membru, și-a dat seama rapid că promisiunea era una foarte departe de adevăr:

„Dacă la PRM am cunoscut un grup de prieteni, la PNL erau foarte multe grupuri de interese. Fiecare se lupta cu fiecare, parca ar fi fost zeci de partide într-unul singur. Nu prea excelau ei în lupta cu celelalte partide, dar în lupta internă erau toți ași. Machiavelismul era la ordinea zilei, înălțat la rang de mare artă, singura artă și cultură pe care am observat-o în PNL. Pe oameni îi interesa să câștige puterea în interiorul partidului, să obțină funcții de partid prin orice tertipuri pentru ca, în momentul ajungerii la guvernare, să își poată asigura un loc călduț în administrație, în diverse instituții ale statului.

Nu exista colaborare, iar interesul pentru nevoile cetățenilor nu cred că făcea parte din Micul Dicționar PNL. Eu periodic mă scârbeam și mă gândeam să renunț, însă perseverența și fidelitatea au fost valori personale care m-au făcut să rămân câțiva ani, să muncesc la firul ierbii pentru niște oameni care cred că nu meritau. Am plecat din partid la timp, înainte de campania în urma căreia Horea Uioreanu a ajuns președintele Consiliului Județean Cluj. Mi-am spus că nu voi mai intra niciodată în politică și m-am ținut de cuvânt. Au trecut câțiva ani de atunci și nu am mai fost tentat nicio secundă să intru în mediul imund al politicii clujene.”

Cu toate că a fost membru în două partide, Florin nu consideră că poate fi acuzat de traseism:

„Nu am umblat dintr-un partid în altul după ciolan și în majoritatea timpului partidele din care făceam eu parte erau în opoziție. PRM-ul a reprezentat pentru mine un grup de socializare, iar PNL-ul o tentativă de a face politică. Pentru că nu aveam cu cine, mi-am dat seama în timp util că e inutil și am renunțat! Când realizezi că nu mai rezonezi deloc cu grupul din care faci parte, cel mai sănătos lucru e să te retragi, cu principiile intacte și cu coloana vertebrală dreaptă.”

Un altfel de partid, o mișcare pentru oameni

Florin Moldovan s-a decis să se înscrie acum în Partidul Mișcarea Liberală, conștient că acesta este un altfel de partid, că e o mișcare pentru oameni, diferită de partidele clasice, care sunt doar mișculații pentru oamenii politici:

„Mi-am dorit să îl sprijin pe Liviu Alexa, pe care îl apreciez de dinainte de a lucra la Ziar de Cluj. Ulterior, după ce l-am cunoscut, am realizat că este un om onest, care știe să pună în valoare oamenii, care apreciază munca. E un om în proiectele căruia am încredere, care a dovedit că are viziune. În plus, am avut șansa de a îi cunoaște echipa de candidați pentru Consiliul Local. Acestora le-am făcut interviuri prin care i-am cunoscut ca oameni, ca profesioniști, și tocmai umanitatea lor m-a impresionat! Ceilalți politicieni s-au robotizat, și-au lăsat la o parte umanitatea, prea multă vreme, ca o adaptare la interesele de partid, iar astfel latura lor umană s-a aplatizat până la disoluția totală. Candidații partidului condus de Liviu Alexa sunt vii, sunt entuziaști, sunt interesați la modul sincer de orașul în care trăiesc, de bunăstarea clujenilor, sunt oameni realizați, care au o profesie la care nu vor să renunțe, pentru că nu vor să intre în politică pentru o sinecură. Ei candidează pentru că orașul are nevoie de o cură de dezintoxicare, de oameni corecți și curați în administrația publică. 

M-am decis să mă alătur lor pentru că Clujul are nevoie de cât mai mulți oameni dispuși să se pună în slujba intereselor celor mulți, celor care nu au fost reprezentați niciodată. Orașul trebuie să fie administrat de oameni de bun-simț, de oameni cu ochii larg deschiși și cu mintea și mai deschisă. Clujenii au nevoie de lucruri foarte simple, de lucruri de bun-simț, numai că acest simț rar le-a lipsit celor pe care i-au votat până acum. E nevoie de asfalt, nu doar în Centru, ci și în cartiere. E nevoie de curățenie, pentru că orașul e tot numai o hârtie, un pet, o grămadă de moloz. Clădirile vechi ale Clujului trebuie reabilitate, pentru că se dărâmă în capul trecătorilor și au un aspect dezolant. Avem nevoie de spații verzi. Avem nevoie de transport în comun decent; Clujul s-a dezvoltat, cartierele sale s-au extins, iar liniile de autobuz au rămas tot aceleași, de zeci de ani. Avem nevoie de evenimente culturale autentice, pentru că festivalurile și festivăluțele de acum sunt sau kitsch-uri, sau evenimente autentice și apreciate, dar nu culturale, ci de altă natură. Avem sportivi care se antrenează în condiții mizere, care aduc medalii și onoare orașului, care nu sunt sprijiniți nici măcar cu o felicitare din partea administrației locale.

Clujul e un centru important de IT, însă e și un centru cultural important. Avem licee și universități în care se pregătesc zeci, sute de artiști talentați și cu toții spun că habar nu au ce vor face după ce termină, majoritatea vor migra din Cluj spre alte orașe care le oferă o șansă de afirmare. E ok să ne ținem IT-iștii aproape, dar un oraș se dezvoltă și prin artiștii săi care îi conferă suflet, consistență și culoare. Nimeni nu i-a reprezentat până acum în Consiliul Local pe oamenii de cultură, pe artiștii clujeni, tineri sau consacrați. Cine să îi fi reprezentat? Unii care scriu miau ca pisica? Parveniții care înțeleg cultura ca pe un moft?

Eu nu mă consider un om cult, dar sunt cu siguranță un om care iubește și înțelege cultura și arta, care apreciază toate artele, și cred că aleșii locali trebuie să acorde culturii aceeași importanță pe care o acordă celorlalte domenii. Sunt toate legate. Cultura, asfaltul, locurile de muncă bine plătite, afacerile prospere înseamnă un nivel de trai crescut. Clujenii trebuie să aibă asfalt pentru mașinile lor, locuri de muncă decente pentru supraviețuirea fizică și cultură autentică pentru dezvoltarea lor spirituală. 

Primul lucru pe care l-aș face, în calitate de consilier local, ar fi să îi adun la un loc pe toți creatorii orașului, pe toți organizatorii de evenimente culturale; i-aș întreba de ce au nevoie, cum îi putem ajuta prin instrumentele administrației locale, pentru ca arta lor să primească o nouă dimensiune, să devină un fenomen închegat, nu doar inițiative lăudabile, dar disparate. Apoi aș face același lucru cu sportivii Clujului. Suntem un oraș studențesc, tinerii sunt sufletul orașului, iar tinerii de asta au nevoie pentru a crește frumos: de sport și de cultură. Nu e suficient să faci o Sală Polivalentă, să vopsești Teatrul Național pe dinafară. Important e să stimulezi, să crești resursa umană, să îi coagulezi pe oameni într-un spirit comun, pentru că altfel, oricât ai investi în infrastructură, ajungi să ai doar construcții lipsite de conținut.”

Sport, cultură și spiritualitate într-un oraș cu o infrastructură civilizată

Florin Moldovan este pasionat de sport, de cultură și de spiritualitate. Sala de fitness este locul unde se simte acasă de la 13 ani, teatrul l-a descoperit ca student la Cluj, iar spiritualitatea a observat-o ca o trăsătură comună a majorității clujenilor cu care a intrat în contact:

„Iubesc sportul – pe care îl practic constant deja de aproape 20 de ani – și iubesc teatrul, de care m-am îndrăgostit mai recent, pe care îl critic mereu cu dragoste, pentru că vreau să devină mai bun, dar pe care îl și laud când merită, cu sinceritate și cu entuziasm. 

Făcând interviuri, cunoscând oameni din toate mediile sociale, am constatat, la început surprins, că oamenii din Cluj au o dimensiune spirituală pe care, chiar dacă nu o recunosc public, și-o cultivă, la modul organizat și conștient. Avem la Cluj din ce în ce mai mulți inițiați în diferite tehnici spirituale, sunt foarte mulți care oferă coaching sau training, cursanții lor sunt în număr tot mai mare. La Cluj avem adevărate școli de medicină alternativă, un domeniu care se dezvoltă pe zi ce trece, complementar medicinei clasice. 

Deja nu mă mai surprinde când mă întâlnesc cu un medic care îmi povestește, off the record, că practică Prananadi, cu un avocat pasionat de Reiki, cu un actor care practică meditația mindfulness ș.a.m.d. În Cluj se dezvoltă foarte multe școli de spiritualitate, dar încă lucrurile se fac la modul discret și cred că nu ar strica să ne adăugăm, în mod vizibil, la panoplia de calități ale orașului, și caracteristica de centru spiritual. Lumea este din ce în ce mai interesată să urmeze astfel de cursuri și  am putea atrage chiar și turiști în acest mod. Poate sună exotic, însă școlile care pregătesc cursanți în terapii alternative, școlile care prezintă diferite tehnici spirituale, sunt prezente doar în marile orașe și Clujul ar trebui să profite de tot ceea ce are de oferit în acest sens. 

Suntem un oraș de tranzit, nu am auzit încă să vină turiști în Cluj, să se cazeze, să stea o săptămână, să își facă concediul, pentru că orașul nu are ce să le ofere. Avem vestita pădure Baciu, care ar putea fi pusă în valoare pentru a atrage turiști, avem școli de spiritualitate care le-ar putea oferi acestora diferite programe de pregătire, avem artiști care le-ar putea oferi seara programe artistice de calitate. Ar trebui să profităm de tendințele momentului, de valorile umane pe care le avem, și să îi aducem pe oameni la Cluj prin tot ceea ce le putem pune la dispoziție: universități, centre medicale, instituții de cultură și evenimente culturale neconvenționale, școli de terapii alternative, activități și competiții sportive. Dar, înainte de toate, trebuie să asfaltăm cum trebuie orașul, să îi refacem fațadele, podurile, pasajele, să construim parcări, parcuri, o infrastructură în acord cu civilizația anului 2016. Pentru toate acestea, e nevoie de oameni inteligenți și onești, care să îi reprezinte pe cei mulți, pe semenii lor care nu au fost reprezentați niciodată – lucru care se vede, prin faptul că, deși Clujul e populat de oameni extraordinari și plini de potențial, orașul stă să se dărâme, într-o paragină totală, coafată doar din când în când, pe alocuri, înainte de alegeri, pentru a-i prosti pe cei care mai sunt dispuși să se lase prostiți să își dea voturile politicienilor mascați în oameni cu bune intenții.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *